Universitățile din consorțiul Universitaria, în contradicție cu declarațiile ministrului Educației: Susținem proiectul România educată, dar nu actualul proiect de lege pentru învățământul superior / Criticile prezentate la Guvern

1.466 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Într-un comunicat de presă de marți, 26 iulie, după întâlnirea de luni cu premierul Ciucă și ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Guvern, Consorțiul Universitaria critică mai multe aspecte legate de textul actual al proiectului de lege a învățământului superior. Printre ele și faptul că prelungirea automată, la cerere, a statutului de titular între 65 și 70 de ani „afectează grav principiul autonomiei universitare dar și principiul echității între categoriile de pensionari”.

Întâlnirea a avut loc în contextul publicării în dezbatere publică a noilor proiecte de legi ale Educației, care prevăd o serie de modificări ale cadrului legislativ actual, care pot provoca o amnistiere a plagiatorilor de doctorate. După cum EduPedu.ro a semnalat ieri, niciunul dintre cei 25 de rectori prezenți nu a ridicat problemele plagiatului, desființării instituției care analizează și dă verdict pe plagiate, a renunțării voluntare la titlul de doctor sau a acordării titlului de doctor de către universități, potrivit surselor Edupedu.ro.

Din propunerile consorțiului: Contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru angajații cu vârsta peste 65 de ani

Prelungirea automată, la cerere, a statutului de titular între 65 și 70 de ani care rezultă din actuala formă a Art. 218 (2) afectează grav principiul autonomiei universitare dar și principiul echității între categoriile de pensionari, reglementând printr-o lege a educației privilegii și condiții excepționale de pensionare specifice unei legi a pensiilor.

Ca soluție, reprezentanții universităților cer ca la 65 de ani, la ieșirea la pensie, să se poată încheia un contract individual de muncă pe perioadă determinată, iar cadrele didactice pensionate, care nu au calitatea de titular, să poată fi plătite și în regim de plată cu ora.

Alte probleme semnalate, potrivit poziției anunțate, sunt finanțarea pe baza numărului de studenți și finanțarea cercetării și a internaționalizării.

În prezent, deși includ 43% dintre studenții din România, universitățile din Consorțiul Universitaria primesc doar 34% din finanțare alocată de Ministerul Educației. Pentru încurajarea performanței la nivel național și internațional prin sistemul de finanțare și pentru o justă finanțare a tuturor domeniilor și tipurilor de universități, propunem: La art. 114, finanțarea suplimentară să reprezinte minim 35% (nu 33%) din întreaga finanțare instituțională, nu numai din cea de bază. Așa cum apare acum, Consorțiul va avea numai 23,92% din finanțarea totală, adică mai puțin ca în prezent, transmit reprezentanții.

În ceea ce privește finanțarea cercetării și internaționalizării:

  • Solicităm introducerea la Capitolul XII a unui articol distinct care să stipuleze angajamentul ferm de finanțare publică a cercetării fundamentale în universități (pe modelul programelor nucleu) cu precizarea procentului din PIB alocat cercetării și procentului din PIB alocat de la bugetul de stat activității de cercetare în universități (alta decât granturile de cercetare alocate pe bază de competiție). Un angajament privind elaborarea unei legi/metodologii distincte împreună cu Ministerul Cercetării ar fi binevenit.
  • Solicităm gruparea referirilor la internaționalizare din proiectul de lege într-un Capitol distinct, XIII bis dedicat internaționalizării învățământului superior în care să se menționeze acest obiectiv și angajamentul Ministerului Educației de a finanța public internaționalizarea, se mai arată în comunicat.
Discrepanțe între declarații. Sorin Cîmpeanu spune că proiectul de lege este susținut „fără excepție” de universitari, pe când Consorțiul Universitaria subliniază că susține proiectul „România Educată” și nu actualul proiect de lege

„Fără excepție, reprezentanții consorțiilor universitare românești și-au declarat susținerea și aprecierea pentru proiectul Legii învățământului superior”, potrivit unei declarații de presă semnate de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, după cum a scris EduPedu.ro în această dimineață. Oficialul a făcut un rezumat al reuniunii rectorilor cu premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, care a blocat analiza lucrării de către CNADTCU, în instanță. Niciunul dintre cei 25 de rectori prezenți nu a ridicat problemele plagiatului, desființării instituției care analizează și dă verdict pe plagiate, a renunțării voluntare la titlul de doctor sau a acordării titlului de doctor de către universități, potrivit surselor Edupedu.ro.

Dar în comunicatul de presă al Consorțiului Universitaria este invocat sprijinul doar pentru proiectul „România Educată”, și nu pentru textul proiectului de lege a învățământului superior:

În cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universității din București și Președintele în exercițiu al Consorțiului Universitaria, a exprimat, în numele forului, sprijinul față de proiectul România Educată și dorința de adoptare a unei Legi a Învățământului Superior care să asigure o implementare eficientă, echitabilă și sustenabilă a acestui proiect elaborat în spiritul promovării interesului național, scrie în comunicat.

  • Consorțiul Universitaria cuprinde următoarele instituții: Academia de Studii Economice din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Comunicatul integral, în format .pdf:

Amintim că cele două proiecte de legi pentru învățământul preuniversitar și superior au fost lansate în dezbatere publică din 13 iulie până în data de 24 august 2022. Acestea pot fi ajustate, în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. Celelalte modificări importante despre sistemul de Educație pot fi citite pe EduPedu.ro la această secțiune.


1 comment
  1. Nu au fost interesati decat de bani, ca niste impostori ce sint.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației și Cercetării din România reacționează pentru prima dată public în sprijinul studenților români de la Universitatea Harvard, potențial afectați de decizia Administrației Trump de a interzice studenții străini la această instituție de prestigiu

Ministerul Educației și Cercetării a transmis vineri seară un mesaj oficial de sprijin față de studenții și cercetătorii români care studiază la Universitatea Harvard. Mesajul vine în contextul deciziei autorităților…
Vezi articolul

Doar 1 din 3 elevi de clasa a VIII-a din județul Bihor a vorbit cu un consilier de orientare școlară înainte de a alege liceul, potrivit unui studiu sociologic realizat de Universitatea din Oradea / Aproape jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a privesc viitorul cu îngrijorare, iar 1 din 10 a fost victimă a hărțuirii

Elevii de clasa a VIII-a din școlile publice din județul Bihor iau decizii privind viitorul lor școlar fără sprijin adecvat: doar o treime au discutat cu un consilier de carieră,…
Vezi articolul

UPDATE Cel mai nou clasament al universităților din România, realizat de Ministerul Educației, a fost publicat oficial. Metaranking 2022: cele mai bune universități din România sunt Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București și Politehnica București

UPDATE Ministerul Educației a publicat oficial Raportul anual privind Metarankingul Național aferent anului 2022, după ce Edupedu.ro a scris despre acesta și despre faptul că documentul întârzia să fie făcut…
Vezi articolul

Membrii CNATDCU care au fost condamnați în instanță vor putea fi revocați, prevede noul regulament. Sorin Cîmpeanu, despre modificările aduse regulilor de funcționare a forului: Întotdeauna în instanță deciziile Consiliului au avut de suferit pe aspecte procedurale și nu de conținut științific

Membrii CNATDCU care au fost condamnați în instanță vor putea fi revocați, prevede noul regulament al forului care analizează plagiatele din tezele de doctorat, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației.…
Vezi articolul