UTIL Calculator admitere 2024 – instrument online gratuit pentru elevii care vor să-și evalueze șansele de a intra la liceul dorit

80.388 de vizualizări
Foto: Liviu Sova / Agerpres Foto
Elevii care au dat Evaluarea Națională 2024 și se pregătesc pentru admiterea la liceu au la dispoziție un instrument online gratuit cu care să-și evalueze șansele de a intra la unul dintre liceele dorite, în funcția de media obținută la Evaluare. Instrumentul Calculator Admitere 2024, realizat de Bacplus, nu ia în calcul în acest moment decât rezultatele la Evaluarea Națională înainte de contestații, nu mediile finale sau criteriile de departajare a elevilor, dar este util pentru a stabili un orizont al așteptărilor pentru admitere.

„Calculatorul Admiterii” permite utilizatorilor să introducă media obținută și liceul dorit. Pe baza ultimelor date disponibile (acum, înainte de soluționarea contestațiilor), Instrumentul „va calcula poziția ta în ierarhia județeană din 2024 și o va compara cu poziția ultimului elev admis la liceul respectiv în anul anterior”.

De exemplu, dacă un elev din Iași înscrie media 8.95, află că, în acest moment poziția lui în ierarhia Iași 2024 este 983, la egalitate cu alți 28 de elevi. El poate verifica ce șanse are să intre la fiecare dintre licee, după profilul preferat. Calculatorul compară rezultatul lui cu ultima medie/ultimul elev în ierarhia anilor 2023 și 2022,, la fiecare profil, pentru fiecare liceu în parte și, pe baza acestor date, prezintă, procentual, șansa de admitere la acel liceu/profil.

Sursa: Captura Bacplus.ro – Calculator Admitere 2024
  • Autorii precizează: „Atenție! Acest calculator prezintă doar o estimare și nu garantează că vei fi admis la liceul dorit. Rezultatele repartizării vor fi influențate de alegerile celorlalți elevi, care variază de la un an la altul. De asemenea, calculatorul nu ține cont de criteriile de departajare și nici de specializările modificate față de anul precendent.”

Bacplus este un instrument online lansat în 2021, în ideea de a valorifica datele de la examenele naționale pentru a crea.o imagine asupra situației învățământului din România. Instrumentul folosește date publicate de Ministerul Educației pe site-urile dedicate bacalaureatului, evaluării naționnale și admiterii la liceu.


5 comments
  1. Nu ajută, mediile din ultimii ani au fost mai mari decât anul acesta. Trebuie găsită o modalitate de a ne raporta la mediile din anul curent, nu din anii trecuți. Așa cum ziceți voi să calculam putem și noi, fără a folosi acest calculator.

  2. Mai , da gheboși o mai ajuns copchiii noștri..
    n aveam ochelarii și am zis , după postura, c’ o fi vreun bunic ceva.. ăl’ de se chioraste’ n liste..

  3. Irelevant,
    Anul acesta este o diferenta de aproximativ -30% intre nivelul notelor anilor trecuti fata de anul acesta. Marele soft nu face altceva decat sa iti spuna ce poti citi si singur in brosurile de admitere. In realitate ultima nota de admintere va fi mult mai mica in acest an. Pe romaneste, un 9.00 de anul acesta echivaleaza cu un 9.30 de anul trecut.

    1. Sper ca stiti ca diferenta intre 9,30 si 9,00 nu este de 30%.
      Intr-adevar, aplicatia este semi-inutila.
      Pentru notele de peste 8, se pare ca ultima medie de admitere va fi undeva intre cele din 2021 si 2022.

    2. Dacă ai fi capabil să citești ai observa că softul nu se raportează la medii ci mai degrabă la poziția în clasament al elevului , nu la media de intrare în plus dacă ai încerca acea medie de 9 într-un liceu la care 9.30 era ultima medie anul trecut vei primi o probabilitate de intrare de aproximativ 75% , nu mai sus 80/85 pentru că nu poți garanta astfel de lucruri , depind deciziile elevilor precum și competitorii tăi pe poziția respectivă în ierarhie 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modulul 5 de cursuri începe miercuri, 19 aprilie, și ține până pe 16 iunie. Elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a susțin în luna mai evaluările naționale / Calendarul examenelor naționale

Pentru elevii și copiii de grădiniță, cursurile ultimului modul din anul școlar 2022-2023 încep miercuri, potrivit calendarului oficial. Vacanța de Paște a ținut de pe data de 7 aprilie și până pe…
Vezi articolul

Remus Pricopie – SNSPA, un nou atac la Sorin Câmpeanu: “Este inacceptabil” să reprezinte universitățile / Premierul Orban, care s-a folosit de votul rectorilor parlamentari, să demonstreze că nu are nimic în comun cu Liviu Dragnea sau Viktor Orban

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a lansat, joi, un nou atac la adresa lui Sorin Câmpeanu, căruia îi contestă statutul de președinte al Consiliului…
Vezi articolul