ULTIMA ORĂ Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că susține în alegerile prezidențiale votul pentru România europeană

1.087 de vizualizări
Foto: captură UBB
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că susține în alegerile prezidențiale votul pentru România europeană, „bazată pe știință și religie, exprimate în instituții moderne democratice și biserică, care să ne asigure tuturor eficient drepturile personale și bunăstarea vieții. Structurile conspiraționiste și antidemocratice, bazate pe obscurantism, ocultism și superstiții, nu pot genera decât dezbinare, suferință și sărăcie”, conform unui comunicat de presă al instituției.

Punctul de vedere integral:

„Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin profilul științific, multicultural-multilingvistic și multiconfesional, militează pentru o Românie europeană bazată pe știință și religie, exprimate în instituții moderne democratice și biserică, care să ne asigure tuturor eficient drepturile personale și bunăstarea vieții. Structurile conspiraționiste și antidemocratice, bazate pe obscurantism, ocultism și superstiții, nu pot genera decât dezbinare, suferință și sărăcie.

În acest context, susținem și rezonăm cu mesajul recent al Academiei Române (noiembrie 2024), și anume: „…Nu suntem de acord cu nicio manifestare conspiraţionistă, care pune în pericol libertăţile democratice şi siguranţa statului român. În acest moment dificil pentru România, Academia Română adresează societăţii româneşti, instituţiilor statului, presei şi tuturor forţelor democratice din ţara noastră îndemnul la maturitate, luciditate şi discernământ, pentru apărarea responsabilă şi solidară a valorilor democratice, pentru a nu pune în pericol viitorul copiilor noştri.”

De asemenea, ne regăsim în Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat participanților la cea de-a XXVII-a Consfătuire Panortodoxă a Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe şi ai Sfintelor Eparhii privind ereziile şi para-religiile, cu tema Fețe ale ocultismului contemporan (Corint, Grecia, 2-4 noiembrie 2015), care spunea atunci, printre altele, că „…aceste soluţii ocultiste, sincretiste şi confuze, amplifică şi mai mult criza spirituală, nu o rezolvă. Într-o astfel de situaţie şi un astfel de context, Biserica Ortodoxă, care este „stâlp şi temelie a adevărului” (1 Timotei 3, 15), trebuie să intensifice misiunea ei pastorală şi socială, prin rugăciune şi acţiune, prin informarea şi ajutorarea membrilor ei.” Suntem convinși că și celelalte culte religoase au o atitudine similară față de obscurantism/conspiraționism și ocultism.

În fine, UBB susține și întărește îndemnul rectorului Universității, prof. univ. dr. Daniel David, pentru comunitatea noastră academică – studenți, personal administrativ și academic – și pentru întreaga societate românească: „…Acum să reconstruim bine și pentru toți, nu doar pentru unii, bunăstarea României europene. Când trebuie să alegi între (1) unii care au intenții proaste, conspiraționiste și antieuropene pentru țară și știu să le implementeze și (2) cei care au intenții bune, euroatlantice, dar poate nu au încă toate abilitățile necesare pentru o Românie euroatlantică, având totuși disponibilitate să învețe de la cei care știu unele lucruri mai bine, calea este una singură: alegem oamenii cu intenții bune, care vor învăța în proces să le implementeze bine pentru bunăstarea tuturor, nu doar pentru a unora, într-o Românie euroatlantică!”

Citește și:
Daniel David: Eu sunt pentru o Românie euroatlantică. Alternativa este obscurantismul și superstițiile, exprimate în structuri conspiraționiste antidemocratice care susțin pseudoștiința
Premieră în mediul universitar românesc, după alegerile prezidențiale: Universitatea din București ia instituțional poziție și anunță că „respinge ferm orice formă de dictatură” și apără democrația și orientarea euroatlantică / Îndemn la alegători să nu voteze „în funcție de manipulări și promisiuni populiste”


1 comment
  1. Pare lipsit de logică, doar nu votează zidurile și gardurile de la UBB !
    O fi în campanie conducerea ?? Se finanțează cumva??

    Unsuroși sunt unii !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor: Consensul asupra majorării temporare a normei didactice în învățământul superior a fost dat de absolut toți cei prezenți în sală. Dacă cineva din cei 60 de reprezentanți ai universităților a ieșit din sală la momentul respectiv, nu am cum să observ, pentru că lucrurile nu sunt în regim militar

Majorarea temporară a normei didactice în învățământul superior cu 2 ore, adoptată ieri de Consiliul Național al Rectorilor, a fost votată de toți rectorii și reprezentanții universităților prezenți în sală,…
Vezi articolul

Facultățile de Matematică cer introducerea obligativității prin lege ca viitorii profesori de matematică de liceu să urmeze și licență, și masterat de specialitate, plus să aibă posibilitatea de a urma și masteratul didactic cu finanțare de la buget

Facultățile de Matematică și Informatică de la opt universități din țară, din Consorțiul Universitaria, solicită ministrului Daniel David să introducă prin legile învățământului obligativitatea ca viitorii profesori de matematică de…
Vezi articolul

Reacția studenților la creșterea vârstei de pensionare în universități: O frână suplimentară în modernizarea universităților, accentuată de nesancționarea neperformanței

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică intenția Guvernului de a introduce posibilitatea prelungirii calității de titular până la 70 de ani pentru cadrele didactice din învățământul superior la latitudinea exclusivă a…
Vezi articolul

Tabere studențești 2024. Cazare gratuită la munte timp de o săptămână în luna februarie, pentru studenții integraliști, cu bursă socială sau cu performanțe deosebite / Înscrierile, deschise deja la unele facultăți – condițiile de participare

Sesiunile de tabere studențești 2024 se deschid cu două săptămâni care pot fi petrecute în locații din zone de munte, în luna februarie, în premieră pentru ultimii ani, potrivit comunicatelor…
Vezi articolul

Trei cercetătoare ale Universității Babeș-Bolyai și un reprezentant al Universității Al. I. Cuza din Iași – printre autorii unui amplu studiu internațional de psihologie cognitivă și lingvistică publicat în Nature Human Behaviour

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este reprezentată de trei cercetătoare în cadrul unui studiu internațional de psihologie cognitivă și lingvistică, publicat recent în reputata revistă Nature Human Behaviour, semnalat joi de…
Vezi articolul