Unii directori de şcoli din Tulcea semnalează că deficitul de profesori la unele materii este tot mai mare / “Îmi permit să trag un mic semnal de alarmă în ceea ce priveşte obligativitatea aducerii profesorii în şcoli, a revitalizării meseriei de profesor”, spune directorul Colegiului “Spiru Haret” din Tulcea

6.950 de vizualizări
Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com
Un reportaj Agerpres privind situația școlilor din județul Tulcea înainte de începerea școlii arată că unităţile de învăţământ din județ sunt pregătite în proporţie de 90% să-i primească pe elevi, în unele școli abia au început igienizările, iar unii directori de şcoli semnalează acutizarea deficitului de profesori la unele materii.
  • În cele 146 de unităţi de învăţământ din județul Tulcea, “12 clădiri sunt fără autorizaţie sanitară de funcţionare, iar cinci unităţi nu au autorizaţie din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar în cazul acestora documentaţia a fost depusă şi se aşteaptă primirea acestei autorizaţii”, a menţionat inspectorul școlar general, Viorica Pavel, pentru Agerpres.

Școala din Văcăreni, județul Tulcea, cu 195 de elevi înscriși, este dotată cu table inteligente în fiecare clasă, proiectoare, laptopuri şi imprimante, achiziţionate de Primăria comunei printr-un proiect european, dar are nevoie de cadre didactice. “Acum, avem 21 de profesori, dar ca orice altă şcoală am avea nevoie şi de doi învăţători, pentru că avem un cadru didactic care a ieşit la pensie şi un cadru didactic a cărui situaţie este neclară, fiind director la o unitate şcolară dintr-o localitate din apropiere. Am mai avea nevoie de un profesor de fizică şi de chimie. În ultimii ani, avem doar profesori la plata cu ora şi am vrea să avem continuitate”, a spus directorul şcolii.

Directorul Colegiului dobrogean “Spiru Haret”, Florin Anastasiu, declară că principala problemă la începutul anului şcolar o reprezintă deficitul de cadre didactice pentru cei aproape 850 de elevi ai Colegiului: “Sunt anumite materii la care ne confruntăm şi noi, ca şi mulţi alţi colegi de-ai noştri, cu lipsă de personal nu neapărat calificat cât titular. La chimie, la disciplinele socio-umane, ne confruntăm de ceva vreme cu această problemă. Din nefericire, este posibil ca această lipsă de personal să se acutizeze şi-mi permit să trag un mic semnal de alarmă în cea ce priveşte obligativitatea aducerii profesorii în şcoli, a revitalizării meseriei de profesor, a creării din această meserie a unei oportunităţi pentru tinerii valoroşi mai ales. Principala problemă a învăţământului românesc la ora actuală nu o constituie infrastructura, ci lipsa cadrelor didactice”, a mai spus directorul Colegiului.

Potrivit ISJ, în perioada 16-31 august, o comisie formată din inspectori şcolari şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) monitorizează modul în care unităţile de învăţământ asigură condiţiile necesare debutului noului an şcolar.

“Şcolile sunt pregătite în proporţie de 90% să-i primească pe elevi. În toate unităţile s-a realizat curăţenia generală, iar toate pregătirile se vor încheia la 1 septembrie”, a precizat inspectorul general al ISJ, Viorica Pavel.

La fel ca la fiecare început de an şcolar, sunt unităţi care nu au autorizaţie de securitate pentru incendiu şi nici autorizaţie din partea DSP, însă numărul lor este mai mic decât cel din anii trecuţi.

“În cele 146 de unităţi de învăţământ, avem 12 clădiri fără autorizaţie sanitară de funcţionare, iar cinci unităţi nu au autorizaţie din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar în cazul acestora documentaţia a fost depusă şi se aşteaptă primirea acestei autorizaţii”, a menţionat inspectorul general Pavel.

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Nu e nici un fel de problema.Deficitil de personal din învățământ,creste direct proporțional cu scăderea drastică a numărului de elevi.Asa că profesorii,ar trebui sa ceară un cadru legal,prin care orice cadru didactic trecut de vârsta de 55 ani,cu o vechime de minim 25 ani in sistem,sa se poată pensiona la cerere anticipat.Sustin asta pt că profesorii sunt tare solicitați și stresați de-a lungul carierei,multi dintre ei nemaiajungand să iasă la pensie.Asa cum minerii sau șoferii de autobuz sau polițiștii pot ieși la pensie la cerere cu cel puțin zece ani dinainte de vârstă standard de pensionare,tot așa și profesorii să poată beneficia de un astfel de drept…

  2. Lipsa de profesori va devenii mai grava decat acum, este doar inceputul. Faceti o comparatie intre un profesor cu salariul de 500-600 euro cu un muncitor din Asia venit in Romania cu salariul de 800-1000 euro, plus cazare asigurata.
    Daca in Romania nu se ocupa job-uri mai bine platite de ce s-ar ocupa job-uri mai prost platite?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO La întrebarea cheie despre legalitatea prelungirii cursurilor anului școlar, Ligia Deca nu a fost lăsată să răspundă de purtătorul de cuvânt al Guvernului: Haideți să avem răbdare până mâine dimineață

Ligia Deca, ministrul Educației, nu a fost lăsată să răspundă la întrebarea în ce condiții legale s-ar putea prelungi cursurile anului școlar. Deși jurnalista Diana Dumitrescu a adresat întrebarea Ligiei…
Vezi articolul

Asociaţia Elevilor din Constanţa anunță că a sesizat Comisia Europeană în legătură cu transportul elevilor: Hotărârea de guvern privind transportul gratuit al elevilor emisă în decembrie ar încalca legislația europeană

Asociaţia Elevilor din Constanţa anunță că a sesizat Comisia Europeană în legătură cu Hotărârea de Guvern 1337, despre care spun că ar încalca legislaţia Uniunii Europene. Este vorba despre documentul…
Vezi articolul

Eveniment LIVE organizat de World Vision România în programul Școala din Valiză

,,Educația digitală: de la tablă la tabletă” – un eveniment despre digitalizarea în învățământ și metode creative de predare, organizat de World Vision România și Edupedu.ro

73% dintre elevii din mediul rural au ca principală așteptare de la profesori să le predea mai interactiv, iar 61% dintre profesori vor să creeze lecții digitale pentru a-și stimula…
Vezi articolul