Cristian Ciucă are 16 ani, este elev la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și a obținut o finanțare de 10.000 de euro pentru un proiect destinat copiilor din medii vulnerabile, Junior Changemakers Academy, prin care copiii au participat la ateliere de teatru, fotografie și artă, activități cu Lego, sesiuni de suport psihologic și alfabetizare digitală, potrivit Turnul Sfatului.
Totul a pornit de la activitatea de voluntariat. Cristian a ajuns la Asociația Centrul Bucuriei, unde i-a cunoscut pe copiii care participau la activitățile organizației.
„Fusesem voluntar la acest centru de câteva ori și am reușit să-i cunosc pe copii. De câte ori mă vedeau, fugeau și mă luau în brațe. Erau atât de drăguți”, povestește Cristian.
Ana Bogdan, directoarea Asociației, i-a explicat cum funcționează proiectele comunitare, cum se poate obține o finanțare și cum este implementat un astfel de proiect. I-a arătat și un model folosit pentru proiecte anterioare.
„Când îi întrebam ce planuri au pe viitor, unii dintre ei ziceau că nu știu, alții nu erau prea interesați, alții spuneau că vor să fie chelneri, ospătari, ce făceau și părinții lor, și nu aveau vise foarte personalizate, legate de ce și-ar dori ei cu adevărat, ce le-ar plăcea să facă.
Am văzut că unora le plăcea să se joace cu Lego, alții aveau o plăcere să deseneze, dar niciunul nu se gândea la o carieră din asta”, a spus Cristian.
Așa a apărut Junior Change Makers Academy, un proiect gândit pentru ca acești copii să-și descopere abilitățile și talentele și să primească un punct de plecare pentru orientarea vocațională și profesională.
În martie, Cristian a aplicat la programul de finanțare. Proiectul a fost aprobat, iar suma obținută a fost de 10.000 de euro.
„Eu l-am făcut de la cap la coadă. Am primit de la doamna Ana un model de proiect, cum ar trebui să arate unul, și am lucrat pe acel model. Cei de la Start ONG mi-au aprobat planul, au zis că e un proiect foarte frumos și că merită finanțat”, a spus Cristian.
O parte dintre activități au fost dedicate teatrului, în colaborare cu Teatrul Gong din Sibiu. Copiii au participat la un atelier în care au descoperit ce înseamnă să fii actor și au interpretat personaje.
„Copiii au învățat ce înseamnă să fii actor. Au jucat diferite personaje dintr-un act al unei piese. Au învățat și cum să se comporte ca o plantă din fundal sau ca lupul din Scufița Roșie”, povestește Cristian.
Au urmat și activități de fotografie. Într-un atelier de minimalist art, formatorii le-au explicat copiilor cum poate fi transformată fotografia într-o formă de artă. Una dintre activități a fost fotografierea irisurilor.
Copiii au pictat, s-au jucat cu Lego și au avut alte activități prin care să-și exerseze creativitatea.
Au existat și sesiuni de suport psihologic în grup, pentru că unii dintre ei erau mai retrași sau trecuseră prin experiențe dificile.
Un alt atelier a fost dedicat alfabetizării digitale. Au învățat lucruri practice: cum să folosească un calculator, cum să scrie corect la tastatură, cum să verifice dacă un site este sigur și cum să găsească jocuri educative.
„Ce mă pasionează, într-un fel, sunt oamenii. Am observat în ultimul timp că am o abilitate de a-i înțelege foarte mult, la un nivel foarte adânc, și pot să înțeleg de ce au făcut anumite acțiuni, de ce s-au gândit într-un anumit fel, care au fost pașii lor de logică din spatele acțiunilor”, a spus Cristian.