ULTIMA ORĂ Anisie: Îi anunț pe colegii mei profesori că se materializează prin HG adoptată creșterea salarială pentru anul acesta. Vor simți această creștere chiar de săptămâna viitoare

207.750 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educației a declarat la finalul ședintei de Guvern că Executivul a aprobat Hotărârea prin care este decis costul standard per elev pentur anul în curs, iar de săptămâna viitoare le vor fi majorate salariile. Declarația a fost făcută la conferința de presă de la Palatul Victoria la puțin timp după ora 23:00.

Redăm declarațiile ministrului Educației:

Monica Anisie: Stabilim costul standard per elev, dar în felul acesta îi anunț pe colegii mei profesori că, iată, se materializează și creșterea salarială pentru anul acesta bugetar. Vorbim despre creșterea de la 1 ianuarie și creșterea de la 1 septembrie.

Vorbim de creșterea costului standard de la 5.834 la 6111 lei. Acest cost standard este stabilit de CNFIP împreună cu partenerii sociali și se materializează în felul acesta veniturile unităților de învățământ din perspectiva atâta a cheltuielilor de salarii, cat și cu bunurile și serviciile.

Nu putem pune în practică majorările salariale fără să avem și această hotărâre de guvern. Deci această Hotărâre de guvern nu face decât să pună în practică măsura dată prin lege. Concret, aceste creșteri salariale vor fi stabilite după ce vom avea această Hotărâre de guvern. De altfel colegii mei profesori vor simți această creștere salarială chiar săptămâna viitoare, pe 14 deja să iau salariile.

– Reporter: Cu cât cresc salariile?

Monica Anisie: Această creștere salarială este în funcție de gradul didactic, de vechime, deci nu putem să dăm acum exact cu cât anume. Având în vedere faptul că această creștere este de 13,5% în valoarea costului standard, această măsură vine să stabilească și creșterea salarială, de aceea este în funcție și de costul standard per elev.

Știrea este în curs de actualizare

Ședina de Guvern a început la ora 14:00, a fost întreruptă la ora 17, când premierul s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din Consiliul Investitorilor Străini, după care a continuat până la ora 23. Pe ordinea de zi și ordinea de zi suplimentară au fost 25 de Ordonanțe de Urgență, potrivit G4Media.ro.

FOTO: gov.ro


17 comments
  1. Desi stiu ca mie personal mi-ar fi fost greu cu salariul micsorat din 11 martie,( (abia mi se marise de curand si imi luasem si ore suplimentare) nu pot sa nu fiu obiectiva, sincera cu mine insami si sa nu spun ca as fi preferat somaj tehnic cu 75% din salariu, decat sa particip la aceasta mascarada, cu lectii online. Nimic nu mi se pare sanatos fizic si psihic din invatarea online.

  2. Sa nu exageram. La implicarea generala de cea mai slaba calitate… Copiii nu sunt expusi? Numai cadrele didactice care au somat la propriu?

  3. Personalului didactic auxiliar de ce nu le-ați dat spor neuropsihice, pentru că o secretara de școală cu studii de economist și masterat muncește și pentru resurse umane și pentru salarizare și pentru înscrierea și evidenta copiilor, arhivează și ați uitat dragi guvernanți să le dați spor neuropsihice și spor de calculator pentru Revisal, pentru Edusal etc. Ca de obicei faceți economie de la noi didactic auxiliar. Diferența de salariu dintre un învățător și un secretar cu studii superioare și aceeași treapta de vechime este de 1000-1200 lei. Este corect?

  4. Vrajala cu tot felul de criterii intortocheate pt 25 lei marire la fraieri ca si calculul intortocheat la pensiile de rahat pe cand ciumetii isi dau singuri si pensii si salarii speciale cu directa la gramada fara ocolisuri …de toata jena

    1. Bravo , asta e jmekeria , asa fac naparcile si ii pacalesc pe foarte multi … Calculele intortokeate la fraieri pt cativa lei cum a fost si asa zisa marire din 2020 VOR SA MIMEZE CORECTITUDINEA atat la salarii cat si la pensii …La ciumeti in schimb regula e simpla : luati aicea unii si pe urma in loc sa zica ca de ce le a dat sar ceilalti ca au fost discriminati si trebuie constitutional 🤔 sa le dea si lor !! Si daca nu , ii dau in judecata si ei castiga ! Iar citind comentariile inclusiv de aici isi dau seama ca le merge 🙂 cu metoda jmen .

