Universitatea New York anunță că reține temporar diploma unui student care a denunțat „genocidul” din Gaza în discursul de absolvire, mințind profesorii că va vorbi despre altceva

415 vizualizări
Foto: © Eq Roy | Dreamstime.com
Universitatea New York (NYU) a anunțat că nu va acorda deocamdată diploma unui absolvent care a condamnat în mod public „genocidul” din Gaza în timpul ceremoniei de absolvire. Conducerea instituției susține că studentul a încălcat regulile universitare și angajamentul asumat anterior privind conținutul discursului, transmite CNN.

Logan Rozos, absolvent al Școlii Gallatin din cadrul NYU, a declarat în fața colegilor săi: „Ceea ce este potrivit să spun astăzi, în fața unui public atât de numeros, este o recunoaștere a atrocităților care au loc în prezent în Palestina”.

Acesta a descris acțiunile Israelului în Gaza drept „genocid sprijinit politic și militar de SUA, plătit din taxele noastre”. Discursul său a fost întâmpinat cu aplauze din partea unor spectatori și membri ai facultății, dar și cu huiduieli.

Reprezentantul NYU, John Beckman, a transmis ulterior că studentul „a mințit în legătură cu discursul pe care urma să-l rostească și a încălcat angajamentul de a respecta regulile universității”, potrivit sursei citate.

Instituția „își exprimă regretul că publicul a fost expus acestor declarații” și a precizat că diploma lui Rozos este reținută temporar în așteptarea unor măsuri disciplinare.

Discursul vine pe fondul unei intensificări a represiunii împotriva protestelor pro-palestiniene în campusurile americane, susținută de administrația Trump.

  • Potrivit presei studențești, NYU a deschis anul trecut peste 180 de cazuri disciplinare în urma manifestațiilor legate de războiul din Gaza. Organizații precum Anti-Defamation League au salutat sancțiunile, în timp ce CAIR a denunțat acțiunile drept „o trădare a libertăților americane.”

Foto: © Eq Roy | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prioritățile propuse de Ministerul Educației pentru “consolidarea calității” doctoratelor și integritate în mediul universitar / Prioritățile pe termen mediu pentru studenți, finanțarea și reforma activităților universitare – descrise în proiectul de buget pe 2022

Transparentizarea deciziilor pe care le iau universitățile cu privire la studiile doctorale este o prioritate pe termen mediu pentru Ministerul Educației, alături de “strategii proprii” ale universităților pentru prevenirea fraudelor…
Vezi articolul

Nicio măsură care să ducă la deblocarea analizei doctoratelor plagiate nu este propusă pentru 2023 de Ministerul Educației, în cel mai nou Raport privind starea învățământului superior / În noiembrie, când verificarea tezei ministrului Bode era blocată la CNATDCU, Ministerul promitea soluții

Impasul cauzat de o decizie de anul trecut a Curții Constituționale în privința verificării doctoratelor plagiate nu va avea o soluție clară în acest an, care să vină din partea…
Vezi articolul

Amnistierea plagiatorilor – Reacție dură a studenților: Facem apel la responsabilitate către Ministerul Educației. Să nu disimuleze lupta împotriva imposturii

Amnistierea plagiatorilor vechi, propusă chiar de forul care analizează acuzațiile de plagiat în doctorate, generează reacția dură a studenților. „Facem apel la responsabilitate către Ministerul Educației Naționale, solicitându-le continuarea luptei…
Vezi articolul