Un bărbat de 34 de ani a fost prins când încerca să vândă droguri într-un liceu din Târgovişte / IPJ Dâmboviţa: Bărbatul în cauză a fost imobilizat de către un echipaj de jandarmi, asupra sa fiind descoperite 3 doze de drog de risc şi un grinder

233 de vizualizări
Agenția Națională Antidrog
Foto: Pixabay.com
Un bărbat de 34 de ani a fost prins când încerca să vândă canabis într-un liceu din Târgovişte, la solicitarea paznicilor din unitatea de învăţământ fiind imobilizat de un echipaj de jandarmi, informează, miercuri, IPJ Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

„Persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, în cursul zilei de ieri (marţi, n.r.), după ce ar fi pătruns fără drept în incinta unui liceu, din municipiul Târgovişte, cu scopul de a vinde, respectiv a oferi canabis elevilor. La solicitarea de sprijin a agenţilor de pază ai unităţii şcolare, bărbatul în cauză a fost imobilizat de către un echipaj de jandarmi, asupra sa fiind descoperite 3 doze de drog de risc (canabis) şi un grinder”, precizează IPJ Dâmboviţa.

La domiciliul bărbatului a fost efectuată marţi o percheziţie, fiind ridicată o cantitate de canabis, precum şi alte mijloace de probă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus reţinerea celui în cauză. În cursul zilei de miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Activităţile au fost realizate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mesajul pentru profesori, de ziua lor, al ministrului Educației, Ligia Deca: Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale didactice sunt doar câteva dintre inițiativele care se concretizează deja

„Cele mai mari creșteri salariale din ultimul deceniu, proiectele cu finanțare din PNRR care vor schimba fața școlilor din România, posibilitatea ca prin aceste proiecte să fie achiziționate și materiale…
Vezi articolul

Competențele digitale – predate în învățământul primar de anul viitor. Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a să conțină probă de abilități digitale din 2024. Pentru profesori competențele digitale vor fi introduse încă din formarea inițială – măsuri incluse în Strategia privind digitalizarea educației în România / Țintă: 90% din populație să fie alfabetizată digital

În școala primară ar urma să fie incluse, începând din anul școlar 2021-2022, elemente obligatorii de competențe digitale, iar în aceeași perioadă urmează să fie elaborate sau revizuite programele de…
Vezi articolul