Ungaria: Elevii vor da doar examenele scrise în echivalentul local al Bacalaureatului. Celelalte examene școlare – anulate

5.138 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay.com

Guvernul de la Budapesta a anunțat, joi, că a decis ca examenele de final de liceu – echivalentul local al Bacalaureatului – vor fi susținute în luna mai, dar într-o manieră simplificată. Mai precis, nu vor fi date examenele orale, ci doar cele scrise, potrivit Index.hu.

Sursa citată că toate celelalte examene și evaluări școlare de final de an sunt anulate.

Guvernul a introdus o serie de măsuri de siguranță pentru desfășurarea examinării, precum:

  • nu mai mult de zece elevi pot da examenul în aceeași clasă
  • între elevi trebuie păstrată o distanță de 1,5 metri în timpul examenului.

Un reprezentant al guvernului a spus că nu este obligatoriu pentru elevi să dea aceste examene acum, ei putând să le amâne pentru la toamnă. Dar, a spus el, amânarea completă a examenelor ar fi produs haos în cazul procesului de înscriere la universitate.

Examenele scrise de final de liceu, în Ungaria, urmează să se desfășoare între 4 și 25 mai.

Foto: Pixabay.com


2 comments
  1. Mirela, sunt de acord cu tine 100%. Din pacate nu putem schimba nimic.. Sunt elev in clasa a 12-a si traiesc intr-o incertitudine continua. As vrea ca Ministra sa constientizeze faptul ca trebuie anulate aceste examene.

  2. Numai in Estul Europei se poate produce “haos” daca se suspenda niste examene, in Vest nu! Se intreaba cineva DE CE? Pentru ca banii rulati, scosi din trezorerie si bugetele nationale si manipulati IN NUMELE examenelor nationale sunt foarte multi si incap pe mainile unei multitudini de structuri inutile si inactive care doar cu asta s eocupa: cu suptul de bani de la stat. Si inca o intrebare pentru cei care nu gandesc: CU CE REZULTATE se pot afisa est-europenii (ca daca nu fac meditatii, se duce de rapa promovabilitatea) si cu ce reale rezultate construiesc lumea dintotdeauna occidentalii!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Euronews va lansa un canal TV de știri în România în colaborare cu Politehnica București. Mihnea Costoiu, rectorul UPB: Va fi un canal axat pe valorile și tematicile europene, vrem să fie operațional până la finalul anului cu circa 100 de angajați

Canalul de știri pan-european Euronews și Universitatea Politehnica din București (UPB) au semnat un parteneriat pentru a lansa Euronews Romania, un canal TVR de știri nou, independent, potrivit unor comunicate…
Vezi articolul

VIDEO Ludovic Orban, întrebat dacă școlile mai rămân mult închise: Aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă, între timp au suspendat cursurile în clasă / Moderator: Dați-mi niște exemple / Orban: În Franța au fost proteste

Aproape toate țările care păstraseră învățământul în clasă, între timp au suspendat cursurile în clasă, susține premierul României, Ludovic Orban. Șeful Guvernului a fost întrebat miercuri seara, la RomâniaTV, de…
Vezi articolul

Crește numărul de copii care sunt în clasele primare la 11 ani, deși ar trebui să fie la gimnaziu, arată datele Ministerului Educației / La fel și în cazul adolescenților de 15 ani care sunt în gimnaziu, deși ar avea vârstă de liceu

Rata elevilor care ar fi trebuit să fie la gimnaziu la vârsta de peste 11 ani, dar sunt cuprinși în învățământul primar, în anul școlar 2021-2022, a crescut ușor față…
Vezi articolul