Rectorii s-au întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat, care „a validat” proiectul legii învățământului superior prin care orice plagiator poate renunța gratis, la doctorat / Proiectul mai prevede desființarea CNADTCU și acordarea titlurilor științifice de către universități

453 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Premierul României, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu rectorii mai multor universități din țară, la ora 14:00, luni 25 iulie, potrivit agendei sale publice. Întâlnirea a avut loc în contextul publicării în dezbatere publică a noilor proiecte de legi ale Educației, care prevăd o serie de modificări ale cadrului legislativ actual, care pot provoca o amnistiere a plagiatorilor de doctorate.

Potrivit surselor Edupedu.ro, rectorii care participă la întâlnire sunt de la toate cele 6 consorții universitare, adică, în mare, aceeași din cadrul Consiliului Național al Rectorilor, dar împărțiți pe consorțiile organizate după domeniile de studiu. Mai exact, participă câte 3-5 reprezentanți au următoarelor consorții:

  • Consorțiul Universitaria
  • Consorțiul Academica Plus
  • Consorțiul universităților tehnice – ARUT
  • Consorțiul universităților de medicină și farmacie
  • Consorțiul universităților de științele vieții – USAMV-uri
  • Consorțiul universităților de arte

Amnistierea plagiatorilor prin noua lege a educației: orice plagiator va putea să renunțe, gratis, la doctoratul făcut pe banii statului, dacă legea este promovată. Premierul Ciucă, protagonist al celui mai mare scandal de plagiat din prezent, “a validat total“ legea și va putea renunța unilateral la titlu, potrivit unei analize publicate luni de Edupedu.ro.

Proiectul Legii învățământului superior prevede la articolul 73 că titularii titlului de doctor pot renunța la titlul de doctor, “prin act unilateral de voință”, fără să invoce vreun motiv și fără să plătească vreo despăgubire. Este a doua prevedere în favoarea plagiatorilor, după desființarea CNATDCU – instituția-cheie în analizarea plagiatelor, execuție propusă în același proiect al Legii educației.

Amintim că premierul Ciucă “a validat total“ proiectul de lege care îi permite chiar lui să renunțe la titlul de doctor obținut în urma plagierii conținute în cel puțin 42 de pagini, potrivit analizei realizate de jurnalista Emilia Șercan.

Întâlnirea de la Guvern are loc între premierul Nicolae Ciucă și „reprezentanții consorțiilor universitare”.

Reamintim că, în contextul noilor proiecte de legi, niciun consorțiu universitar nu a luat poziție publică despre vreo prevedere propusă în acestea. Dezbaterea durează însă până pe 24 august.

Posibilitatea ca orice plagiator să renunțe la titlul de doctor printr-o simplă solicitare la universitate și un anunț în Monitorul Oficial este propusă de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în plin scandal de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă. Amintim că șeful Executivului a blocat în instanță analiza asupra tezei sale de doctorat. Ciucă a obținut anularea, în instanță, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat.

Cine face parte din aceste consorții:
  1. Consorțiul Universitaria
    1. Academia de Studii Economice din București
    2. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
    3. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
    4. Universitatea din București
    5. Universitatea de Vest din Timișoara
    6. Universitatea din Craiova
    7. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
    8. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
    9. Universitatea „Ovidius” din Constanța
  2. Consorțiul Academica Plus
    1. Universitatea din Pitești
    2. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
    3. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
    4. Universitatea din Ploiești
    5. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
    6. Universitatea „Valahia” din Târgoviște
    7. Universitatea din Oradea
    8. Universitatea din Petroșani
    9. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
    10. Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu
  3. Consorțiul universităților tehnice – ARUT
    1. Universitatea Politehnica București
    2. Universitatea Politehnica Timișoara
    3. Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi” din Iași
    4. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
    5. Universitatea Tehnică de Construcții București
  4. Consorțiul universităților de medicină și farmacie
  5. Consorțiul universităților de științele vieții – USAMV-uri
  6. Consorțiul universităților de arte

Articol în curs de actualizare


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cursuri gratuite de latină și greacă veche pentru elevi și studenți, organizate din 13 ianuarie de Cercul de Filologie Clasică al Facultății de Limbi Străine a UB. Participanții se pot conecta online dacă nu sunt din București

O nouă serie de cursuri gratuite de latină și greacă veche, pentru începători și avansați, dedicate elevilor și studenților, începe din 13 ianuarie 2024 la Facultatea de Limbi și literaturi…
Vezi articolul

Alianța studenților: Solicităm Guvernului să adopte de urgență Hotărârea de Guvern privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă încălcare a legii

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România „solicită Guvernului să adopte de urgență Hotărârea de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă interpretare și…
Vezi articolul

Decizia conducerii Universității din București de a condiționa participarea la examene cu prezență fizică de certificatul Covid sau test negativ, suspendată de Tribunalul București / UPDATE Universitatea va face recurs, soluția vizează doar anumiți studenți

Tribunalul București a admis, marți, cererea unui grup de studenți de a suspenda o decizie a conducerii Universității din București, adoptată la sfârșitul lunii trecute, prin care se stabilea că…
Vezi articolul