Guvernul propune, prin proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile din administrație, „în varianta agreată de coaliție”, pus în transparență publică de Ministerul Dezvoltării miercuri, reducerea semnificativă a indemnizației pentru titlul științific de doctor în anul 2026.
Potrivit Art. LIV din proiect, prin excepție de la art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2026 personalul care deține titlul științific de doctor va beneficia de o indemnizație în cuantum fix de 500 lei brut lunar. Suma se acordă numai dacă persoana își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului atribuții obiective și cuantificabile care permit verificarea lunară a modului în care activitatea este valorificată suplimentar. Această condiție a fost introdusă la finalul anului 2024 de OUG 156/2024 – supranumită ordonanța trenuleț dată atunci de Guvernul Ciolacu. Indemnizația nu se ia în calcul la determinarea plafonului sporurilor, mai precizează articolul respectiv.
Ce prevede proiectul de OUG: „Art. LIV. Prin excepție de la prevederile alineatului (1) al articolului 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 500 Iei brut lunar, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor/ compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.”

Indemnizația pentru titlul de doctor este, în lege, de 50% din salariul minim brut pe țară. Însă, în realitate, de șase ani, aceasta este plafonată la nivelul salariului minim din 2018, adică 1.900 lei brut, după cum Edupedu.ro a scris. Asta înseamnă că indemnizația este înghețată la aproximativ 950 lei brut pe lună, indiferent de creșterea salariului minim din ultimii ani.
Prin noua prevedere, suma ar scădea la 500 lei brut. În termeni reali, aceasta înseamnă aproximativ 293 lei net, după reținerea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit.
Comparativ cu plafonul actual de 950 lei brut, reducerea este de 450 lei brut pe lună, adică aproape 47%. În net, diferența este de aproximativ 260–270 lei lunar.
Proiectul de OUG prevede, la art. LVII, că începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, veniturile salariale lunare ale personalului care beneficiază de indemnizația pentru titlul științific de doctor se diminuează în mod corespunzător. Asta înseamnă că reducerea de la aproximativ 950 lei brut la 500 lei brut ar produce efecte directe asupra salariilor imediat după adoptarea actului normativ, fără o perioadă de tranziție.
Măsura afectează personalul bugetar care deține titlul de doctor, inclusiv cadre didactice, personal universitar, cercetători și funcționari publici, în condițiile în care își desfășoară activitatea în domeniul pentru care au obținut titlul și au atribuții prevăzute explicit în fișa postului.
În nota de fundamentare a proiectului de ordonanță nu este prezentată nicio analiză dedicată acestei măsuri. Documentul nu indică numărul beneficiarilor, nu estimează economia bugetară care ar rezulta din reducerea indemnizației și nu prezintă un impact financiar agregat. De asemenea, până la acest moment, Guvernul sau reprezentnații săi nu au făcut declarații publice separate privind modificarea cuantumului indemnizației pentru titlul de doctor.
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
27 comments
Este laudabil că Sindicatul Academiei Române, filiala Iași, a reacționat rapid. Din păcate, la București nu avem sindicat în Academie.
Sunt cercetător în economie și constat cu regret că sistemul de evaluare ignoră realitatea muncii noastre. Suntem evaluați după numărul de articole, capitole sau cărți publicate, ca și cum acestea ar putea fi realizate „la normă”, iar aceasta fără a ni se asigura resursele sau condițiile necesare – resurse care depind, în mare parte, de politicile și finanțarea statului. Cerințele sunt mari, performanța este impusă, dar sprijinul lipsește.
Efortul sindical este apreciabil, dar fără o poziție fermă din partea conducerii și a membrilor Academiei Române, schimbarea reală tot nu va veni.
Nu mă voi lamenta pentru pierderi financiare, oricât de semnificative ar fi ele pentru un salariu mai mic decât media pe economie; ceea ce doare cu adevărat este că sporul de doctorat, care face parte din venitul nostru lunar de subzistență, ni se retrage, alături de disprețul față de cercetătorii români, umilința și lipsa finanțării adecvate pentru acest sector.
