Universitățile vor putea folosi banii din solduri, rămași neconsumați și reportați din anii precedenți și pentru finanțarea unor active financiare, pentru rambursarea împrumuturilor și creditelor pentru investiții, dar și pentru „Alte cheltuieli”, potrivit unor schimbări în Legea învățământului superior 199/2023, adoptate printr-un proiect de Lege adoptat de Senat și trimis la promulgare.
- Același proiect de introduce și posibilitatea ca universitățile să utilizeze, pentru bursele studenților, sume alocate în acest scop dar rămase nerepartizate – detalii mai jos.
Este vorba despre proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 28/2026 pentru modificarea și completarea unor acte nromative și luarea unor măsuri în domeniul educației. OUG 28 a fost adoptată în aprilie 2026. Noua lege de aprobare a OUG, care introduce mai multe măsuri suplimentare, a fost adoptată de Senat pe 17 iunie 2026 și apoi trimisă la promulgare, președintele având posibilitatea să promulge legea sau să retrimită proiectul în Parlament.
În cadrul procedurilor parlamentare au fost adoptate și o serie de amendamente, majoritatea introduse de deputatul PSD Mihai Ghigiu și senatorul PNL Sorin Mihai Cîmpeanu, rector al USAMV București și președinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR). Aceștia au introdus, între altele, un amendament care prevedea inițial ca universitățile să poată folosi bani din sold în scopuri neprecizate, anume „alte destinații stabilite de către consiliul de administrație al instituției de învățământ superior”.
- Soldurile reprezintă sume rămase necheltuite din anii anteriori, la nivelul fiecărei universități. Excepțiile pentru folosirea acestora pentru investiții – iar, prin nou alege, și pentru alte obiective – sunt formulate prin raportare la Legea finanțelor publice 500/2002, care, la Art. 66, prevede că excedentele anuale pot se raportează pentru anul următor „cu aceeași destinație”: „Art. 66 (2) Excedentele anuale rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice, finanțate integral din venituri proprii, se reportează în anul următor, cu aceeași destinație.”
Varianta finală a proiectului de lege, trimisă spre promulgare, enumeră însă noi obiective de cheltuieli permise de lege, dar include capitolul „Alte cheltuieli”.
Proiectul adoptat de Senat modifică Art. 11 alin. (4) din Legea învățământului superior 199/2023, articol referitor la autonomia universitară, astfel:
- „(4) Prin derogare de la prevederile art. 66 alin. (2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de învățământ superior de stat sunt autorizate, prin prezenta lege, să redistribuie creditele bugetare din soldul Ia finanțarea de bază, sumele rămase neconsumate și reportate din anii precedenți pentru obiective de investiții noi, sumele rămase necheltuite din investiții finalizate, pentru finanțarea obiectivelor de investiții noi, a obiectivelor de investiții în continuare, a altor cheltuieli de natura investițiilor, a activelor financiare, a rambursării împrumuturilor/creditelor contractate pentru investiții și a cheltuielilor încadrate la titlul „Alte cheltuieli”. Sumele rămase în sold, pentru facilități de transport pentru studenți. subvenții pentru cămine-cantine și sumele pentru bursele studenților neridicate/nerepartizate pot fi utilizate in anii următori pentru acordarea de burse pentru studenți. precum şi alte cheltuieli de natura investițiilor pentru infrastructura de cămine, cantine, pentru susținerea activităților centrelor pentru consiliere și orientare in carieră.”
Față de formularea valabilă până acum în lege, sunt introduse, astfel, în lege cheltuielile referitoare la finanțarea „activelor financiare, a rambursării împrumuturilor/creditelor contractate pentru investiții și a cheltuielilor încadrate la titlul „Alte cheltuieli”.”
Totodată, pe lângă posibilitatea universităților de a folosi sume pentru bursele studenților „neridicate”, pentru a fi utilizate pentru burse în anii următori, este introdusă și posibilitatea de a folosi sume pentru burse rămase „nerepartizate”.
În ceea ce privește cheltuielile din sold / rămase neconsumate și reportate din anii precedenți, conform articolului menționat din Legea 199 universitățile puteau folosi bani pentru investiții:
- investiții noi
- Continuarea investițiilor
- Alte cheltuieli de natura investițiilor.
Foto: © Tero Vesalainen – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
