Senatul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad îl susține pe actualul rector Teodor Florin Cilan și constată deciziile „contrare și incertitudinea juridică” privind repunerea în funcție a fostului rector, Ramona Lile

169 de vizualizări
Foto: uav.ro
Senatul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad îl susține pe actualul rector, Teodor Florin Cilan, anunță instituția într-un comunicat de presă. Reacția Senatului Universității vine în contextul în care există două decizii contradictorii privind repunerea în funcție a fostului rector, Ramona Lile.

Senatorii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad își exprimă în mod ferm și fără echivoc, poziția oficială privind situația juridică generată de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție ce prevede repunerea pe funcție Ramonei Lile, fostul rector al UAV”, se arată în scrisoarea deschisă formulată de Senatul Universității, prin care senatorii și-au definit poziția în contextul ultimelor evenimente. Au fost prezenți 33 de senatori din care 31 și-au exprimat acordul pentru textul aceste scrisori.

  • Ministerul Educației și Cercetării „a luat act” de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și așteaptă motivarea și va trebui să pună în practică decizia instanței, a spus pentru Edupedu.ro, miercuri, Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației.

Astfel, membrii Senatului Universității constată „existența a două soluții definitive ale ICCJ ale căror efecte juridice sunt dificil de armonizat în plan administrativ şi care au generat”:

– ordinul de neconfirmare din partea Ministerului Educației pentru mandatul doamnei Ramona Lile și dispunerea organizării alegerilor unui nou rector și ordinul Ministerului Educaţiei de confirmare al Rectorului Conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan ales prin votul comunității academice care îşi exercită în prezent, mandatul în mod legal, legitim și stabil;

– decizia de a repune în funcție pe doamna conf. univ. dr. Ramona Lile;

În fața acestei situații marcată de decizii contrare și incertitudine juridică ce ar putea afecta stabilitatea instituțională a universității noastre, senatul universitar își exprimă ferm și fără echivoc susținerea pentru actualul rector. [n. red Teodor Florin Cilan]

SCRISOARE DESCHISĂ

Senatorii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad se adresează public pentru a exprima, în mod ferm și fără echivoc, poziția oficială privind situația juridică generată de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție ce prevede repunerea pe funcție a conf.univ.dr. Ramona Lile, fostul rector al UAV.

Subliniem că ne dorim să respectăm pe deplin autoritatea și caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești definitive, dar în același timp, constatăm existența a două soluții definitive ale ICCJ ale căror efecte juridice sunt dificil de armonizat în plan administrativ şi care au generat:

– ordinul de neconfirmare din partea Ministerului Educației pentru mandatul doamnei Ramona Lile și dispunerea organizării alegerilor unui nou rector și ordinul Ministerului Educaţiei de confirmare al Rectorului Conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan ales prin votul comunității academice care îşi exercită în prezent, mandatul în mod legal, legitim și stabil;

– decizia de a repune în funcție pe doamna conf. univ. dr. Ramona Lile;

În fața acestei situații marcată de decizii contrare și incertitudine juridică ce ar putea afecta stabilitatea instituțională a universității noastre, senatul universitar își exprimă ferm și fără echivoc susținerea pentru actualul rector.

Mandatul său nu este doar rezultatul unei proceduri legale, ci și expresia voinței comunității academice care a optat pentru stabilitate, profesionalism și reconstrucție instituțională. În perioada actualului mandat au fost consolidate mecanismele de transparență decizională, echilibrul administrativ și credibilitatea publică a universității.

Demiterea sau întreruperea mandatului unui rector ales și confirmat legal, în absența unei constatări privind nelegalitatea propriului său mandat, ar crea un precedent periculos pentru autonomia universitară și pentru predictibilitatea actului de conducere în învățământul superior.

Credem, de asemenea, că se impune să subliniem importanța esențială a integrității academice. Universitatea trebuie să fie un reper de onestitate intelectuală și rigoare morală.

Respectarea standardelor de integritate reprezintă o condiție fundamentală pentru credibilitatea oricărei instituții de învățământ superior.

În deplină stabilitate, certificată prin obţinerea calificativului Grad de Încredere Ridicat la evaluarea instituţională ARACIS din 2024 dar şi acţiunilor întreprinse pentru dezvoltarea unor noi programe de studii, întreaga comunitate academică îşi concentrează atenţia asupra educaţiei centrate pe student şi asigurarea calităţii procesului educaţional.

În calitate de senatori ai UAV ne manifestăm încrederea că autoritățile competente vor identifica soluțiile administrative care să țină seama și să respecte simultan hotărârile judecătorești, să protejeze mandatul legal aflat în exercitare al domnului Teodor Florin Cilan care se bucură de susținerea comunității academice și să asigure menținerea încrederii publice în integritatea sistemului de educație.”

Ramona Lile, cercetată penal în alt caz

Ramona Lile, fost rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad este cercetată pentru „infracțiuni legate de serviciu și fals” de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Arad, transmite Agerpres. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au declarat că nu pot oferi detalii legate de infracțiunile vizate „din motive care țin de bunul mers al anchetei”.

Instituția de învățământ superior a depus o plângere penală după ce ar fi descoperit, în urma unui audit extern comandat, nereguli din perioada mandatelor Ramonei Lile. Plăți fără documente justificative, făcute cu cardul asociat contului curent al Universității Aurel Vlaicu din Arad, au fost semnalate într-un audit extern.

