Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă la fete și băieți până la 26 de ani – lege adoptată de Camera Deputaților, for decizional

1.373 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Tinerii de până la 26 de ani vor putea beneficia de vaccinare gratuită anti-HPV. Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, un proiect de lege prin care a fost extinsă grupa de vârstă, potrivit Agerpres. Până acum, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit pentru fetele și băieții cu vârsta între 11 și 18 ani.

„Screening și vaccinare împotriva infecției cu HPV, în vederea reducerii incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate acestui virus, se asigură gratuit pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani, în cadrul Programului Național de Vaccinare”, se arată în proiect.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare „extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de Centrul Național de Vaccinologie, contribuind astfel la reducerea semnificativă a incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate HPV, precum și creșterea acoperirii vaccinale prin compensarea integrală a vaccinului pentru adolescenți și tineri”, este precizat în text.

Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată și publicată în Monitorul Oficial.

În prezent, vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinților / reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare.


Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
STUDIU Reducere semnificativă a numărului de cazuri de infecţie cu HPV la tinerele din SUA, datorită vaccinării


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Iohannis: Cererile profesorilor pentru creșterea salariilor sunt îndreptățite. Trebuie să avem grijă de profesori, să aibă condițiile pentru a-și face treaba cum trebuie / La Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de lege a salarizării

Cererile profesorilor pentru creșterea salariilor sunt îndreptățite, dacă vrem un sistem foarte performant, trebuie să plătim profesorii, a spus miercuri președintele Klaus Iohannis când a fost întrebat de ziariști despre…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor: Nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu. I-am transformat pe profesori în vânători de hârtii

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe…
Vezi articolul

Școlile să nu mai acorde bursele de merit în funcție de o anumită medie, ci de un procent pe nivel de an de studiu, propune primarul Ciprian Ciucu / „În sectorul 6 am dat o hotărâre de consiliu local prin care am eliminat pragul și am introdus procentul”

Consiliul de administrație din fiecare școală să stabilească un procent, nu un prag de medie, pentru acordarea burselor, este propunerea primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, în privința proiectului Legii învățământului…
Vezi articolul