UNICEF: Ce ar trebui să ştie părinţii despre coronavirus şi cum să îşi protejeze copiii

15.944 de vizualizări
Cum să îţi protejezi copilul în cazul noului coronavirus? Într-un mod asemănător cu cel în care ar trebui protejat de gripă sau răceală, potrivit informaţiilor pentru părinţi publicate de UNICEF în contextul răspândirii cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus – COVID 19. Iată care sunt cele mai importante lucruri precizate de UNICEF:

Ce este “noul” coronavirus?

Noul coronavirus (CoV) este o nouă tulpină de coronavirus. Boala cauzată de noul coronavirus, identificat pentru prima dată în Wuhan, China, a fost numită boala coronavirus 2019 (COVID-19) – „CO” înseamnă corona, „VI” vine de la virus și „D” pentru boală (din engl. – disease). Până de curând această boală era denumită „coronavirus nou 2019” sau „2019-nCoV”.

Virusul COVID-19 este un virus nou care face parte din aceeași familie de virusuri ca sindromul respirator sever acut (SARS) și unele tipuri de răceală comună.

Cum se răspândește virusul COVID-19?

Virusul se transmite prin contact direct cu picăturile generate de strănut sau tuse provenite din căile respiratorii ale unei persoane infectate, precum și prin atingerea suprafețelor contaminate. Virusul COVID-19 poate supraviețui pe suprafețe timp de câteva ore, dar dezinfectanții simpli îl pot ucide.

Care sunt simptomele coronavirusului?

Simptomele pot include febră, tuse și dificultăți de respirație. În cazuri mai severe, infecția poate provoca pneumonie sau dificultăți de respirație. Mai rar, boala poate fi fatală.

Aceste simptome sunt similare cu cele ale gripei sau cu ale unei răceli comune, care sunt mult mai frecvente decât COVID-19. Acesta este motivul pentru care testarea este necesară pentru a confirma dacă cineva are COVID-19. Măsurile cheie de prevenire sunt aceleași – spălarea frecventă a mâinilor și igiena respiratorie (tuşiţi şi strănutaţi în cot – fosa cubitală – sau într-o batistă, apoi puneţi batista într-un coș închis). De asemenea, există un vaccin pentru gripă – așa că nu uitați să vă vaccinaţi atât dumneavoastră cât și copilul dumneavoastră.

Cum pot evita riscul de infecție?

Iată patru metode de precauție pe care dumneavoastră şi familia dumneavoastră le puteți folosi pentru a evita infecția:

  • Spălați-vă frecvent pe mâini folosind săpun și apă, sau o soluţie pe bază de alcool
  • Acoperiți-vă gura și nasul când strănutaţi sau/şi tuşiţi, fie cu cotul flexat, fie cu o batistă pe care o aruncaţi într-un coş închis
  • Evitați contactul de aproape cu oricine are simptome de răceală sau gripa
  • Mergeți la medic dacă aveți febră, tuse sau simțiți că este dificil să respirați

Ar trebui să port o mască medicală?

Utilizarea unei măști medicale este recomandată dacă aveți simptome respiratorii (tuse sau strănut) pentru a-i proteja pe ceilalți. Dacă nu aveți simptome, nu este necesar să purtați o mască.

Dacă măștile sunt purtate, acestea trebuie utilizate și aruncate corespunzător pentru a le asigura eficacitatea și pentru a evita orice risc crescut de transmitere a virusului.

Folosirea unei măști nu este suficientă pentru a opri infecțiile și trebuie combinată cu spălarea frecventă a mâinilor, acoperirea strănutului și tusei și evitarea contactului cu oricine cu simptome asemănătoare răcelii sau gripei (tuse, strănut, febră).

COVID-19 afectează copiii?

Acesta este un virus nou și nu știm încă suficiente lucruri despre cum afectează copiii sau femeile însărcinate. Știm că este posibil ca persoanele de orice vârstă să fie infectate cu virusul, dar până în prezent au fost raportate relativ puține cazuri de COVID-19 în rândul copiilor. Virusul este fatal în cazuri rare, până în prezent în principal în rândul persoanelor în vârstă cu afecțiuni medicale preexistente.

Ce ar trebui să fac dacă copilul meu are simptome de COVID-19?