Este momentul ca Academia Română și statul să-și asume responsabilitatea față de cercetătorii săi și să creeze condițiile în care performanța să fie posibilă, nu doar cerută.
din punctul de vedere al unui asistent universitar cu doctorat muncit pe branci, inclusiv parte experimentala realizata cu greu in alte centre universitare din strainatate pentru a publica articole stiintifice in reviste cotate ISI, cu indice de plagiat sub 5%, mi se pare bataie de joc! daca cumulez toate reducerile salariale probabil ajung la salariul unei femei de servici sau a personalului auxiliar, da sunt extrem de pasionat de cercetare, dar nu poti sa fii muritor de foame……. multumesc dar nu, din toamna am plecat! mi-a ajuns……oare mai gandeste cineva in tara asta cand ia niste decizii, are cineva un rationament fezabil de la A la Z cu toate consecintele ce deriva de aici, vede cineva si alte perspective sau ne prefacem ca ploua???
Un guvern care nu încurajează deloc performanța. De ce să mai ai performanță, de ce să mai faci doctorat sau alte studii, dacă în loc să promoveze oamenii care studiază, politicienii nu știu decât să taie din veniturile salariaților. Vrei performanță în învățământ? Atunci încurajează oamenii cu doctorat să lucreze în învățământ! Nu le da în cap pentru a-i determina să plece din învățământ sau pentru a le tăia orice motivație profesională! Oamenii de calitate, dacă nu sunt motivați inclusiv financiar, nu vor da randament bun! Asta nu înțelege guvernul acesta! Sau poate înțelege prea bine și scopul e tocmai de a distruge și mai tare educația…
Din păcate, este exact ce ați scris pe ultimul paragraf. Altfel nu se explică. Și pentru vreun cercetător ca mine, născut și educat în străinătate, este de necrezut ce se întâmplă în România!
Acuma, sper să nu mi se spună pe aici comentari de gen „păi dacă nu-ți place de ce nu mai bine pleci din țară noastră,” la care bineînțeles nici no voi răspunde (just in case).
Decat sa arati cu degetul plagiatorii mai bine minimalizezi doctoratul. Decat sa incurajezi populatia sa aispire spre titlul de doctor mai bine sa concureze in politica.
bine zis
De vreme ce marii evazioniști sunt lăsați în pace, de ce să nu se taie tot de la educație? Țara are nevoie de proști manipulabili, așa că recomand să se taie toți banii pentru educație, să ne întoarcem în evul mediu, de unde unii încă nu au ieșit oricum…
Cu 300 lei spor de doctorat nu mai este justificat să-l faci. Așa că universitățile nu vor mai avea clienți, iar la cei care or mai fi interesul scade, iar teza va fi și mai proastă.
Asta da rațiune managerială!
doamne fereste, bolojan chiar distruge educatia.si romania odata cu ea. poate sa explice cate si cum vrea, dar mononbrow asta e cel mai mare esec al tarii de la basescu incoace. ce respect mai ao fata de educatie cand premiez.munca unui om care a scros un doctorat pe bune, pt.ca inca sunt destui care au facut si asta, cu 200 de lei. Rusine!! lasa ca facem educatie pe tiktok
Acuma o să ajungem la concluzia că eram mai bine atunci când era mai rău 🙂
vaii , ce rușine …
păi in universitar nu ai ce căuta fără doctorat . de ce ai mai alege cariera didactică universitară??
voi tăiați fix pe ăștia mai buni , tinerii care încep munca cu 4000 de roni deobicei se aleg dintre vârfuri , o sa fuga care încotro .
urâtă mișcare bolo
Da Lia , Lia ce mai miaună?!?
da Costache , viespia radioactivă , cum o duce , mănâncă și gura ei ceva bun??
Domnule Ion,
Pe hârtie sună bine ce spuneți, dar practica universitară ne arată cu totul altceva. Vă informez că la UB – Litere, se poate să fii asistent la seminarii și fără diploma de doctor. Secretul profesional? Trebuie doar să fii doctorand de profesie, adică să fii înscris de peste un deceniu la studii și să rămâi (doar din dorința ta) la nesfârșit „în prelungiri”. Forma e respectată, fondul e un dezastru!
Aici vorbiti prostii. Poti fi asistent ca doctorand, dar doar cu contract de munca pe durata determinata. Se reface in fiecare an si nu poti depasi 5 ani. Eu zic sa mai studiati.
Să se taie și gradația de merit!
Mare merit!
Toate tâmpeniile de concursuri, care de care mai dubioșel, e punctat!
Au luat-o razna toate învățătoarele cu proiectele și organizarea de concursuri!
Cred că-și vor da diplomele între ele, unde dracu’ să trimită copiii mai întâi!
Toate prostiile introduse în clasă sub formă de proiect, îi aduce doamnei punctaj!
