Un fost profesor de liceu, actualul guvernator al statului Minnesota, Tim Walz – desemnat de vicepreședintele Kamala Harris ca partener în cursa sa pentru președinția SUA

419 vizualizări
Sursa: Facebook – Governor Tim Walz
Guvernatorul statului american Minnesota, Tim Walz, care și-a început cariera ca profesor, a fost ales de vicepreședintele Kamala Harris ca partener în cursa prezidențială, în care aceasta se va înfrunta cu Donald Trump, potrivit BBC. Conform sursei citate, fostul profesor de liceu și antrenor de fotbal american s-a remarcat prin capacitatea de a se exprima simplu și direct și a impus, în rândul multor democrați, eticheta de „ciudat” pe care i-a aplicat-o în discursuri candidatului republican Trump.

Potrivit prezentării sale pe pagina oficială de guvernator din Minnesota, el este cel de-al 41-lea guvernator al acestui stat american, fiind ales inițial în 2018 și reales în 2022. Aceeași sursă consemnează, printre realizările lui în această funcție, acordarea unor meselor gratuite la școală pentru toți elevii. Aceeași pagină menționează că el și-a stabilit ca prioritate „să transforme Minnesota în cel mai bun stat american pentru a construi o familie”.

  • După ce a finalizat studii sociale în 1989, el a predat în străinătate, timp de un an, apoi a revenit în țară și și-a continuat activitatea ca profesor de liceu și ca antrenor sportiv. În 2006, a fost ales pentru prima dată în Camera Reprezentanților a SUA.

Vicepreședintele Kamala Harris a devenit opțiunea democrată pentru candidatura la președinția SUA după ce actualul președinte Joe Biden a anunțat, luna trecută, că se retrage din cursa electorală. Pentru a-și desemna partenerul – adică cel care ar urma, în cazul unei victorii în alegeri, să ocupe postul de vicepreședinte – Kamala Harris a intervievat trei candidați – pe Tim Walz, pe senatorul de Arizona Mark Kelly și pe guvernatorul de Pennsylvania Josh Sapiro, după cum relatează G4Media.ro, citând CNN.


1 comment
  1. Și noi am avut profesor ales președinte și știm cum am irosit 10 ani pt. țara asta.

    La cum sunt unii profesorii din America…cine știe ce îi așteaptă pe americani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

După deducerile pentru meditațiile elevilor din familii cu venituri mici și medii, premierul Ciolacu anunță și deduceri „mai pronunțate” pentru afterschooluri, ca măsură cuprinsă în reforma fiscală pregătită de Guvern

După ce a anunțat, la finalul lunii trecute, că viitoarea reformă fiscală a Guvernului va include măsura deducerilor din impozit pentru părinții care plătesc pentru meditațiile copiilor lor, prim-ministrul a…
Vezi articolul

Testarea inițială a tuturor elevilor, inițiată în 2021, este reluată în județul Iași la începutul noului an școlar. Critici acuză “supraîncărcare psihologică” și “fiasco” la testarea de anul trecut. Inspectoarea generală Luciana Antoci răspunde: “O orchestrare politică” / Testele – “cu atât mai importante” cu cât nu mai există teze

Elevii de gimnaziu și liceu din județul Iași dau, în perioada 12-23 septembrie, o serie de teste inițiale ce urmăresc să stabilească nivelul pregătirii lor la începutul noului an școlar,…
Vezi articolul

Elevii care dau Evaluare Națională și Bacalaureat 2024 primesc bursa de merit pentru toată luna iunie și pe câteva zile din iulie, conform Ministerului Educației / Până când primesc burse de merit și tehnologice elevii din învățământul profesional și tehnic

Absolvenții clasei a VIII-a și clasei a XII-a care susțin examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2024 primesc burse de merit până la afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare…
Vezi articolul