Universitățile pot utiliza din finanțarea de bază 10% pentru investiții, în baza unei note justificative avizate de rector – ordin de ministru

1.162 de vizualizări
Foto: © Nirat Srisongmuang | Dreamstime.com
Instituțiile de învățământ superior de stat pot utiliza din finanțarea de bază un procent de maximum 10% pentru cheltuieli de investiții, iar pentru aceasta este nevoie de o notă justificativă avizată de rector, în calitate de ordonator de credite. Măsura apare în noua Metodologie de punere în aplicare a unor prevederi din Legea Educației Naționale privind finanțarea universităților, metodologie aprobată printr-un ordin de ministru publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit “Ordinului privind aprobarea Metodologiei de punere în aplicare a prevederilor art. 223 alin. (21) din Legea educației naționale nr. 1/2011”:

Art. 1. — Instituțiile de învățământ superior de stat pot utiliza din finanțarea de bază un procent de maximum 10% pentru cheltuieli de investiții.

Art. 2. — Pentru ca instituția de învățământ superior de stat să poată utiliza sume din finanțarea de bază pentru cheltuieli de investiții, aceasta trebuie să transmită la Ministerul Educației — Direcția generală învățământ universitar următoarele documente:

  • a) o notă justificativă avizată de rector, în calitate de ordonator de credite, din care să rezulte necesitatea solicitării unei sume din finanțarea de bază, de maximum 10%, pentru cheltuieli de investiții, aprobată de consiliul de administrație. În nota justificativă se va prezenta categoria de cheltuieli de natura investițiilor, conform prevederilor legale în vigoare;
  • b) hotărârea senatului de aprobare a notei justificative înaintate de consiliul de administrație.

Potrivit aceleiași metodologii, “Direcția generală învățământ universitar, împreună cu Direcția generală infrastructură, emite o notă de fundamentare, avizată de Direcția generală economică, prin care solicită modificarea contractului instituțional, pentru evidențierea sumei destinate cheltuielilor de investiții în cadrul finanțării de bază, pe care o înaintează ordonatorului principal de credite.”

  • Acesta analizeză nota și o aprobă sau respinge. Pe baza notei, Direcția infrastructură cere Ministerului Finanțelor “evidențierea în bugetul Ministerului Educației a fondurilor pentru cheltuieli de capital”, Ministerul Finanțelor aprobă sau respinge la rândul său solicitarea ministerului, iar dacă o aprobă, Direcția din minister emite actul adițional la contractul instituțional, în care e evidențiată suma aprobată pentru cheltuieli de investiții din finanțarea de bază.

Foto: © Nirat Srisongmuang | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universității din București, Marian Preda – schimbare de poziție: Anunță că se solidarizează cu profesorii din preuniversitar, după ce, pe 18 mai, afirma că “nu ne solidarizăm cu nimeni” / Schimbarea vine după mesaje similare din partea unor facultăți și a unor profesori din universitate

Rectorul Universității din București, Marian Preda, “își exprimă solidaritatea cu solicitările menite să asigure condiții decente de educație” și cu “colegii din învățământul preuniversitar”, potrivit unui comunicat transmis miercuri seară…
Vezi articolul

Consiliul studenților de la SNSPA critică intenția universității de a-l nominaliza pe Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace: E alarmant că nu am fost consultați, nu ne asumăm susținerea acestei inițiative

Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) critică intenția universității condusă de Remus Pricopie de a-l nominaliza pe președintele Statelor Unite (SUA), Donald Trump, la…
Vezi articolul

Funeriu, către rectori, după clasificarea care scutură universitățile românești: Nu i-am văzut oprind pierderea celor buni care pleacă pentru că în România nu au loc de rubedenii, amante sau de mediocri

„Lumea avansează înspre excelență, iar noi stăm”, avertizează Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. Într-o analiză pentru Edupedu.ro pe marginea scăderii dramatice înregistrate de învățământul superior din România în clasamentul…
Vezi articolul