Universitatea din București anunță cele 3 scenarii pentru începerea cursurilor: activități față în față, blended cu o perioadă de „inducție” destinată studenților de anul I sau exclusiv online

20.600 de vizualizări
CIVIS Open Lab
UniBuc / Foto: Universitatea din București
Universitatea din București anunță scenariile de lucru pentru desfășurarea activităților academice în anul universitar 2020-2021. Instituția de învățământ superior informează că are în vedere activități față în față, activități academice derulate în sistem „blended” și cursuri exclusiv online.

„Propunerea a fost făcută în ultimul Consiliu de Administrație, urmând ca decizia să fie luată după consultări cu reprezentanții comunității academice”, anunță Universitatea, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

„Scenariile și măsurile mai sus enunțate vor fi dezbătute în consiliile facultăților, urmând ca, la nivelul Universității din București, să se decidă asupra celor mai bune variante și asupra contextelor în care se va face tranziția de la un scenariu sau altul, în funcție de evoluția situației”, se arată în comunicat.

Comunicatul integral al Universității din București:

Scenariile de lucru pentru desfășurarea activităților academice în anul universitar 2020-2021, la Universitatea din București

Dat fiind contextul actual pandemic și în urma analizei formulelor utilizate până în prezent, dar și a unor exemple de bune practici, Universitatea din București propune comunității academice trei scenarii de lucru pentru desfășurarea activităților în anul universitar 2020-2021. Propunerea a fost făcută în ultimul Consiliu de Administrație, urmând ca decizia să fie luată după consultări cu reprezentanții comunității academice.

Astfel, scenariile în discuție sunt:

Scenariul 1 – activități academice derulate în sistem „față în față”

  • Dotarea sălilor cu mijloacele specifice de dezinfecție / sterilizare;
  • Introducerea unor secvențe fizice de triaj sanitar pentru studenți și cadre didactice;
  • Planificarea accesului în spațiile de învățământ pe formațiuni de studii adecvate capacității sălilor și susținerea simultană a unor activități educaționale în mai multe săli.
  • Amenajarea spațiilor educaționale în conformitate cu standardele sanitare / de distanțare prevăzute în legislația conformă

Scenariul 2 – activități academice derulate în sistem „blended”

    • Amenajarea spațiilor educaționale în conformitate cu standardele sanitare / de distanțare specifice;
    • Dotarea sălilor cu mijloacele specifice de dezinfecție / sterilizare;
    • Introducerea unor secvențe fizice de triaj sanitar pentru studenți și cadre didactice;
    • Implementarea unei perioade (1-2 săptămâni) de „inducție” destinată studenților de anul I;
    • Adaptarea curriculară la derularea activităților educaționale în sistem hibrid;
    • Alternarea activităților educaționale față-în-față și online pe parcursul întregului semestru, în funcție de specificul fiecărei activități și de resursele disponibile, prin împărțirea pe tipuri de activități;
    • Alternarea activităților educaționale față-în-față și online pe parcursul întregului semestru, în funcție de specificul fiecărei activități și de resursele disponibile, prin împărțirea pe perioade de timp (de exemplu: o parte din semestru, activitățile educaționale se susțin online, iar cealaltă parte se susțin față-în-față);
    • Alternarea activităților educaționale față-în-față și online pe parcursul întregului semestru, în funcție de specificul fiecărei activități și de resursele disponibile, prin împărțirea pe sub-formațiuni de studii (de exemplu: într-o perioadă de timp, o parte dintre studenți desfășoară activități față-în-față, iar cealaltă desfășoară activități online, urmând să se facă rocada);
    • Dotarea spațiilor educaționale (a sălilor de curs și a celor de seminar) cu mijloace multimedia, pentru a putea stabili conexiunea sincron cu studenții conectați online;
    • Pregătirea și administrarea resurselor tehnologice de susținere a activităților online.

Scenariul 3 – activități academice în sistem online

  • Adaptarea curriculară la modalitățile de desfășurare a activităților online;
  • Pregătirea și administrarea resurselor tehnologice de susținere a activităților online;
  • Pregătirea cadrelor didactice pentru susținerea activităților online;
  • Sprijinirea studenților provenind din grupuri vulnerabile pentru participarea la activitățile online.

Scenariile de mai sus, posibile pentru comunitatea Universității din București, au în vedere o serie de dimensiuni, și anume:

1. Adaptarea curriculară, prin: a. Maximizarea interacțiunii față-în-față, în funcție de situația pandemică, prin găsirea celui mai bun compromis între necesitatea prezenței fizice impusă de specificul fiecărei activități educaționale, disponibilitatea spațiilor de învățământ și de cazare din UB și gestionarea timpului de lucru al profesorilor și studenților UB; b. Adaptarea fișelor de disciplină la un sistem hibrid de predare-învățare-evaluare (de tip „blended”), bazat pe scenarii flexibile; și c. Utilizarea cât mai mult posibil a evaluării periodice, pe parcursul semestrului, în diverse forme, preponderent online. Organizarea examenelor finale online sau față-în-față, cu respectarea unor criterii bine definite de integritate academică.

