Universitatea cu cea mai mare rata de vaccinare din țară anunță că 1.500 de studenți și angajați s-au vaccinat cu doza a treia a vaccinului anti-COVID-19

1.212 vizualizări
UMFST / Foto: Lucian Morariu
Peste 1.500 de studenți și angajați, din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş (UMFST) s-au vaccinat cu a treia doză, după cum a anunţat, luni, rectorul instituţiei de învăţământ superior, Leonard Azamfirei, potrivit Agerpres. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut aseară, la digi24, o trimitere la UMFST, unde „avem 90% rata de vaccinare în rândul studenților”.

Beneficiarii au primit adeverinţe unde a fost specificată schema de vaccinare, cu menţionarea celor trei doze efectuate.

„În perioada 8 – 10 octombrie, la UMFST s-a desfăşurat o nouă campanie de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 adresată personalului didactic, auxiliar, nedidactic şi studenţilor care au optat pentru administrarea dozei a treia. În total, în cele 3 zile s-au vaccinat 1.495 persoane cu vaccin Pfizer şi 10 persoane cu vaccin Moderna”, a arătat Leonard Azamfirei, pe Facebook.

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) a solicitat Guvernului și Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale.

Ieri seară, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24 că doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare: „pentru a institui certificatul verde în universități, atât pentru studenți, cât și pentru angajați, este nevoie de legislație primară. Legislația primară este apanajul parlamentului, guvernul putând, dacă nu este guvern interimar cum este acum, să inițieze proiecte de lege. Cum guvernul nu poate iniția un proiect de lege, doar Parlamentul poate crea acea legislație primară în baza căreia să se poată introduce certificatul verde în universități, atât pentru studenți, cât și pentru angajați”.

În privința vaccinării studenților, Sorin Cîmpeanu a spus următoarele: „avem universități precum Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș, unde avem 90% rata de vaccinare în rândul studenților. În alte universități, este de 50-55% vaccinarea în rândul studenților, iar alte universități încă nu au raportat acest lucru”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Termenul pentru depunerea proiectelor în ultimul apel PNRAS pentru reducerea abandonului școlar, prelungit de Ministerul Educației până pe 6 septembrie / LISTA actualizată cu cele 500 de școli care pot primi maximum 300.000 de euro

Ministerul Educației a prelungit termenul limită până pe 6 septembrie, pentru depunerea proiectelor în apelul pentru reducerea abandonului școlar PNRAS Runda a II-a (seria a 3-a) și a actualizat lista…
Vezi articolul

Universitățile din România au nevoie de mai mulți bani de la buget pentru a acoperi majorările salariale, atrage atenția Consorțiul Universitaria / Instituțiile membre cer „reforma modului de finanțare a universităților, care nu mai corespunde contextului actual”

Consorțiul Universitaria, ce reunește multe dintre cele mai mari universități din țară, spune într-un comunicat emis luni că este nevoie de bani suplimentari de la bugetul de stat, care să…
Vezi articolul

VIDEO Bolojan, confruntat la Guvern de sindicatele profesorilor după afirmațiile false că normele didactice au scăzut în ultimii ani / Simion Hancescu, FSLI: Răspunsul premierului a fost pe lângă subiect

Premierul Ilie Bolojan a fost criticat de liderii sindicali din educație după ce a declarat, la mijlocul lunii august, că normele profesorilor s-au diminuat în ultimii ani. Simion Hancescu, președintele…
Vezi articolul