OFICIAL Până pe 3 mai, școlile trebuie să își modifice regulamentele, astfel încât spațiile și terenurile de sport să poată fi folosite de copii după orele de curs și în vacanță

16.319 vizualizări
Eliminarea orelor de educație fizică
Foto: Pexels.com
Școlile au la dispoziție 120 de zile, adică până la începutul lunii mai, să își modifice regulamentele de funcționare, astfel încât spațiile și terenurile de sport să poată fi folosite de elevi după orele de curs sau în vacanță, potrivit unei legi publicate miercuri, 4 ianuarie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea pentru modificarea și completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Legea a intrat în vigoare în momentul în care a fost publicată în Monitorul Oficial, adică începând cu data de 4 ianuarie 2023. Acest lucru înseamnă că regulamentele ar trebui modificate până în luna mai.

Concret, unitățile de învățământ o să prevadă în regulamentele lor modul de utilizare a spațiilor și terenurilor de sport, dar și orarul de acces, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare.

„Art. II. — În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate unitățile de învățământ vor introduce în regulamentele actuale de funcționare prevederi legate de acces și de modul de utilizare a spațiilor și terenurilor de sport aflate în folosința acestora, precum și orarul de acces, după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare și le vor afișa la exterior într-un loc vizibil, precum și pe pagina de internet, acolo unde este cazul”, prevede documentul.

În textul legii apare că este gratuit accesul în spațiile și terenurile de sport ale școlilor tuturor elevilor: „(9^2) În vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) este permis accesul gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ care fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor și sunt administrate de către consiliile locale tuturor copiilor, astfel cum sunt definiți la art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora”.

Informații de context

Amintim că proiectul de lege a fost inițiat de USR încă din primăvara anului 2021. El a fost adoptat de Camera Deputaților pe 21 decembrie 2021 și trimis la Președintele României pentru promulgare pe 27 decembrie, însă la începutul anului 2022 proiectul de lege a fost atacat la Curtea Constituțională (CCR) de către Guvern.

În aprilie 2022, CCR publica motivarea pentru care a declarat legea ca fiind neconstituțională: “are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează acest drept de a folosi”, după cum se arăta în documentul de la Curtea Constituțională.


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

Încă 135 de școli și grădinițe au intrat astăzi în scenariul roșu. Ministerul Educației: 789 de unități de învățământ funcționează exclusiv online, iar 11.633 de școli sunt față în față

Încă 135 de școli și grădinițe au intrat astăzi în scenariul roșu, anunță Ministerul Educației. În buletinul zilnic dat publicității cu scenariile de funcționare a unităților de învățământ din preuniversitar,…
Vezi articolul

ANOSR îndeamnă studenții să îi scrie premierului: Cîțu își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina gratuitate transportului cu CFR Călători pentru studenți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) îi invită pe studenți să trimită o adresă la cabinetul prim-ministrului, prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a gratuității transportului cu…
Vezi articolul