Universitatea americană Brown a anunţat un acord cu studenţii săi pro-palestinieni

131 de vizualizări
Studenti in campusul Brown University, 30 aprilie 2024 / Sursa foto: EPA/CJ GUNTHER/Agerpres
Universitatea americană Brown din SUA a anunţat un acord cu studenţii săi pro-palestinieni. Este singura decizie de acest tip de la debutul crizei ce a acaparat lumea studenţească americană, transmite miercuri AFP preluată de Agerpres.

Preşedintele Universităţii Brown din Providence (Rhode Island), Christina Paxson, a salutat, într-un comunicat de presă, desfiinţarea unei tabere de studenţi şi activişti pro-palestinieni la ora 17:00 (21:00 GMT) în schimbul promisiunii Consiliului de administraţie al universităţii că va decide cu privire la posibile „dezinvestiţii de la companii ce permit şi profită de pe urma genocidului din Gaza”, relatează Agerpres.

Tăierea legăturilor dintre marile universităţi private americane şi patroni şi companii care au legături cu Israelul face parte din revendicările mişcării studenţeşti şi activiste care apără cauza palestiniană şi se opune războiului purtat de statul evreu împotriva Hamas din Fâşia Gaza.

Acordul de la Brown este singura concesie acordată de o universitate americană mişcării naţionale care s-a răspândit în ultimele două săptămâni pe întreg teritoriul Statelor Unite, din California până în vest (Universităţile UCLA, USC, etc ), nord-est (Columbia, Yale, Harvard, UPenn), sau statele din centrul şi sudul SUA, cum ar fi Texas şi Arizona.

Studenţii şi administraţia Universităţii Brown urmează să discute în continuare aspecte ale acordului din mai până în octombrie, notează agenția de presă.

Citește și:
Mircea Miclea, despre demonstrațiile pro-Palestina ale studenților din SUA: Trebuie să ținem mereu universitățile foarte aproape de valorile lor fundamentale, nu de implicarea în agende politice. Foarte adesea universitățile sunt tentate de utopii sociale, în loc să-și vadă de valorile tradiționale care le-au consacrat
Universitatea Columbia din New York, unde a început mişcarea pro-palestiniană care s-a extins în numeroase campusuri din Statele Unite, a început să îi sancţioneze pe studenţii care refuză să părăsească tabăra instalată în urmă cu zece zile


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Sorin Cîmpeanu: Și eu cred că materia este prea stufoasă / Programa școlară va fi mai aerisită, materia pentru trunchiul comun va fi simplificată, iar curriculumul la decizia școlii va crește până spre 30%

Pe baza rezultatelor testării standardizate pilot vor fi modificate planurile cadru pentru liceu din septembrie 2023, a spus ministrul Educației, la TVR. „E nevoie să generalizăm acest sistem, se lucrează…
Vezi articolul

Premieră în mediul universitar românesc, după alegerile prezidențiale: Universitatea din București ia instituțional poziție și anunță că „respinge ferm orice formă de dictatură” și apără democrația și orientarea euroatlantică / Îndemn la alegători să nu voteze „în funcție de manipulări și promisiuni populiste”

„Universitatea din București respinge ferm orice formă de dictatură și rămâne angajată pe deplin în slujba dezvoltării unei societăți românești bazate pe valorile euroatlantice”, arată instituția într-un prim punct de…
Vezi articolul