Unele domenii ale universităților românești au rata de angajabilitate de 20-30%, susține președintele Autorității Naționale pentru Calificări, fără să spună care sunt acestea. Dobrescu: Sunt finanțate din bani publici, formăm profesioniști pe ocupații care nu mai sunt cerute

1.034 de vizualizări
Foto: Alex Tudor/ Agerpres foto
„Sunt programe din zona de învățământ superior care au rata de ieșire ca angajabilitate undeva la 20-30%. Încă la noi în țară formăm profesioniști pe ocupații care nu mai sunt cerute”, a declarat Tiberiu Dobrescu, președintele Autorității Naționale pentru Calificări, în cadrul unei conferințe organizate de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Tema evenimentului a fost formarea profesională de calitate.

Acesta a vorbit despre necesitatea unor ocupații noi: „Eu zic că, în primul rând, trebuie să ne asigurăm de un învățământ profesional actualizat la nivelul curriculei și a ocupațiilor care se cer la ora actuală, să avem ocupații noi, care să fie prinse în curriculum. Atenție, încă sunt ocupații care nu mai sunt cerute pe piața muncii – și asta se poate vedea”.

Tiberiu Dobrescu a subliniat că sunt domenii ale unor universități din România cu rata de angajabilitate de 20-30%, în contextul acestea sunt finanțate din bani publici. Președintele Autorității Naționale pentru Calificări a evitat să dea și numele acestor domenii, deoarece „nu vreau să creez animozități”.

„Sunt programe din zona de învățământ superior care au rata de ieșire ca angajabilitate undeva la 20-30%. Încă la noi în țară formăm profesioniști pe ocupații care nu mai sunt cerute. Am asistat săptămâna trecută la un studiu făcut de UEFISCDI, un organism în coordonarea Ministerului Educației, un proiect european, vizavi de angajabilitatea celor care au terminat învățământul superior. Vreau să vă spun că sunt domenii, nu vreau să le dau nume ca să nu creez animozități, unde rata de angajabilitate este de 20-30%, în contextul în care majoritatea universităților sunt finanțate din bani publici”, a precizat acesta.

De precizat este că, după ce Tiberiu Dobrescu a punctat aspectele referitoare la rata de angajare a absolvenților, moderatorul a spus că va da cuvântul următorului vorbitor.

Video la minutul 2:15:24

Din anul 2014, Tiberiu Dobrescu este profesor universitar la Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică, Universitatea „Politehnica” din București. Din 2012 este directorul departamentului Roboți și Sisteme de Producție din cadrul facultății menționate mai sus, potrivit CV-ului său.

În luna iulie, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, remarca același lucru despre calitatea slabă a profesorilor: „Nu știu dacă e bine să spun că, la examenul de titularizare de anul acesta, 90% din cei care au obținut note sub cinci vin pe o anumită filieră, cu niște competențe dobândite în anumite instituții (…)”. – detalii aici

Citește și:
Analiză: Mai mult de jumătate din candidații de la titularizare, absolvenți 2022, nu au reușit să ia peste 7 / Cîmpeanu: Nu știu dacă e bine să spun că 90% din cei care au obținut note sub 5 vin pe o anumită filieră