  5. Astora poti sa le dai si 10000 de euro pe luna salariu,tot nu si fac datoria cu elevii si vad in fata ochilor la scoala numai materie prima pentru meditatii acasa.Apropo nici acasa la meditatii ,nu fac mare lucru.Fiti atenti parinti si informati -va,verificati copiii in caiete ,intrebati ce fac in sedinta de meditatie ,nu aveti incredere in ce va declara mincinosii astia,nu vad in fata decat banii dumneavoastra dragi copii si parinti.Astia nu stiu ce inseamna sa muncesti,sunt mai lenesi si superficiali decat elevii lor de nota 5.Vezi ce se intampla acum cu lectiile on line,cea mai mare parte dintre elevi au conditii pentru lectiile online ,dar ei NU VOR sa munceasca,pentru ca merge si asa.Cei de la sindicat care -i reorezinta pe cei mai multi dintre ei Hancescu si Nistor au dat declaratii ca sunt stresati pentru ca ,,muncesc” fac lectii online.Mi e lehamite.Apropo,de ce nu verificati scolile care au aplicatiile pentru lectii online functionale ,sa vedeti realitatea cati dintre ei fac si cat timp pe zi fac lectii online.Acolo se vede clar ,nu poti sa minti si sa dai vina pe elevi si parinti cum faceti de obicei,lenesilor,superficialilir,mincinosilor.Mai am argumente ,dar trageti dumneavoastra care cititi concluziile despre cadrele didactice.

    1. Te roade, te fierbe ca profesorii isi pastreaza salariile. Ce bine imi pare. Propun si ptr profesori 500 de euro spor de periculozitate pe cand se reincepe scoala pericolul va fi la fel ca al medicilor din spitale de infectare. Multumim guvernului anticipat si lui Câțu pretenul profesorilor. Sa fie primiti…

    2. Aveți acum ocazia sa aplicati acele metode nemaipomenite ,pe care le dețineți ,cu copii dvs.E un moment ideal sa le și puneți in practica,gratis.Mult succes!!!

      1. Exact, să lucreze si ei cu ei, să vadă ce înseamnă activitate didactică cu 35 de elevi.Ei nu sunt în statare să se ocupe de 1-2.

    3. Nu ne băgați pe toți profesorii în aceiași oală! Eu ca dascăl am alocat în fiecare zi 4-5 ore de pregătire a lecțiilor online,am inovat,am postat pe platforma școlii lecții și fișe de lucru pentru elevi la fiecare clasă la care predau și am discutat cu unii elevi.Problema este alta! Unii elevi nu s-au logat la platformă deși au telefon și internet! S-ar putea spune multe,dar vă rog nu mai dezinformați și spuneți doar adevărul!

    4. Mare dobitoc esti!!!!Cym poti sa generalizezi?Eu sunt invatator.Am terminat on-line toata materia.Din 18 elevi au intrat 14.Ceilalti nu au telefoane performante.Or fi si cei care dau ore,dar in mediul rural cine crezi ca da bani pe ore!

  6. De ce nu le dati si lor 75%,daca tot sunt vremuri grele?
    Ei nu fac nimic,nu au nici un fel de răspundere și au salariile mărite tot timpul.
    Pt. EI Sunt bani?
    Păcat ca ne conduce toți incompetenți.
    Chiar si in vremurile astea tot de cine nu trebuie vă pasă.
    Propun 75% pt. ei,nici pe ăștia nu îi merită oricum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conferințele „Școala de Bani începe școala” sunt susținute de BCR

VIDEO Luciana Antoci, ISJ Iași: După părerea mea ar trebui să facem educația financiară la zona de confluență dintre celelalte discipline și nu ca disciplină distinctă, așadar transdisciplinar

Educația financiară ar trebui să fie inclusă în fiecare disciplină predată la școală, este de părere inspectorul școlar general al ISJ Iași, Luciana Antoci. „Ar trebui să încetăm să mai…
Vezi articolul

PROIECT Ministerul Educației modifică metodologia pentru mobilitatea profesorilor, cu o lună înainte de proba scrisă a concursului de Titularizare 2023: Repartizarea candidaților pe posturi se face în ordinea descrescătoare a notelor de la proba scrisă / Cine susține probele practice cu „admis” sau „respins”

Metodologia-cadru de mobilitate a cadrelor didactice este modificată de Ministerul Educației, cu o lună până la proba scrisă a concursului de Titularizare 2023, potrivit unui proiect de proiect de ordin,…
Vezi articolul

Înscrieri deschise pentru profesori, viitori și actuali directori de școli sau cei implicați în management educațional, la webinarul despre construirea și dezvoltarea unui plan strategic relevant. Joi, de la 16:00 – invitat, Radu Szekely, vicepreședintele comisiei naționale pentru concursul de directori

Profesorii și cei implicați în managementul școlilor pot participa joi, 3 martie 2022, de la ora 16:00, la un webinar pentru conducerea școlilor organizat de Adservio și Asociația pentru Valori…
Vezi articolul