2. Asigurarea resurselor educaționale necesare desfășurării activităților în sistem online sau hibrid, în condițiile pandemice date, prin: a. Utilizarea unei platforme unice de e-learning în fiecare facultate, care va fi folosită de toate cadrele didactice pentru publicarea tuturor informațiilor, a materialelor didactice și pentru susținerea evaluărilor online pe parcursul semestrului aferente fiecărei discipline; b. Utilizarea la fiecare disciplină a unuia dintre sistemele agreate intern pentru toate activitățile sincrone desfășurate online sau în sistem mixt; și c. Utilizarea unei platforme de bibliotecă virtuală pentru publicarea online, în sistem închis și în regim read-only a materialelor bibliografice obligatorii prevăzute de fișa disciplinei.

3. Pregătirea spațiilor de învățământ pentru desfășurarea activităților în sistem față-în-față sau mixt, în condițiile pandemice date, prin: a. Centralizarea orarelor, pentru a asigura, dincolo de prioritatea accesului facultăților la spațiile pe care le au în administrare, utilizarea la capacitate maximă a tuturor spațiilor de predare-învățare-evaluare din UB; b. Dotarea, în limita fondurilor disponibile, a sălilor de curs și/sau a unor studiouri de transmisie în direct și înregistrare audio-video, pentru susținerea în sistem online sau mixt a activităților educaționale; și c. Pregătirea spațiilor de învățământ pentru asigurarea accesului și a protecției sanitare a studenților și cadrelor didactice, cu respectarea normelor în vigoare (secvențe de triaj, acces și distanțare, dezinsecție periodică, mijloace individuale de protecție).

4. Asigurarea echității și a accesului egal la serviciile educaționale, prin: a. Prioritizarea resurselor umane, a spațiilor de învățământ și a celor de cazare pentru asigurarea, dacă este posibil, a desfășurării activităților educaționale într-o cât mai mare măsură față în față pentru studenții înmatriculați în anul I la programele de studii de licență. Organizarea la începutul anului universitar a unui program de „inducție” de 1-2 săptămâni pentru studenții de anul I; b. Identificarea studenților și a cadrelor didactice vulnerabile și furnizarea unor servicii de pregătire și sprijin (ex.: competențe digitale, acces la tehnologie, nevoi de consiliere psiho-pedagogică etc.). Crearea, în limita fondurilor disponibile, a unui stoc de echipamente hardware și software la nivelul fiecărei facultăți, care să fie alocate în funcție de necesități; și c. Adaptarea metodologiei de cazare a UB, precum și a fiecărei facultăți, în concordanță cu scenariile academice adoptate. Prioritizarea cazării în spațiile UB a studenților cu venituri reduse și accesibilizarea variantelor alternative de cazare pentru studenții care au posibilități materiale și optează pentru o astfel de variantă.

În luarea deciziei cu privire la scenariile adoptate, se vor lua în calcul următoarele criterii:

– Riscul de apariție și de răspândire a infectării în fiecare clădire a UB/ facultate;

– Riscul calculat pentru profesori/studenți: persoanele aflate în grupuri vulnerabile, cu risc major vor putea alege să rămână în sistem online și în cazul scenariului hibrid;

– Măsuri stricte de distanțare în sălile de curs, calculându-se procentul de studenți care pot veni la curs/seminar pentru fiecare activitate;

– Asigurarea unor circuite unidirecționale în spațiile facultăților.

Scenariile și măsurile mai sus enunțate vor fi dezbătute în consiliile facultăților, urmând ca, la nivelul Universității din București, să se decidă asupra celor mai bune variante și asupra contextelor în care se va face tranziția de la un scenariu sau altul, în funcție de evoluția situației.”

Citește și:

 


1 comment
  1. blended?!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Blocaj în discuțiile de fuziune între Universitatea Maritimă și Politehnica București / Presa locală anunță că fuziunea nu va avea loc, rectorul Costoiu spune doar că “a luat act de poziția” celor din Constanța

Universitatea Maritimă Constanța nu s-ar desființa și nu ar urma să fuzioneze cu Universitatea Politehnica din București, este anunțul făcut studenților astăzi, de președintele Senatului UMC Cornel Panait, la finalul…
Vezi articolul

Miza serviciilor în blocarea doctoratelor de la publicare – „protejarea deținătorilor de titlu de doctor care au legături cu serviciile secrete și forțele de ordine din universitățile militare”, acuză Liga Studenților Iași

Blocarea publicării tuturor tezelor de doctorat „pe motiv de GDPR”, prin încălcarea legii educației, are ca principală miză „protejarea tuturor deținătorilor de titlu de doctor care au legături cu serviciile…
Vezi articolul

Universitățile nu mai pot transforma contractele de muncă ale asistenților universitari, pe perioadă determinată, în contracte pe perioadă nedeterminată, fără a organiza concurs – proiect de lege aprobat de Senat, care merge la promulgare

Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, o propunere legislativă, iniţiată de deputaţi liberali, care prevede că un contract de muncă pe perioadă determinată, al unui asistent…
Vezi articolul

EXCLUSIV Finanțarea studenților din străinătate a fost cerută Guvernului de Liga Studenților Români din Străinătate, care propune „externalizarea către LSRS” a mai multor servicii. Robert Stredie, LSRS: Sunt bani publici, nu ne atingem de aceste fonduri / Plus: ONG-ul fondat de liberalul Burduja vrea folosirea misiunilor diplomatice pentru atragerea de studenți în ligă

Organizația care a deschis la Guvern discuțiile pe tema finanțării din bani publici a studenților români din străinătate a fost Liga Studenților Români din Străinătate, a declarat pentru Edupedu.ro președintele…
Vezi articolul