Universitățile tehnice, replică la acuzațiile rectorului Universității București: Vizează un singur scop, atragerea, prin orice mijloace, a unor resurse financiare suplimentare către Universitatea din București

2.813 vizualizări
Foto: Nikolay Georgiev de la Pixabay
Declarațiile rectorului Universității din București sunt catalogate drept „lipsite de colegialitate, de respect pentru procesele democratice, folosind date neadevărate și o evidentă ignorare a realităților sistemului de învățământ superior din România”, potrivit unui comunicat al Alianței Române a Universităților de Tehnologie (ARUT), asociația ce reprezintă cinci universități tehnice.

Reacția vine după ce Marian Preda, rectorul Universității din București, a criticat proiectele legilor Educației spunând că „prima problemă majoră a proiectelor de lege este­ procesul în sine de elaborare, care e profund greșit: din birou, fără analize serioase, cu și de către un grup monocolor de autori care nu include specialiști în domeniul educației”. Într-iun interviu publicat pe site-ul unibuc.ro, rectorul Preda vorbește despre ceea ce el consideră a fi o finanțare inechitabilă, disporporționată: „Universitatea din București are aproape 34 de mii de studenți, Politehnica are cam 60% din această cifră, iar Medicina din București cam 35% din câți avem noi, aproape de 3 ori mai puțini. Când vine vorba de bani de la bugetul de stat, însă, Politehnica, cu 60% din numărul nostru de studenți, are 160% din veniturile publice ale UB, iar UMF București, cu 1/3 din numărul nostru de studenți, are o finanțare publică totală aproape identică. Cam la fiecare dintre cele două finanțarea per student este de peste 2,6 ori mai mare decât la UB.”

„Astfel de „propuneri” și „analize”, care vizează resetarea aleatorie, fără baze științifice, a mecanismelor de funcționare a sistemului de învățământ din România, nu reprezintă decât
încercări de justificare a lipsei de respect față de celelalte universități, și vizează un singur scop, atragerea, prin orice mijloace, a unor resurse financiare suplimentare către Universitatea din București.

Desconsiderarea eforturilor universităților noastre de a consolida mediul academic, pe baza principilor de etică și respect reciproc, este de neacceptat”, potrivit ARUT.

De menționat aici că invocarea principiilor de etică apare doar în acest caz, la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, niciunul dintre cei 25 de rectori prezenți, inclusiv reprezentanții ARUT și Universitaria, nu au abordat probleme ca amnistierea plagiatorilor, desființarea CNADTCU sau acordarea și rtetragerea titlurilor academice doar de către universități.

Din ARUT fac parte Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea „Gheorghe Asachi” Iași, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Politehnica din Timișoara.

În comunicatul de mai jos ARUT aduce argumente pentru a demonta declarațiile rectorului Marian Preda:

  1. ”Cu privire la lipsa de reprezentare universităților din CONSORȚIUL UNIVERSITARIA în
    conducerea CNR.
    • Consiliul Național al Rectorilor (CNR) este organizația reprezentativă la nivel național, european și internațional ce reunește rectorii universităților din România conform unui model recunoscut internațional.
      CNR este o organizație similară cu celelalte organizații ale rectorilor din Europa, reunite în European University Association (EUA). În cadrul acestei asociații, toate universitățile sunt egale, respectându-se astfel regulile democratice și valorile europene. Conducerea CNR este asigurată de către Biroul Permanent (BP) al CNR, ales prin VOT SECRET de către toți membrii CNR. Din Biroul Permanent fac parte 19 membrii, distribuiți în funcție de consorțiile universitare astfel:
      • UNIVERSITARIA –6 membri
      • ARUT – 3 membri
      • Consorțiului Universităților de Medicină și Farmacie ( UMF) –2 membri
      • Consorțiului ACADEMICA PLUS – 2 membri
      • Consorțiul universităților private – 2 membri
      • Consorțiul USAMV – 1membru
      • Consorțiul universităților de ARTE – 1 membru
      • Consorțiul universităților MILITARE – 1 membru
      • Universități neafiliate – 1 membru.
      Astfel, 6 din cei 19 membrii ai Biroului permanent CNR sunt din Universitaria, acesta fiind Consorțiul cu cea mai mare reprezentare.”
Comunicatul integral, în format .pdf, mai jos:


2 comments
  1. Jumatate din toate universitatile si cu toate facultatile nu isi mai gasesc locul pe piata muncii. Exista sute de profesii si meserii care in tarile dezvoltate au scoala profesionala, apoi un liceu sau licee de specialitate. Asa ca bataia pe banii de la buget, pe norme didactice si discipline care nu folosesc nimanui devine tot mai acerba. Numarul de studenti este in continua scadere. Exista neviia de facultati de 4 ani, cu dubla specializare., altfel cer banii de pomana.

  2. Daca acel cost per student a fost calculat de prof. George Dinca de Matematica, care e pensionar de foarte multi ani, pentru ca acum are peste 80 de ani, atunci se impune recalcularea lui macar din acest motiv. Va bazati pe o aberatie deci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liga Studenților din Iași: Fiul lui Tudorel Toader nu îndeplinește criteriul minimal al publicării tezei de doctorat / Solicităm Universității „Al. I. Cuza” să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector al lui Ionuț Toader

Liga Studenților (LS IAȘI) transmite că a solicitat public Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de asist. univ. dr. Ionuț-Alexandru…
Vezi articolul

Contractul de fuziune între Universitatea Politehnica din București și Universitatea din Pitești va fi semnat marți – UPB / Rectorul Mihnea Costoiu: Vom cere proiect de lege pentru înființarea noii universități, mai suntem în discuții și cu alte instituții

Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea din Pitești (UPIT) vor semna, marți, contractul de fuziune pregătit încă de anul trecut, prin care va lua ființă o nouă instituție de…
Vezi articolul

Raport UNESCO: Guvernul României i-a consultat pe elevi și studenți în legătură cu noile legi ale învățământului, dar nu are mecanisme obligatorii de participare a lor în luarea deciziilor din Educație sau care îi afectează

România apare în Raportul UNESCO privind implicarea tinerilor în deciziile publice ca stat care a consultat elevii și studenții în procesul de elaborare a legilor educației din 2023, însă fără…
Vezi articolul

Mai multe organizații civice protestează față de invitarea lui Petre Roman și a lui Teodor Brateș la o conferință la Facultatea de Filosofie: Este inadmisibilă transformarea mediului academic într-o tribună a imposturii morale

Mai multe organizații civice au transmis marți un comunicat de protest față de invitarea lui Petre Roman, primul premier post-decembrist, și a lui Teodor Brateș, fost redactor-șef al TVR în…
Vezi articolul

Material susținut de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

Acordăm burse de cercetare de până la 10.000 de lei per student, spune Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca: Studenții noștri de azi sunt mai pretenţioşi faţă de actul educaţional şi mult mai critici, fapt care ne bucură / Politica noastră este ca toți cei din anul I să primească loc în cămin

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este pe locul 1 în rankingul Scimago 2021, după activitatea de cercetare și pe locul 4 în metarankingul național al celor…
Vezi articolul