Altceva nu le mai intereseaza, decât adeverințe care să le umfle dosarul!
Orice concurs sub forma unei fițuici ordinare, unde doamna inimoasă corectează singură în clasă ( Formidabilii, Micii Olimpici) îi aduce doamnei adeverință de organizator, de evaluator!
Doar dacă desființează cangrena asta în învățământ, își vir vedea de treaba lir, mai exact lucrul la clasă cu elevii!
Lăsați vrăjeala cu proiecte!
În adevăr, gradația de merit a rămas cel mai mare fals al promovării meritelor în învățământ. Criterii interpretabile, documente și diplome false, numai gata de completat, multe date de directori favoriților, membrilor de partid și celor din familiile acestora. Membrii din consiliile consultative pe discipline didactice, aceiași de ani și ani, își acordă gradații prin rotație, fiecăruia venindu-i rândul din 5 în 5 ani. Odată obținută, pentru gradația de merit nu te mai doare capul 5 ani, nu te mai întreabă nimeni nimic.
Față de acest mijloc generator de falsuri în proporții de peste 60 la sută (au luat gradații de merit și profesori de la licee cu zero promovați la bacalaureat, cu identități codificate!), cu 25% spor la salariu la 16% din totalul personalului didactic, față de toate acestea doctoratele sunt infinit mai nevinovate, cu perioade bine reglementate, cu documentare supravegheată, cu efort de creație și de redactare, confirmat și mai târziu, cu diplome prezentate la dosar, cu raportare în fiecare lună a confirmării competențelor (singura stupizenie de tip Boloș). Despre unele teze de doctorat s-a făcut atâta caz, ca să compromită cel mai înalt nivel de calificare profesională, la care mai marii țării au marșat cu nonșalanță de a-și pedepsi pe toți. Este la un colegiu din Cluj un remarcabil profesor de limba italiană care a tradus în românește din Dante și 15 volume din opera lui Luigi Pirandello, distins de Președintele Italiei cu „Steaua Italiei” în grad de Cavaler. Și-a dat, evident, și doctoratul. Guvernul României îl răsplătește cu 500 de lei. Avem foști olimpici internaționali în fizică, matematică, chimie, profesori și cercetători străluciți la mari universități din Europa și Statele Unite ale Americii, Oxford, Cambridge, Stanford, Max Planck. Mereu se afirmă, demagogic, că bine ar fi să revină în țară, pentru prosperitatea țărișoarei noastre, ca alt reputat olimpic să gireze acordarea, și pentru ei, a unui spor de doctorat de 500 de lei, adică nici 100 de euro!
Doctoratele dacă s ar verifica riguros cum au fost obținute ,nu ar rămâne 5% din câți sunt în tara asta ! Doctori pe mp …
O mână bolnavă și-a dat seama că de la cap i se trage. A decis să lege gâtul cu o funie, astfel încât sângele de la cap să nu o mai îmbolnăvească. A strâns funia, a strâns, până când nu a mai simțit opoziție. Aceea este victoria la care aspiră coaliția guvernamentală. Când ești o maimuță irațională, rațiunea își pare o boală bună de eradicat. Când guvernezi ilegitim, pe cei legitimi ai vrea să îi vezi în închisoare. Când ai furat o viață întreagă, grija ta principală este la bunăstarea celor care fură. Când ai fugit de vreo profesie mai nobilă și te-ai agățat de un camion politic, primii pe care-i lovești sunt profesioniștii.
Adica este OUG pentru administratie, dar in realitate taie de la educatie?
Na, ce noroc pe profesori: au aflat ca sunt si functionari pe langa primarii si consilii judetene. Aia care au salariile decuplate de legea 153/2017. Adica alti speciali, dar astia-s ai lor, ai partidelor.
Oricum bani plătiți degeaba.Salariatii respectivi au ,,dobândit”doctoratul dubios și nu folosesc acest doctorat pentru perfecționarea profesională,singurul scop fiind doar banii personali .
Te chinuie rău neuronul ăla, nu?
@ nicu ,frustrat?🤮
cu ce ajuta doctoratul sa predai mai bine la gimnaziu ?