Audierile nu au început încă, menționează sursa citată, întrucât dosarul a fost repartizat unui procuror care este în concediu. Inițial, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad ar fi trebuit să se ocupe de caz, însă acesta a fost transferat Parchetului de pe lângă Tirbunal din cauza lipsei de personal.

Un raport de audit extern realizat pentru Universitatea Aurel Vlaicu din Arad (UAV) arată că un card bancar contului curent al instituției a fost folosit, timp de mai mulți ani, de o persoană din conducerea universității fără să fie identificate documente justificative pentru acele plăți, scrie Special Arad. Potrivit sursei citate, auditorii nu precizează despre ce persoană este vorba, însă instituția spune că respectivul card a fost în posesia Ramonei Lile, fost rector, care nu a mai fost confirmată pe post la ultimele alegeri, dar care urmează să revină acum în funcție în urma unei decizii în instanță.

Potrivit publicației arădene, cu acel card au fost plătite „deplasări în străinătate, în valoare de zeci de mii de lei (cum puteți vedea mai jos), hoteluri la Bucureşti, dar şi în Dubai sau Cuba, s-au închiriat mașini în Canada, s-au achitat mese la restaurante, combustibil”, iar „auditorul extern spune că nu a identificat deconturi, facturi, bonuri și foi de parcurs pentru unele dintre aceste cheltuieli”.

Informații de context

Ramona Lile, fost rector al Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad, care a câștigat un nou mandat în 2023, dar nu a fost numită pe post din cauza unei decizii de plagiat în cazul său, trebuie numită acum, după mai bine de doi ani, în această funcție, ocupată între timp de altcineva. Așa a decis luni, 9 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție, care a admis un recurs în acest sens al Ramonei Lile. Decizia a fost semnalată în prealabil de Special Arad.

Mai precis, în acest dosar, ICCJ anulează un ordin prin care fosta ministră a Educației, Ligia Deca, a decis „neconfirmarea” lui Lile ca rector al UAV, după ce aceasta a câștigat alegerile pentru funcția de conducere, desfășurate la finalul anului 2023. 

Totodată, instanța obligă Ministerul Educației „să emită un ordin prin care să confirme desemnarea reclamantei în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad”.

Ministerul Educației și Cercetării „a luat act” de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție ca Ramona Lile, rector ales, dar neconfirmat în funcție la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad (UAV), să fie numită în acest post ocupat între timp de altcineva. Ministerul așteaptă motivarea și va trebui să pună în practică decizia instanței, a spus pentru Edupedu.ro, miercuri, Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației.

Amintim, Înalta Curte a impus numirea Ramonei Lile, pentru care există decizie de plagiat, în funcția de rector al Universității Aurel Vlaicu din Arad, funcție pentru care primise decizie de „neconfirmare” după alegerile din 2023.

Gigel Paraschiv, pentru Edupedu.ro: „Am luat act de decizia instanței. Așteptăm motivarea și nu ne rămâne decât să punem în practică ceea ce instanța a decis”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA Grădinițe cu program de vară deschise în București și Ilfov / Doar 2 sectoare au publicat numele grădinițelor și numărul de locuri disponibile, deși azi e ultima zi în mai merg copiii la grădinițe de stat / Proceduri de înscriere și documente necesare

Grădinițele cu program de vară din București sunt deschise începând cu luna iulie, iar înscrieri se fac în funcție de sector, până în data de 24 iunie. Edupedu.ro a consultat…
Vezi articolul

OFICIAL Liceele cu rată de promovare zero la BAC nu vor putea să înființeze clase de a IX-a / Ministerul Educației și Cercetării propusese în mandatul Ligiei Deca ridicarea interdicției pentru aceste licee

Liceele unde nici un elev nu promovează BAC-ul nu vor putea în continuare să înființeze clase de a IX-a, potrivit ordinului de ministru privind metodologia de fundamentare a cifrei de…
Vezi articolul

Testele pe bază de salivă pentru testarea profesorilor, elevilor și a personalului școlilor au fost aprobate pentru achiziție de Comitetul pentru Situații de Urgență. 70 de milioane de teste, cu bani de la Guvern, prin MAI și IGSU / Agenția Medicamentului nu a autorizat până acum un astfel de test pentru școli

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, sâmbătă, achiziția de teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, potrivit hotărârii 83. Este vorba despre 70 de…
Vezi articolul

Aproape 140 de elevi olimpici internațional și profesorii care i-au pregătit, premiați cu 3,9 milioane de lei de Guvern pentru medaliile obținute. Școlile de la care provin aceștia primesc și ele mii de lei pentru dotări

Aproape 140 de elevi olimpici la olimpiadele școlare internaționale desfășurate în acest an vor primi premii de mii sau zeci de mii de lei din partea Guvernului pentru medaliile obținute…
Vezi articolul

Peste 50 de elevi și profesori evacuați de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Directoarea Liliana Zaschievici anunță anchetă internă: Copiii au început să tușească, încă nu știm cine a pulverizat / Cred că a fost un act de teribilism

Peste 50 de elevi și profesori au fost evacuați joi după-amiază de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Informația a fost confirmată de directoarea Liliana Zaschievici.…
Vezi articolul