Trei sferturi dintre tineri spun că au trecut prin situații în care au afișat fericire online, deși erau triști, iar peste jumătate au teamă să-și exprime părerile în public – studiu BCR/Cult Research în proiectul Zbor

271 de vizualizări
Foto: BCR
Tinerii din generația Z sunt încrezători în sine, dar vulnerabili în fața presiunilor online. Potrivit „celui mai amplu studiu despre încrederea și autonomia tinerilor”, realizat de Cult Market Research la inițiativa BCR, 75% dintre tineri recunosc că au afișat fericire în social media chiar și atunci când se simțeau triști, iar 77% spun că mediul online nu reflectă fidel realitatea.

Cercetarea arată un paradox al generației: 61% dintre tineri au încredere în ei înșiși, dar 57% se tem să își exprime părerile în public, iar expunerea rămâne o sursă de anxietate. Totuși, încrederea se reconstruiește în comunitate – 64% spun că întâlnirile față în față le cresc încrederea în sine, iar două treimi dintre tinerii implicați în huburi și activități de grup au niveluri mai mari de încredere personală.

  • 53% dintre tineri locuiesc încă cu părinții.
  • 46% consideră gestionarea banilor cea mai mare provocare la plecarea de acasă.
  • 57% se bazează pe părinți pentru sprijin financiar.
  • 75% își asumă responsabilitatea propriilor decizii, iar 54% definesc „viața bună” printr-un venit constant, o locuință sigură și un plan financiar solid.

Metodologia cercetării: Cercetarea Cult Market Research, realizată în iulie – august 2025, s-a derulat în două etape. Prima etapă a inclus 15 interviuri în profunzime cu tineri din generația Z implicați în proiectul ZBOR și lideri de comunități, iar a doua etapă a constat într-un sondaj de opinie online, pe un eșantion de 956 de tineri cu vârste între 14 și 30 de ani. Marja de eroare este de ±3,1% 

„Încrederea este moneda emoțională a tinerilor din ziua de azi. Dacă online-ul aduce presiune și comparație, spațiile comunitare pot oferi siguranță, autenticitate și dezbateri constructive. Prin ZBOR, construim exact aceste contexte, cu huburi fizice și experiențe în care vocea tinerilor contează”, a spus Nicoleta Deliu-Pașol, Director Comunicare & CSR al băncii, la prezentarea studiului.

Proiectul ZBOR oferă spații sigure și incluzive pentru socializare, colaborare și dezvoltare personală. În doar un an, rețeaua a devenit una dintre cele mai dinamice inițiative dedicate tinerilor din România, cu huburi active în 9 orașe – între care Constanța, Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești, Târgu Jiu, Baia Mare, Vaslui și Timișoara – și planuri de extindere în 2025–2026.

Peste 55.000 de tineri au participat la 1.500 de evenimente ZBOR, alături de 250 de ONG-uri și 50 de companii partenere, sprijiniți de o echipă de 60 de coordonatori și 300 de voluntari activi .

„Generația Z își clădește stima de sine prin interacțiuni reale și comunități care oferă validare și siguranță. România are nevoie să încurajeze aceste contexte, pentru ca potențialul individual să se transforme în capital social și emoțional”, adaugă Paul Kasprovschi, Research & Evaluation Director la GRF+.

Alte rezultate din cercetare:

Online vs. Realitate emoțională

  • 75% dintre tineri recunosc că au afișat online fericire atunci când, în realitate, erau triști 
  • 77% spun că mediul online nu reflectă fidel societatea 
  • 3 din 4 Gen Z menționează că social media nu este un spațiu de încredere pentru că nu reflectă autentic realitatea 
  • Peste jumătate dintre tineri recunosc că se compară cu persoane și instanțe din social media 

Autonomie și sprijin financiar

  • 53% locuiesc încă cu părinții 
  • 46% consideră gestionarea banilor cea mai mare provocare la plecarea de acasă 
  • 57% se bazează pe părinți pentru sprijin financiar atunci când plănuiesc să se mute singuri 

Încrederea în sine și interacțiunile sociale

  • 61% dintre Gen Z din România au multă și foarte multă încredere în ei înșiși 
  • 64% spun că întâlnirile față în față cu alți tineri le cresc încrederea în sine
  • 75% dintre tineri își asumă responsabilitatea pentru alegerile făcute
  • 57% se tem să își exprime părerile în public – vorbitul în public rămâne o zonă sensibilă 
  • Două treimi dintre tinerii Gen Z au participat la acțiuni ale unor hub-uri pentru tineri – aceștia au niveluri de încredere mai ridicate decât cei care nu au participat 
  • Grupurile de tineri de aceeași vârstă cu interacțiune față în față sunt menționate ca principal spațiu de construcție a încrederii 

Maturizare și aspirații

  • Momente definitorii pentru maturizare:
    • Prima relație (24%)
    • Intrarea la liceu (23%)
    • Primul job (21%)
  • 54% definesc viața bună ca un venit constant, o locuință sigură și un plan financiar solid 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Prevederea ca rectorii să poată rămâne în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare a fost eliminată din Metodologia alegerilor universitare. Nicio limitare explicită nu a fost pusă în loc

O prevedere din proiectul Metodologiei pentru alegerea structurilor și funcțiilor de conducere din universități, ce permitea ca rectorii să rămână în funcție până la 10 ani după vârsta de pensionare,…
Vezi articolul

Klaus Iohannis și-a cerut iertare de la români: Știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit / Rezultatele România educată nu se văd peste noapte, ci în timp, iar schimbarea va fi vizibilă odată cu noile generații care vor susține examenele naționale

Moment unic în istoria celor două mandate ale președintelui Klaus Iohannis. Acesta și-a cerut iertare de la români pentru greșelile pe care le-a făcut și a declarat că știe că…
Vezi articolul

Cultele au obținut tot ce au solicitat: Cererea de înscriere la ora de religie va fi valabilă pentru toată perioada de școlarizare, avizul cultelor va fi necesar pentru toti profesorii din învățământul vocațional teologic

Toate solicitările cultelor referitoare la învățământul preuniversitar au fost adoptate miercuri în Comisia pentru învățământ, în mai puțin de 30 de minute. Pe lângă impunerea religiei ca disciplină opțională la…
Vezi articolul