Adresaţi-vă medicului, dar amintiți-vă că este sezonul gripei în emisfera nordică, iar simptomele COVID-19, cum ar fi tuse sau febră, pot fi similare cu cele ale gripei sau răcelii obișnuite – care sunt mult mai frecvente.

Continuați să urmați practicile bune de igienă a mâinilor și a căilor respiratorii, precum spălarea periodică a mâinilor și mențineți-vă copilul la zi cu vaccinările – astfel încât copilul dvs. să fie protejat împotriva altor virusuri și bacterii care provoacă boli.

La fel ca în cazul altor infecții respiratorii precum gripa, vorbiţi cu medicul din timp dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveți simptome și încercați să evitați să mergeți în locuri publice (loc de muncă, școli, transport în comun), pentru a preveni răspândirea către alții.

Ce ar trebui să fac dacă un membru al familiei prezintă simptome?

Ar trebui să solicitați asistență medicală din timp dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveți febră, tuse sau dificultăți de respirație. Luați în considerare să vă apelați medicul pentru a-i spune dacă ați călătorit într-o zonă în care a fost raportat COVID-19 sau dacă ați fost în contact cu cineva care a călătorit dintr-una din aceste zone și are simptome respiratorii.

Ar trebui să nu-mi mai trimit copilul de la școală?

Dacă copilul dumneavoastră prezintă simptome, solicitați îngrijiri medicale și urmați instrucțiunile medicului. În caz contrar, la fel ca în cazul altor infecții respiratorii precum gripa, ţineţi copilul acasă, asiguraţi-vă că doarme suficient, că e odihnit și evitați să mergeți în locuri publice, pentru a preveni răspândirea către alții.

Dacă copilul dvs. nu prezintă simptome, cum ar fi febră sau tuse – și dacă nu a fost emis un aviz de sănătate publică sau un alt avertisment relevant sau un sfat oficial care afectează școala copilului, este mai bine să lăsaţi copilul să meargă la şcoală.

În loc să-i țineţi pe copii în afara școlii, mai util ar fi să îi învăţaţi practicile folositoare de igienă a mâinilor și a căilor respiratorii pentru școală și nu numai, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor, acoperitul tusei sau strănutului cu cotul sau cu o batistă, apoi aruncatul acesteia la coş.

FOTO: UNICEF/UN0157971/Helin


14 comments
    1. Articolul preluat de la UNICEF
      el din 11 februarie. … Între timp s-o mai fi descoperit câte ceva. … Oricum, asta înseamnă pentru dvs. informare ?!!!

  1. Foarte interesant articolul, din păcate avem parte de lipsa educației în scoli și mai ales influenta politicului de a nu face propaganda în acest sens, în loc sa facă publicitate, să informeze cetățenii ei stau și se ceartă pentru a le fi cât mai bine lor.
    Felicitări pentru inițiativa celor care publica astfel de articole!

  2. Sunt singurul copil care este interesat de asa ceva ? Eu insami ma protejez de Covid-19 si din cate am citit imi aduce aminte de rutina care o fac mereu cand vin de la scoala. Din cate vad , nimeni nu a lasat un comentariu. Macar un multumesc dar aia e, asa e viata.

  3. Felicitari pentru informare! Posibil ajutorul sa vina intotdeauna de la altii. De ce atata indiferenta? De ce atata indolenta? Este vorba de noi, de vietiile noastre.
    Este pentru tine practic, daca esti om.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prima zi de școală, după redeschidere, în Danemarca: Unele clase au învățat afară, pentru a putea respecta regulile de distanțare fizică / Greutăți cu igiena sporită în grădinițe / Mulți părinți și-au ținut copiii acasă

Danemarca a devenit, miercuri, prima țară europeană care a redeschis o parte dintre școli, după restricțiile extinse impuse în campania de combatere a noului coronavirus. Nu s-au deschis toate școlile,…
Vezi articolul

Anularea deciziei prin care Universitatea București a majorat taxele pentru studenți pe motiv că le indexează cu inflația, decisă de Tribunalul Alba în primă instanță, la solicitarea unui student la Drept. Reacția universității

Tribunalul Alba a decis anularea „în parte” a unei decizii a Consiliului de Administrație al Universității București și a unei hotărâri a Senatului UB, la solicitarea unui student la drept…
Vezi articolul