Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Fiul cel mare al rectorului Tudorel Toader este unicul candidat pentru un post de lector universitar / Cum a reușit Ionuț Toader să bifeze criteriile – cheie în mare viteză

1.067 de vizualizări
Sursă foto: G4media.ro
În timp ce Tudorel Toader este rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, fiul său cel mare avansează rapid în cariera academică la aceeași instituție de învățământ superior. Ionuț Alexandru Toader este unicul candidat pentru un post de lector la Facultatea de Drept din UAIC, înscrierile încheindu-se pe 21 iunie.

Mai mulți apropiați ai rectorului Toader sunt implicați, într-un fel sau altul, în derularea cu succes a procedurii de avansare a juniorului. Acesta a devenit cadru didactic la UAIC, cu acte în regulă, în primul mandat de rector al lui Tudorel Toader, beneficiind de o prevedere controversată dintr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului din care făcea parte tatăl său.

Conform documentelor oficiale, Ionuț Alexandru Toader candidează pentru postul de lector în Departamentul de Drept Privat, disciplina „Drept civil. Partea generală; Drept civil. Persoanele”. Primul criteriu (pondere 60%) este dosarul de înscriere în care trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții, cele mai importante fiind publicarea unui volum, a lucrării de doctorat și a zece articole științifice.

Al doilea constă într-o prelegere în fața unei comisii, ponderea acestei probe fiind de 40%. Salariul indicat în documentația de concurs pentru acest post este de circa 4.400 de lei. Președinte al comisiei de concurs este Ioana Maria Costea, numită, anul trecut, decan al Facultății de Drept de către Tudorel Toader. Soțul Ioanei Costea a fost consilier personal al actualului rector în mandatul acestuia de ministru al Justiției (2017-2019).

Citește mai mult pe G4Media.ro.

Sursă foto: G4media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exod masiv spre centrele universitare și străinătate, conturat de cercetări. Doar 17% dintre elevii de clasele VIII-XII, care au participat la un amplu studiu, ar vrea să locuiască și să lucreze în orașul în care au terminat școala

Scopul studiului a fost să analizeze încotro doresc să se îndrepte tinerii la sfârşitul unui ciclu de învăţământ, dacă intenţionează să-şi continue studiile, să rămână în ţară sau să plece…
Vezi articolul

Profesorii care refuză să încheie mediile pot fi înlocuiți de alți colegi de cancelarie să facă asta, la decizia consiliului de administrație – măsură introdusă fără dezbatere în ROFUIP 2024 / Se pregătește Ministerul Educației să combată o eventuală grevă în iunie anul viitor?

Profesorii care refuză să încheie mediile elevilor la final de an școlar pot fi înlocuiți de alți colegi pentru a definitiva situația elevilor, prevede noul regulament al școlilor – ROFUIP…
Vezi articolul

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație: Astăzi, la Colegiul meu, sunt înscriși 500 pe 78 de locuri, 400 de copii vor pleca triști acasă. Cât o să-și mai bată joc statul de copii? De ce atâtea examene, când în vârf avem doar gângăvi, inculți și plagiatori?

„Astăzi, la Colegiul meu, sunt înscriși 500 pe 78 de locuri, 400 de copii vor pleca triști acasă și poate neîncrezători pentru viitor. Cât o să-și mai bată joc statul…
Vezi articolul