Cuantumul minim al bursei sociale pentru studenți este de 925 de lei în anul universitar 2026-2027, iar bursa de doctorat este de 3.700 de lei, indiferent de anul de studii,…
Programul „Henri Coandă”, prin care echipele de elevi și studenți români pot primi burse de cercetare de până la 100.000 de lei pentru participarea la competiții internaționale de cercetare și…
Nicu Ștefănuță, europarlamentar și vicepreședinte al Parlamentului European, a transmis ministerului Educației și prim-ministrului, într-o scrisoare trimisă din Bruxelles pe 19 august, o cerere de menținere a burselor sociale pe…
Curtea Constituțională a decis pe 15 iulie că inițiativa legislativă cetățenească depusă de sindicatele din educație pentru anularea unei părți din măsurile introduse prin Legea 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”,…
Ghidul solicitantului din pelul „Educatori pentru copiii din medii defavorizate”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, a fost lansat în consultare de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pe…
Universitățile vor putea folosi banii din solduri, rămași neconsumați și reportați din anii precedenți și pentru finanțarea unor active financiare, pentru rambursarea împrumuturilor și creditelor pentru investiții, dar și pentru…