Urmează cea mai scurtă săptămână de școală din acest an școlar – elevii revin la cursuri pentru doar două zile

28.991 de vizualizări
Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com
Cea mai scurtă săptămână de școală din acest an școlar este săptămâna 28 noiembrie – 2 decembrie, care are doar două zile de cursuri pentru elevi – 28 și 29 noiembrie. Este săptămâna în care zilele libere legale de 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 decembrie – Ziua Națională a României au fost completate de ziua de 2 decembrie, stabilită ca zi liberă de Guvern încă de iarna trecută.

Conform calendarului anului școlar 2022-2023 aceasta este cea mai scurtă săptămână de școală.

După cele trei zile liber și după weekendul următor, elevii revin la școală pe 5 decembrie pentru încă 14 zile de cursuri până la finalul Modulului 2 și implicit până la Vacanța de iarnă, care începe pe 23 decembrie și se termină pe 8 ianuarie.

Concret, Modulul 2 de cursuri a început luni, 31 octombrie 2022, și se încheie joi, 22 decembrie 2022.

Modulul 3 de cursuri începe luni, 9 ianuarie 2023, și durează până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz. Vedeți aici calendarul anului școlar pentru fiecare județ în parte.

Pentru a putea fi la îndemână şi mai util, Edupedu.ro a pus într-o formă simplă calendarul anului şcolar 2022-2023, astfel încât să poată fi descărcată, salvată în calculator sau chiar imprimată.

Reamintim că ziua liberă de 2 decembrie va fi recuperată de elevi și profesori până pe 21 decembrie, prevede un document al Inspectoratului Școlar Sibiu

Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Cererile pentru tichetele sociale pentru rechizite, în valoare de 500 de lei, trebuie depuse începând cu prima zi de cursuri la școală, 5 septembrie, iar lista cu beneficiarii ajunge la Ministerul Educației pe 23 septembrie / Nu a fost anunțată o dată exactă când vor intra banii pe carduri

Copiii „cei mai dezavantajați” din învățământul preșcolar, primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2022-2023 de tichete educaționale pe suport electronic pentru rechizite și alte materiale școlare, în valoare…
Vezi articolul

GRAFIC Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este ținut de Ministerul Educației cu mult sub standardul legal. În timp ce în județul Galați, unui profesor de sprijin îi revin 140 de elevi, doar într-un singur județ acesta este conform legii

Numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale, CES, din învățământul de masă aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 50.000 în anul școlar 2023-2024. În același timp, numărul…
Vezi articolul