Universitatea New York anunță că reține temporar diploma unui student care a denunțat „genocidul” din Gaza în discursul de absolvire, mințind profesorii că va vorbi despre altceva

415 vizualizări
Foto: © Eq Roy | Dreamstime.com
Universitatea New York (NYU) a anunțat că nu va acorda deocamdată diploma unui absolvent care a condamnat în mod public „genocidul” din Gaza în timpul ceremoniei de absolvire. Conducerea instituției susține că studentul a încălcat regulile universitare și angajamentul asumat anterior privind conținutul discursului, transmite CNN.

Logan Rozos, absolvent al Școlii Gallatin din cadrul NYU, a declarat în fața colegilor săi: „Ceea ce este potrivit să spun astăzi, în fața unui public atât de numeros, este o recunoaștere a atrocităților care au loc în prezent în Palestina”.

Acesta a descris acțiunile Israelului în Gaza drept „genocid sprijinit politic și militar de SUA, plătit din taxele noastre”. Discursul său a fost întâmpinat cu aplauze din partea unor spectatori și membri ai facultății, dar și cu huiduieli.

Reprezentantul NYU, John Beckman, a transmis ulterior că studentul „a mințit în legătură cu discursul pe care urma să-l rostească și a încălcat angajamentul de a respecta regulile universității”, potrivit sursei citate.

Instituția „își exprimă regretul că publicul a fost expus acestor declarații” și a precizat că diploma lui Rozos este reținută temporar în așteptarea unor măsuri disciplinare.

Discursul vine pe fondul unei intensificări a represiunii împotriva protestelor pro-palestiniene în campusurile americane, susținută de administrația Trump.

  • Potrivit presei studențești, NYU a deschis anul trecut peste 180 de cazuri disciplinare în urma manifestațiilor legate de războiul din Gaza. Organizații precum Anti-Defamation League au salutat sancțiunile, în timp ce CAIR a denunțat acțiunile drept „o trădare a libertăților americane.”

Foto: © Eq Roy | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai reacționează după ce România a rămas nereprezentată în reputatul clasament global al universităților Shanghai – ARWU, în 2023: „Erori și indecizii majore în politicile academice naționale”, pe care UBB nu le-a mai putut „compensa singură”

Universitatea Babeș-Bolyai acuză „erori și indecizii majore în politicile academice naționale”, în urma cărora „România nu mai are nicio universitate în Top 1000 în clasamentul internațional Shanghai (ARWU) din 2023”,…
Vezi articolul