Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate în Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, considerate „risc pentru populație” de Organizația Mondială a Sănătății

8.337 de vizualizări
Foto: Facebook.com/Daniel Baluta
Tunelurile de dezinfecție pentru elevi, montate în zeci de școli și recomandate prin Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, sunt contraindicate de Organizația Mondială a Sănătății și chiar de Institutul Național de Sănătate Publică, din subordinea Ministerului Sănătății, potrivit unui comunicat dat de instituție.

În Suceava, primăria a dotat 25 de școli cu tot atâtea tuneluri de dezinfecție. În Sectorul 4 Primăria a anunțat instalarea de tuneluri de dezinfecție la cele 40 de școli.

La mai multe școli din județul Olt au fost de asemenea instalate tuneluri dezinfectante la intrarea în instituții.

Toate aceste decizii ale autorităților locale se bazează pe Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației prin care au fost stabilite măsurile obligatorii în școli, pentru perioada de pregătire și de examene. În ordin tunelurile de dezinfecție sunt opționale:

Articolul 15.Unitățile de învățământ în colaborare cu autoritățile publice locale pot lua și alte măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2 (instalarea de tuneluri de dezinfecție, lavoare suplimentare pentru spălarea mâinilor, măsuri privind siguranța elevilor pe traseul de la unitatea de învățământ la domiciliu și retur etc.)”.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Tunelurile de dezinfecție constituie un risc pentru populatie.

”Utilizarea dezinfectantilor de uz extern este strict limitata pentru suprafete. Generarea aerosolilor acestor substante conduce la iritatii la nivelul cailor respiratorii, conjunctivelor si tegumentului, precum si la efecte sistemice. Nu este permisa ingestia sau utilizarea lor externa, raportul risc beneficiu fiind net in favoarea riscului. Nu exista pana in prezent nici un studiu disponibil care sa ateste eficacitatea pentru populatie a metodei de dezinfectie externa cu ajutorul tunelului de dezinfectie.

Utilizarea atat pentru populatia generala, cat si pentru personalul medical a tunelurilor de dezinfectie, ce utilizeaza substante dezinfectante doar de uz extern, reprezinta un risc de sanatate publica fara beneficii dovedite stiintific,” potrivit forului internațional.

”Pulverizarea persoanelor cu dezinfectanți (cum ar fi într-un tunel, poartă sau cameră) nu este recomandată în niciun caz. Această practică poate fi dăunătoare fizic și psihologic și nu reduce capacitatea unei persoane infectate de a răspândi virusul prin picături (salivă sau secreții nazale) sau contact. Efectul toxic al pulverizării de substanțe chimice, cum ar fi clorul, pe persoane, poate duce la iritații la nivelul ochilor și pielii, bronhospasm cauzat de inhalare și efecte potențiale gastro-intestinale, cum ar fi greața și voma”, potrivit OMS.

De cealaltă parte chiar Institutul Național de Sănătate Publică, instituție aflată în subordinea Ministerului Sănătății, nu recomandă aceste tunele.

”Pulverizarea persoanelor cu dezinfectanți nu este recomandată în nici un caz. Această practică poate fi dăunătoare și nu reduce capacitatea unei persoane de a răspândi virusul. Pulverizarea de substanțe chimice precum clorul poate duce la iritații la nivelul ochilor și pielii, bronhospasm cauzat de inhalare și efecte potențiale gastro-intestinale precum greața și voma,” se arată în comunicatul INSP.

Foto: Facebook.com/Daniel Baluta


4 comments
  1. Dacă e asa cum se spune de ce nu le desființați? Nu sunt destul de stresați copiii din cauza acestor examene (neapărat obligatorii, pentru ca asa vor unii????!!!!). Gata, le-au instalat, le-am văzut, și-au luat șpăgile, acum le pot desființa. Sa nu-i mai supună pe copii și la o alergie de proporții, Doamne ferește!

  2. De ce specialiștii nu spun nimic despre efectul razelor ultraviolete solare asupra virușilor și bacteriilor de orice fel ? De ce acești specialiști nu recomandă așa numitele băi de soare cu efect benefic în distrugerea agenților patogeni ? De ce incintele nu se dezinfectează pre și post accesului oamenilor în aceste incinte cu aparate cu ultraviolete ?

  3. „zeci de scoli”… o scoala inseamna zeci de scoli? 1 inseamna 1, nu mai mult… se pare ca nu doar noi trebuie sa dam examenele…

  4. S-au mai spălat niște bani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cererile organizațiilor de tineri, elevi și studenți pentru noul minister al Tineretului și Familiei: finanțări nerambursabile pentru activități de tineret, sprijin pentru Legea tineretului, măsuri de reducere a declinului demografic

Susținerea pentru adoptarea proiectului Legii tineretului, o strategie națională în privința politicilor pentru tineret și proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru activități de tineret incluse în bugetul pe 2022 se numără…
Vezi articolul

Guvernul francez insistă pentru vaccinarea anti-Covid-19 a copiilor de 5-11 ani, chiar și în condițiile valului Omicron: experții explică felul cum vaccinul previne cazurile grave și sprijină revenirea la normalitate

Medicii francezi încurajează vaccinarea anti-Covid-19 a copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani, printr-un videoclip realizat de Guvern, chiar dacă simptomele în cazul copiilor sunt mai ușoare în valul Omicron.…
Vezi articolul

Greșeală elementară sau mână de ajutor? Pentru că a depus recursul în afara termenului legal, Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat

Greșeală de proporții a Ministerului Educației într-unul dintre cele mai răsunătoare procese în care a fost implicată această instituție, în ultimii ani. Pe data de 19 ianuarie 2023, Înalta Curte…
Vezi articolul