Universitatea din București limitează, prin propria Cartă, mandatele rectorilor săi la maximum 10 ani indiferent de perioada de desfășurare – restricție mai puternică decât cea din Legea învățământului superior

2.669 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Universitatea din București a decis să limiteze, prin propria Cartă, durata mandatelor rectorilor la maximum 10 ani, indiferent de perioada când acestea s-au derulat. Instituția a optat pentru această măsură chiar dacă noua Lege a învățământului superior limitează numărul mandatelor rectorilor la două, însă doar de acum înainte, însemnând că rectorii actuali, unii dintre ei aflați deja în funcție de trei mandate, pot candida pentru încă două mandate.

Carta actualizată a Universității din București a fost aprobată de Senatul universității în data de 20 septembrie, pentru a fi armonizată cu dispozițiile Legii învățământului superior 199/2023. Schimbarea a fost necesară în condițiile în care instituția desfășoară alegeri pentru structurile de conducere în perioada următoare. Universitatea a precizat pentru Edupedu.ro că documentul a primit aviz de legalitate de la Ministerul Educației în data de 27 septembrie. 

Documentul prevede, la art. 120, cât poate rămâne în funcție un rector: mandatul acestuia este de cinci ani și poate fi înnoit cel mult o dată, pe bază de concurs sau alegeri. În același timp, însă, articolul prevede că un rector nu poate rămâne în funcție mai mult de zece ani, indiferent dacă unul sau mai multe mandate au fost “pe legea veche” sau de alte circumstanțe, cum ar fi mandate întrerupte. Prevederea este mai strictă decât impune noua lege a învățământului superior.

Art. 120 din Carta universității din București:

  • “(1) Durata mandatului Rectorului este de cinci ani.
  • (2) Mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unui nou concurs sau a unor noi alegeri.
  • (3) O persoană nu poate fi Rector mai mult de zece ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele, de întreruperile acestora şi de circumstanţele în care s-au produs aceste întreruperi.”

Noua Lege a învățământului superior prevede mandate de 5 ani și impune o serie de restricții, însă nu există prevederi care să ia în calcul și mandatele de până acum ale rectorilor. Numărul maxim de mandate – două – se aplică doar raportat la introducerea noii legi. Și aceasta, chiar dacă, la un moment dat pe traseul proiectului de lege înainte să fie adoptat, acesta prevedea să se fie luate în calcul și mandatele în curs, în momentul intrării în vigoare a legii.

Ce spune Legea 199/2023:

Articolul 138:

  • “(5) Durata mandatului de rector este de 5 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate.
  • (6) În calculul numărului maxim de mandate prevăzut la alin. (5) se iau în considerare și mandatele de 5 ani incomplete, întrerupte în urma demisiei, demiterii sau suspendării.”

Universitatea din București a susținut, pe parcursul dezbaterilor pe proiectele noilor legi ale educației, ideea ca numărul mandatelor rectorilor să fie limitate la două indiferent de momentul desfășurării acestora.

Actualul rector UB, Marian Preda, aflat la sfârșitul primului mandat, intenționează să candideze pentru un al doilea în alegerile de la sfârșitul acestui an, după cum Edupedu.ro a scris aici.

Citește și:
Preda vs. Preda pentru conducerea Universității din București. Actualul rector va candida pentru un nou mandat în funcția pentru care și-a manifestat interesul și decanul de la Științe Politice / Cei doi – foști colegi de mișcare politică în urmă cu 10 ani, dar cu traiectorii diferite


3 comments
  1. Alta prevedere.., nu se inteleg si au ajuns la acest accord

  2. Doua aspecte merita evidentiate in preambulul acestei decizii a UB:

    1. Varsta actualului rector, ceea ce face putin probabil un parcurs de inca 10 ani in aceasta pozitie (deci, nu are ce pierde prin aceasta prevedere)

    2. Cui se adreseaza acesta prevedere? Doar unor fosti rectori care nu ar mai putea fi rectori deloc sau doar un mandat. care fosti rectori ar avea o varsta rezonabila de a candida??? Toti au peste 70 de ani. Pentru cei care abia vor deveni rectori, legea oricum prevede maximum 10 ani. Deci, qui prodest?…

    Atat de inutila prevederea, praf in ochii electoratului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Precizări importante: Guvernul anunță că documentul care circulă pe internet privind intenția de a restricționa circulația persoanelor NU a fost înaintat spre aprobare: „Este un document de lucru analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific”

Autoritățile resping existența vreunei hotărâri privind limitarea deplasării oamenilor, precizând că documentul care circulă în mediul online este un draft analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific și „că sunt…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Iohannis a peste 20 de organizații din proiectul România educată: Promulgați legea prin care elevii și profesorii primesc laptopuri sau tablete conectate la internet, pentru e-learning

Scrisoare deschisă către Klaus Iohannis trimisă de peste 20 de organizații consultate permanent în cadrul proiectul prezidențial România educată. Elevii, părinții, sindicatele, comunitatea Declic și numeroase ONG-uri îi cer președintelui…
Vezi articolul

Eliminarea Limbii latine din planurile-cadru pentru liceu, criticată de Societatea de Studii Clasice din România: Propunerea semnalează o gravă lipsă de experți în educație în structurile Ministerului Educației

Toate țările Uniunii Europene „cu un sistem de învățământ solid oferă, în diverse formule, posibilitatea studierii limbilor clasice”, argumentează Societatea de Studii Clasice din România (SSCR) într-un comunicat în care…
Vezi articolul