Probabil ai exemple punctuale, negative, urmate de frustrări personale. Te înțeleg, suntem un popor frustrat de inechități, falsuri și furturi. Te asigur că frustrarea va crește odată cu această măsură. care-i atinge financiar doar pe cei cu doctoratele luate după ce au muncit pe brânci. Și cu tezele la vedere. Hoții vor rămâne absolut indiferenți, au vrut doar un titlu de pus în CV sau pe ușă, câteva sute de lei… un fleac, nici n-o să bage de seamă. Teza mea e vizibilă pe mai multe platforme științifice, am în fișa postului și cerințele suplimentare. Sunt auxiliar cu grad și vechime maxime într-o universitate, salariul e de maxim x2,5 față de cel al femeilor de serviciu. Cu tăierea preconizată, o să fie x2. Legea salarizării unitare din 2017 a fost praf în ochi, aruncat de Olguța Vasilescu. Un memento: https://www.digi24.ro/stiri/economie/olguta-vasilescu-legea-salarizarii-se-va-aplica-asa-cum-a-fost-adoptata-in-parlament-1017115
Indemnizațiile de doctorat și de hrană au fost, imediat, blocate la calcul – adică ordonanțele trenuleț au păstrat raportarea la salariile medii din 2018-2019. Nici un sindicat nu a ciripit și nu a luat o poziție severă față de aceste prorogări. Așa că am rămas cu 950 lei brut, 1/2 din cei 1900 lei – salariul minim din 2018.
În fine, poate suma ar fi ajuns prea mare acum, dacă s-ar fi respectat legea (nu eu am dat-o). Salariul minim brut în vigoare este de 4050 de lei, indemnizația de doctorat ar fi trebui să fie 2025 lei brut.
Deci, după ani și ani, nu doar că nu a crescut – scade sever.
Te asigur că sunt atăt de amărât financiar încât această scădere de doar 250 de lei la net mă afectează sever.
Nu merg la privat pentru că am fost format ca dascăl și cercetător dedicat încă de pe băncile liceului, dacă nu din gimnaziu. De aia și tac și înghit toate mârșăviile.
Dumneavoastră lucrați (predați) într-o universitate!
Acolo e muncă de cercetare, putem înțelege!
În învățământul primar, gimnazial, ce treabă are doctoratul?
Vă spun eu: banii în plus la salariu, atât!
+ că acum efortul e mai mult legat de deplasare și de o prezență la cursuri!
Îți face AI-ul tot, statistica, structura!
La fel și cu gradația de merit în învățământ, punctajul nu se obține din premiile la adevăratele concursuri cu elevii, să fim serioși, grila e publică!
Efortul nu mai e legat de predare, de depășirea programei în caz că ai muncit cu clasa și ai ajuns la un nivel în care poți lucra în plus! Efortul e despre a-ți doza toată energia și atenția spre colectarea adeverințelor, spre drumuri la ISJ spre aprobarea unor proiecte fără sens, spre cabinetul directorului, zilnic, pentru a-ți ștampila diferite hârtiuțe!
Și vă întreb, efortul ăsta de colecționar, strângător, obsedat și trăpăduș merită 2 000 de lei pe lună, timp de 5 ani?
Evident, vor tăia absolut tot ce se poate tăia din salariile profesorilor, iar ei vor sta liniștiți la locurile lor. Doar nu vrem să le dăm apă la moară suveraniștilor, poate iar vine Georgescu…. Trebuie să fim o sectă care moare pe limba ei, decapitată de cei pe care tot noi i-am pus în funcție.
Mai urmează vreo 72 de tăieri, apoi nu se va mai atinge nimeni de educație. (Guvernul ne va promite.) Nici copiii.
Ăia cu care s-a-ntâlnit Bolojan la Paris și Bruxelles vor să facă primul experiment de venit minim garantat la scara unei națiuni pe România? Nu e nevoie, că depopularea, „pe cale naturală” și prin emigrație, merge și așa foarte bine. Suntem încă, din nefericire pentru premier, excedentari la două categorii: cei cu păr pe cap și cei cu două sprâncene. Dar dânsul va rezolva.
Sa taie tot, ce ne trebuie noua educatie?
Ca doar prostimea se conduce cel mai usor …
Si apoi ne intrebam de ce nu mai exista niciun respect pentru meseria de profesor sau de medic si cum s-a ajuns aici!
De salariile lor de parlamentari si senatori cand se ating sa le taie cu 40%? Cand renunta la masinile de serviciu, la masa si la diurne?
Eu inteleg ca este nevoie de taieri, ca s-au marit salariile fara nicio baza, dar taierile se fac de peste tot, incepand de sus, de la sefi, sa dea exemplu de solidaritate, nu se fac taieri doar de la cei mici, ca de-asta nu rezolva nimic si ne adancim in mocirla …