ULTIMA ORĂ Înscrierile la BAC 2023 se prelungesc până pe 16 iunie, anunță Ligia Deca, în contextul grevei profesorilor

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Înscrierile la BAC 2023 și la Evaluarea Națională 2023 se prelungesc până la data de 16 iunie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, după ședința de Guvern. Decizia vine în contextul în care greva profesorilor continuă luni, 12 iunie.

„Așa cum știți, conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasa a VIII-a și pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral și frecvență redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase nu se impun, în acest moment, modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie. Deci, practic, în acest moment, toate clasele, toți elevii până pe 16 iunie trebuie să aibă situația școlară încheiată. La fel, înscrierile pentru bacalaureat și pentru Evaluarea Națională se vor prelungi până pe 16 iunie”, a spus Ligia Deca.

Probele de competențe în limba română, de competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională și de competențe digitale (TIC) vor fi echivalate cu mediile obținute în liceu de candidații la BAC 2023, potrivit ministrului Educației.

Săptămâna trecută, Ministerul Educației a cerut unităților de învățământ numărul elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a/XIII-a cu situația școlară încheiată, potrivit surselor Edupedu.ro.

Articol în curs de actualizare

Citește și:
VIDEO La întrebarea cheie despre prelungirea cursurilor anului școlar, Ligia Deca nu a fost lăsată să răspundă de purtătorul de cuvânt al Guvernului: Haideți să avem răbdare până mâine dimineață
GRILE Salariile de bază pentru profesori și angajații din școli și universități, pe fiecare funcție, grad didactic și vechime, propuse în proiectul de Ordonanță publicat de Guvern în dezbatere
BREAKING Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare
DOCUMENT Sindicatele transmit profesorilor și angajaților din Educație că Guvernul a fost de acord cu creșterea în două tranșe pe noua grilă a salarizării și ca prevederea să fie inclusă în Ordonanța de urgență
BREAKING Calendarul școlar nu se prelungește, după 3 săptămâni de grevă a profesorilor cauzată de refuzul Guvernului Ciucă de a majora salariile. Deca argumentează decizia prin disconfortul resimțit de elevi în școlile în care autoritățile nu au cumpărat aer condiționat – VIDEO
Ministrul Educației: Aproximativ 60% dintre inspecțiile anunțate pentru Titularizare nu se pot efectua. Înțelegem nemulțumirea celor care au susținut inspecția la clasă
Oficial, probele de competențe de la Bacalaureat 2023 vor fi echivalate cu mediile din liceu. Ministrul Educației: Ordonanța de Urgență a fost adoptată
ULTIMA ORĂ Înscrierile la BAC 2023 se prelungesc până pe 16 iunie, anunță Ligia Deca, în contextul grevei profesorilor
Ligia Deca: Nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru Titularizare 2023, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest
Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea de la Guvern: Mâine este grevă în toate școlile. Oamenii decid / Marius Nistor, FSE: După ce oamenii vor vedea conținutul actului normativ publicat în Monitorul Oficial, vor lua o decizie
Premierul Ciucă: Ceea ce am promis, am făcut. Am încredere ca toți dascălii vor avea încredere că ne vom respecta promisiunile, așa cum am făcut și până acum / Guvernul nu a respectat nicio promisiune în privința salarizării profesorilor in ultimii 4 ani
Scriitorul Radu Vancu: Guvernul trebuie să-și asume prin ordonanță de urgență creșterea salariilor pentru profesori. Nu plecați după fentă, dragi profesori. Întâi legea – apoi armistițiul
Sindicatele profesorilor se întâlnesc cu premierul Nicolae Ciucă, înainte de ședința de Guvern
Exit mobile version