Un elev din județul Suceava care a intrat la liceu cu 5 la Matematică a obținut nota 9,90 la Bacalaureat 2024: Am reușit cu ajutorul profesorilor, m-am pregătit permanent. De ce nu am făcut-o și înainte? Nu știu. Aveam altă idee despre școală

42.196 de vizualizări
Foto: © Vadym Terelyuk | Dreamstime.com
Un elev al Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni, admis cu nota 5 la Matematica la liceu, a reușit sa obțină 9,90 la Matematică, la Bacalaureat 2024. „Am reușit cu ajutorul profesorilor, m-am pregătit permanent. De ce nu am făcut-o și înainte? Nu știu. Aveam altă idee despre școală”, a declarat elevul Claudiu Petru Gabur, pentru Monitorul Suceava

Claudiu are media 9,13 la examenul de Bacalaureat, la proba de Matematică fiind notat cu 9,90, cea mai mare notă de la liceu și vrea să-și continue studiile la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava.

La aceeași disciplină, la Evaluarea Națională de acum patru ani, fusese evaluat cu nota 5, potrivit sursei citate.

„Nu acordam suficientă atenție școlii, eram mai superficial, pot spune. Mi-am schimbat ideile, m-am ambiționat, am muncit constant și toate acestea au dat roade.

Cu ajutorul profesorilor și mai ales datorită programelor de pregătire organizate la liceu am reușit să obțin aceste rezultate bune: 9,90 la matematică, 9,1 la biologie, 8,4 la limba și literatura română, cu o medie de 9,13, a doua de la Colegiul «Vasile Lovinescu». Am lucrat multe teste de antrenament, m-am pregătit permanent. De ce nu am făcut-o și înainte? Nu știu. Aveam altă idee despre școală”, a declarat Claudiu Petru Gabur, pentru Monitorul Suceava.

Claudiu Petru este din comuna Bogdănești, fiind cel mai mic dintre frații săi, familia rămânând doar în grija mamei de mai mulți ani.

Am remarcat că poate și își dorește mai mult, că e deosebit și are potențial. A crescut, a prins curaj și a început să se implice mai mult. Mai ales în clasa a XII-a a muncit enorm, s-a pregătit permanent. Suntem mândri de el și de parcursul său. O contribuție importantă a avut și mama sa, care l-a susținut și l-a încurajat permanent”, a povestit diriginta lui, profesor inginer Elena Balan, pentru sursa citată.

Foto: © Vadym Terelyuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. sistemul educațional e o „minune „dacă se întâmplă asemenea absurdități (!?),normale (sic!)într-un „stat de drept”(strâmb!?)

  2. minunea e ca un copil invata si singur si devine constient de ce are de fscutv si nu are niste părinți care îl îngroapă în meditatii si de invatat pe de rost .Ca asa e modern, copii sa nu depună nici un efort iar prof le baga părinților i cap ca doar meditațiile pe bani multi rezolva totul.Nu, copii sa faca singuri, macar ex din manualul sa le faca si culegeri si citit..cum sa faci la romana daca nu ai citit nici o operă din care vei avea examen?Cum sa înveți pe de rost ceva? si sistemul e vi ovat nu tu ca esti semianaldabet

  3. Inseamna ca multi dintre noi suntem caz jurnalistic. Am intrat la liceu cu nota 6 la matematica chiar inainte sa apara Capacitatea, deci pe sistem vechi. Am luat Bacalaureatul cu nota 9,55. Ce e asa ciudat? Nota era la matematica, Bacalaureatul la o clasa cu profil umanist. Nu vad asa o minune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista școlilor de aplicație pentru practica pedagogică, în anul școlar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial / Până pe 1 octombrie, inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației situația centralizată a consorțiilor școlare înființate

Lista școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin ordinul de ministru nr. 5.957 din 13 august 2024 a fost aprobată componența rețelei naționale…
Vezi articolul

AmCham România face apel la Guvern „să asigure continuitatea procesului de educație”, să relaxeze curriculumul școlar aferent ultimelor 2 luni și să decaleze examenele de finalizare a studiilor

Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) face apel la Guvern „să asigure continuitatea procesului de educație chiar și într-un astfel de context”, cum este criza COVID-19. „AmCham Romania susține…
Vezi articolul

VIDEO Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie: Educația științifică oferită în școlile, liceele și universitățile noastre, precum și publicului larg, trebuie să fie o prioritate

Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, a declarat că „educația științifică oferită în școlile, liceele și universitățile noastre, precum și publicului larg trebuie să fie o prioritate”.…
Vezi articolul

Măsurile impuse de Guvern prin care se limitează accesul studenților la transportul feroviar să fie ridicate, cere Alianța Națională a Organizațiilor Studenților din România

Ridicarea măsurilor impuse de Guvern prin ordonanța trenuleț este în continuare soluția, spune președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studenților din România (ANOSR), Sergiu Covaci, într-o declarație pentru Edupedu.ro. Declarația sa…
Vezi articolul