3 comments
  1. Multumesc EDUPEDU pentru publicarea acestei declaratii deosebit de importante a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Calificari, dl.prof.Dobrescu… Pana acum vocea ANC nu s-a auzit in spatiul public desi aceasta institutie functioneza de peste doua decenii realizand STANDARDE de formare profesionala si ocupationale, necesare conectarii mediului educational la mediul de afaceri…
    Indicatorul RATA ANGAJABILITATII absolventilor unei universitati este in SUA, unicul indicator de evaluare a universitatilor in Topul anual al acestora…. In functie de pozitia sa in acest top, fiecare universitate isi stabileste nivelul taxelor de studii la Licenta – de ex. intre 60.000 USD/ an pentru primele clasate (MIT si Harvard) si 1000 USD/ an pentru ultimele clasate… Din pacate la noi, acest indicator extrem de important nu a fost inclus de la inceput printre foarte numerosii indicatori stabiliti din birouri de ARACIS pentru clasamentul universitatilor din Romania. Ulterior, la presiunea unor universitati, el a fost inclus dar cu o pondere insignifianta… In final s-a renuntat la … clasamentul universitatilor din Romania datorita interventiei deciziilor justitiei !!!! Dar nicio universitate nu a protestat in 17 ani pentru SIMULAREA asigurarii calitatii educatiei, in scopul exclusiv al obtinerii finantarilor bugetare, prin …. productia de tone de hartii copy-paste (pe 3 suporturi: electronic, hartie, CD ROM!) care nu numai ca pot contine orice date si informatii (NEFIIND “dovada unui fapt” asa cum mai sustin unii birocrati) dar mai si costa (timp, bani si nervi) pe cei care le produc, fara ca sa se imbunatateasca ceva in universitati, desi cei care aproba finantarile au impresia ca totul ar merge struna !!! … Au remarcat aceasta situatie paradoxala a NONCALITATII in educatie – desi avem ARACIS si ARACIP care, chipurile, se fac ca “asigura calitatea educatiei” dar de fapt consuma inutil de 17 ani importante fonduri fara vreun impact asupra calitatii, altul decat “impresia artistica” furnizata decidentilor – atat ministrul demisionar al Educatiei cat si numerosi cercetatori straini si romani… DEGEABA insa intrucat nici proiectele noilor legi ale invatamantului nu prevad o abordare CORECTA si CINSTITA a asigurarii calitatii educatiei… Cauza respingerii indicatorului RATA ANGAJABILITATII in Romania se explica acum atat prin declaratia presedintelui ANC cat si prin VANITOSII nostri decidenti din anii 2000 care pe atunci nu se sfiau sa afirme public dorinta lor ca mediul educational (finantat integral bugetar, chipurile, dar si integral onest) sa nu fie influentat in vreun fel de mediul de afaceri (acuzat global ca fiind interesat doar de venituri si profituri, deci aparent necinstit!)… Tot vanitatea acestora explica si refuzul unora de-a tine cont nu numai de cerintele/ nevoile/ asteptarile angajatorilor ci si de cele ale elevilor/ studentilor/ absolventilor/ parintilor/ creditorilor ca parteneri de interese…. Rezultatele acestor penibile si rusinoase atitudini si comportamente ale unor decidenti se vad in toata INVOLUTIA educatiei in Romania, in ultimele doua decenii… Pana cand?

  2. Solicit doamnei ministru Ligia Deca sa modifice proiectele de legi ale invatamantului in sensul eliminarii conditionarii finantarii scolilor si universitatilor in functie de IRELEVANTA, COSTISITOAREA, INUTILA si BIROCRATICA “acreditare” pe baza de hartii a acestora! Si sa prevada pentru scoli si universitati unicul indicator RATA DE ANGAJABILITATE (in calculul caruia se include numarul absolventilor care, in anul urmator absolvirii, reusesc sa devina angajati, fie sa continue studiile)…

  3. Nu vreau sa creez animozitati. Care e legatura acestui stimat domn doctor inginer cu calificarile, cu piata muncii, cu resursele umane?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Psihologul Ioana Podină, despre introducerea camerelor audio-video în școli: Anxietatea poate crește în rândul elevilor când știu că sunt supravegheați, mai ales în momentele de evaluare. Există și riscul ca unele persoane care vor să fie în centrul atenției să se comporte paradoxal

Psihologul Ioana Podină este de părere că „introducerea camerelor de supraveghere în școli poate schimba modul în care elevii și profesorii interacționează”, după cum a transmis pentru Edupedu.ro. „Anxietatea poate…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu și Patriarhul Daniel / Foto: Sursa: Facebook.com/ Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, despre Religia ca materie opţională la Bacalaureat: Religia aduce cunoaştere, nu aduce supunere. Cu cât vom încerca să impunem progresismul, de fapt vom încuraja populismul şi extremismul

Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la Piteşti, că se întreabă de unde există atâta înverşunare şi ură din partea unora împotriva Bisericii şi a comparat acest comportament cu…
Vezi articolul

Program gratuit de formare pentru profesorii de matematică din 4 județe, despre predarea prin legătura dintre școală și realitate – DataMathLab 2023 / Vor învăța cum să ajute elevii să înțeleagă matematica și să o folosească de zi cu zi

Profesorii de matematică din 4 județe ale țării se pot înscrie și participa gratuit la un program de formare care își propune să îi ajute să contribuie la înțelegerea matematicii…
Vezi articolul