Ultima zi în care școlile își mai pot modifica regulamentele, pentru ca elevii să folosească spațiile și terenurile de sport după orele de curs și în vacanță

2.760 de vizualizări
prima didactică
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Miercuri, 3 mai, este ultima zi în care școlile își pot modifica regulamentele, astfel încât astfel încât spațiile și terenurile de sport să poată fi folosite de elevi după orele de curs sau în vacanță. Termenul este prevăzut în Legea pentru modificarea și completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Legea de mai sus a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 4 ianuarie, iar școlile au avut la dispoziție 120 de zile pentru a modifica regulamentele.

„Art. II. — În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate unitățile de învățământ vor introduce în regulamentele actuale de funcționare prevederi legate de acces și de modul de utilizare a spațiilor și terenurilor de sport aflate în folosința acestora, precum și orarul de acces, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare și le vor afișa la exterior într-un loc vizibil, precum și pe pagina de internet, acolo unde este cazul”, conform documentului.

Când iau vacanță elevii

Cursurile se încheie pe 16 iunie 2023, potrivit structurii publicate în Monitorul Oficial.

Sunt excepții pentru anumite clase:

  • pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
  • pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Până pe 3 mai, școlile trebuie să își modifice regulamentele, astfel încât spațiile și terenurile de sport să poată fi folosite de copii după orele de curs și în vacanță


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cumințenia pământului nu va putea fi văzută de Ziua Brâncuși pentru că Ministerul Culturii nu a plătit o asigurare de 2000 de euro. Avocatul proprietarilor: Este o minciună că ministerul a reluat discuțiile

Se împlinesc aproape 6 ani de când sculptura lui Constantin Brâncuși, Cumințenia pământului, a fost scoasă la vânzare, în România, scrie CulturaLaDubă.ro. Fiindcă este clasată în tezaurul național, Ministerul Culturii…
Vezi articolul

Elena Lasconi, președintele USR și candidatul formațiunii la prezidențiale: Vreau o reformă a întregului sistem de educație. Deciziile să nu mai fie luate la minister, la București, sau la inspectorate, ci la școală, consiliile de administrație să decidă asupra modului de predare

Într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro, Elena Lasconi, noul președinte al USR și candidatul desemnat pentru alegerile prezidențiale din toamnă, a vorbit despre viziunea sa asupra educației din România și nevoia…
Vezi articolul