ULTIMA ORĂ Listele și calendarele olimpiadelor naționale și ale concursurilor școlare 2026 au fost publicate de Ministerul Educației

33.330 de vizualizări
Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2025-2026 / Foto: captură edu.ro
Calendarul olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2025-2026, precum și ale olimpiadelor internaționale, au fost publicate miercuri de Ministerul Educației și Cercetării. Listele cu olimpiadele și concursurile școlare și sportive, precum și datele când vor fi organizate în acest an școlar pot fi consultate și descărcate de mai jos.

Pe baza acestor liste, elevii vor primi în anul școlar următor (2026-2027) burse școlare, conform regulilor de acordare care vor fi aprobate pentru anul școlar viitor.

Amintim că regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani:

  • elevii au nevoie să obțină cel puțin 60 de puncte la competiții pentru a se califica la etapa națională;
  • subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe; la etapa județeană – în termen de trei ore după terminarea probei scrise;
  • susținerea olimpiadelor poate fi și online, doar pe platforme aprobate de minister, în funcție de regulamentul specific pentru fiecare disciplină.

Calendar Olimpiada de Limba și literatura română – ONLLR 2026: Etapa județeană are loc pe 8 martie 2026 . Etapa națională pentru clasele V-VIII se desfășoară în perioada 14-18 aprilie 2026, la Cluj-Napoca (județul Cluj), iar pentru clasele IX-XII are loc în perioada 1-5 aprilie 2026, la Botoșani (județul Botoșani).

Calendar Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV 2026: Etapa județeană are loc pe 21 martie 2026 Etapa națională pentru clasele V-VIII se desfășoară în perioada 4-7 mai 2026 , la Bacău (județul Bacău). Pentru clasele IX-XII , etapa națională are două probe: proba A – 6 aprilie 2026 (online) și proba B – 23-26 aprilie 2026, la Focșani (județul Vrancea).

Olimpiada de Limba engleză – ONLE 2026: Etapa județeană are loc pe 14 martie 2026 (proba scrisă) și pe 21 martie 2026 (proba orală). Etapa națională se desfășoară în perioada 5-9 aprilie 2026, la Brașov (județul Brașov).

Olimpiada de Limba franceză – ONLFR 2026: Etapa județeană are loc pe 7 martie 2026. Etapa națională se desfășoară în perioada 6-10 aprilie 2026, la Piatra-Neamț (județul Neamț).

Olimpiada de Limba germană modernă 2026: Etapa județeană are loc pe 5 martie 2026. Etapa națională se desfășoară în perioada 28 martie – 2 aprilie 2026, la Suceava (județul Suceava).

Calendar Olimpiada de Matematică – ONM 2026: Etapa județeană are loc pe 7 martie 2026. Etapa națională pentru clasele V-VIII se desfășoară în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, la Drobeta-Turnu Severin (județul Mehedinți), iar pentru clasele IX-XII are loc în aceeași perioadă, 30 martie – 3 aprilie 2026, la Alba Iulia (județul Alba).

Calendar Olimpiada de Informatică ONI 2026 – gimnaziu: Etapa județeană are loc pe 2 martie 2026. Etapa națională se desfășoară în perioada 22-26 martie 2026, la Baia Mare (județul Maramureș).

Calendar Olimpiada de Informatică ONI 2026 – liceu: Etapa județeană are loc pe 2 martie 2026. Etapa națională se desfășoară în perioada 26-30 martie 2026, la Pitești (județul Argeș).

Calendar Olimpiada de Fizică 2026: Etapa județeană are loc pe 14 martie 2026. Etapa națională se desfășoară în perioada 6-10 aprilie 2026, la Craiova (județul Dolj).

Calendar Olimpiada de Chimie 2026: Etapa județeană are loc pe 22 martie 2026. Etapa națională se desfășoară în perioada 25-29 aprilie 2026, la Sibiu (județul Sibiu).

Calendar Olimpiada de Biologie 2026: Etapa județeană are loc pe 6 martie 2026 . Etapa națională se desfășoară în perioada 20-24 aprilie 2026, la Drobeta-Turnu Severin (județul Mehedinți).

DOCUMENT DESCARCĂ Calendar Olimpiade Școlare Naționale 2025-2026:

DOCUMENT DESCARCĂ Calendarul Olimpiadelor Școlare Internaționale 2025-2026:

DOCUMENT DESCARCĂ Calendar Concursuri Școlare Naționale cu finanțare MEC 2025-2026:

DOCUMENT DESCARCĂ Calendar Concursuri Școlare Naționale fără finanțare MEC 2025-2026:

DOCUMENT DESCARCĂ Calendar activități de pregătire a loturilor – competițiile internaționale 2025-2026:

DOCUMENT DESCARCĂ Calendar Olimpiada Națională a Sportului Școlar – ONSS 2025-2026:

DOCUMENT DESCARCĂ Calendar Competiții Sportive pentru Elevii de la Liceele Sportive 2025-2026:

  • DOCUMENT DESCARCĂ OMEC 3153 / 2026:
Citește și:
Calendarul și lista olimpiadelor și concursurilor școlare 2026 „sunt gata”, anunță secretarul de stat Sorin Ion: Le vom publica astăzi sau mâine
Societatea de Științe Matematice din România a retras de pe site, fără nicio explicație, datele etapei locale a Olimpiadei Naționale de Matematică 2026
Ministerul Educației încalcă propria legislație: era obligat prin ordin de ministru să publice regulamentele și calendarul olimpiadelor până pe 25 decembrie, dar acestea nu există nici la o lună de atunci
OFICIAL Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare 2026 a fost publicat / Pentru calificarea la etapa națională elevii trebuie să obțină minimum 60 de puncte / Elevii pot vedea lucrarea înainte de a depune contestație


5 comments
  1. Concursul de biologie Palade a fost transformat in olimpiadă, asta înseamnă că va fi introdus si pe lista competitiilor care permit admiterea la liceu fara examen?

  2. Nu este normal ca la unele olimpiade intervalul dintre etapa județeană și cea națională să fie de o lună, iar la altele să fie de două-trei săptămâni. Barajul la limba engleza pe 21 martie, iar naționala pe 5 aprilie?! La matematică, etapa naționala la 3 săptămâni dupa cea județeană? Ce timp de pregătire este acesta? Daca ar fi posibil să lucrăm 10 ore pe zi, in fiecare zi, pentru performanță as fi spus că este acceptabil, însă nu este cazul. Ceva a mers foarte prost când s-a întocmit acest calendar și sunt de părere că unele aspecte trebuie neapărat schimbate, mai ales la olimpiadele cu un grad înalt de competitivitate, unde pregătirea intensă contează enorm pentru obținerea rezultatului dorit. Întâi ne-au tăiat bursele, acum ne taie din șanse pentru a ne pregăti. Este inacceptabil.

  3. Bună seara!
    Anul școlar trecut s-au mai făcut unele modificări la calendarul olimpiadelor școlare în favoarea elevilor participanti. M-aș bucura pentru elevii în cauză, să poată concura atât la Olimpiada de Religie pentru Seminarii și Licee teologice (jud Tulcea) cât și la Olimpiada de Arte vizuale, mai exact la Istoria artei (Jud Ialomița), la care se suprapun perioadele de concurs. Poate se va lua în considerare posibilitatea modificării perioadei la una dintre acestea pentru ca elevii să poată participa la ambele olimpiade. Vă mulțumesc!

    1. Exact. Din pacate iar au pus mai multe olimpiade in aceeasi zi. Fetita mea e foarte suparata ca nu va putea participa la Olimpiada de biologie Emil Palade si la Lectura ca abilitate de viata, fiind amandoua programate in 21 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dublarea numărului de locuri în școlile de Poliție pentru acest an, aprobată de Guvern / Se va organiza școlarizarea în regim „suveică” / Bode: Aproape 30.000 de posturi nu sunt ocupate la nivelul MAI

Dublarea numărului de locuri în școlile de Poliție, Jandarmerie și Pompieri, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne a fost aprobată de Guvern în ședința de miercuri, conform unui comunicat de presă.…
Vezi articolul

Ligia Deca: Fiecare școală ar trebui să aibă dotări noi în clase, în laboratoare, în atelierele de practică, sălile de sport, ba chiar și în cabinetele de consiliere școlară în acest an. Este un an de vârf

În acest an vor fi cele mai mari investiții în școlile din România, potrivit declarațiilor făcute de ministrul Educației, Ligia Deca, la Bistrița, săptămâna trecută. Ministrul a spus că până…
Vezi articolul

Comasările de școli au fost utile, pentru că puteai face mai ușor normele profesorilor, spune ministrul Daniel David: Un titular sau un suplinitor nu mai trebuie să aibă două sau trei contracte cu trei unități cu personalitate juridică, are un singur contract. Comasările n-au dus la oameni dați afară

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri la RFI că au fost utile comasările de școli, din anul școlar 2025-2026. „Un titular sau un suplinitor nu mai trebuie să aibă…
Vezi articolul