UPDATE Scandalul flash mob-ului susținut de copii și tineri, printre mașini: Ministerul Tineretului a retras de pe Facebook filmulețul

2.346 de vizualizări
UPDATE Ministerul Tineretului a retras de pe Facebook înregistrarea flash mob-ului susținut de copii și tineri, printre mașini, în fața sediului. Edupedu.ro vă prezintă, însă, mai jos video-ul retras de Minister.
Ministerul Tineretului a publicat joi dimineață, 2 mai, pe pagina sa oficială de Facebook imagini cu un flash mob organizat de Casa de Cultură a Studenților din Pitești în fața instituției din București, fără ca traficul să fi fost oprit pe strada pe care dansau atât tineri, cât și copii. În imagini, se vede cum studenții dansează în mijlocul străzii pe care mașinile încearcă să treacă. Tinerii și copiii sunt coordonați de un bărbat cu o baghetă, el fiind și cel care oprește, pe rând, mașinile care circulă pe stradă să nu intre în tineri, apoi pe tineri să facă loc mașinilor.

„Caravana a realizat un flash mob la care au asistat și ministrul Bogdan Matei, dar și subsecretarul de stat Cristina Andronic. Cei doi i-au aplaudat pe tineri„, a informat de dimineață Ministerul Tineretului.

Filmulețul publicat de Ministerul Tineretului și Sportului pe pagina sa de Facebook era însoțit de următoarea descriere: „Flash mob în fața Ministerului Tineretului și Sportului de Ziua Tineretului organizat de Casa de Cultură a Studenților din Pitești„.

UPDATE Edupedu.ro vă prezintă mai jos imaginile video pe care Ministerul Tineretului le-a retras

Pentru că Ministerul Tineretului și Sportului a retras în jurul după-amiezii filmulețul de pe pagina de Facebook a instituției, Edupedu.ro vă prezintă mai jos imaginile video pe care MTS le-a retras:

Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) a explicat și motivul flash mobului:
  • Ziua Națională a Tineretului a fost celebrată joi, într-un mod aparte, și la sediul MTS.
  • Tinerii de la Casa de Cultură din Pitești au venit la Ministerul Tineretului și Sportului pentru a prezenta un program special.
  • Caravana a realizat un flash mob la care au asistat și ministrul Bogdan Matei, dar și subsecretarul de stat Cristina Andronic. Cei doi i-au aplaudat pe tineri, mare parte dintre ei sportivi, și i-au felicitat pentru eforturile lor de a marca simbolic această zi specială pentru tineretul din întreaga țară.
  • Caravana tinerilor îi invită pe toți cei care doresc să ia parte și la spectacolul din Pitești astăzi, începând cu ora 17„.
  • Astăzi este Ziua Națională a Tineretului! La mulți ani tuturor tinerilor și tuturor celor care se simt tineri! Ministerul Tineretului şi Sportului sărbătorește la nivel național această zi prin intermediul subordonatelor și invită toţi tinerii, şi nu numai, să se implice activ în proiectele destinate acestei categorii, indiferent dacă vorbim despre activități culturale, artistice, sportive sau recreative„.
Ministerul a publicat pe pagina sa de Facebook și fotografii în care apare și ministrul Bogdan Matei:

 

Marius Deaconu, fost președinte ANOSR: Ca la Cântarea României, când integritatea participanților nu conta, ci doar încercarea de a satisface dorințele unor demnitari

Marius Deaconu, fost președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), a declarat pentru Edupedu.ro că flash mob-ul aduce aminte de Cântarea României.

Ziua Națională a Tineretului este celebrată de Ministerul Tineretului și Sportului printr-o sarabandă de postări pe rețelele sociale care au greșeli grave de gramatică, puține evenimente în țară, realizate de ‘deconcentrate’, respectiv evenimente de tip flash mob care ne aduc aminte de Festivalul Cântarea României. La fel ca atunci, integritatea participanților nu conta, ci doar încercarea de a satisface dorințele unor demnitari. Regretăm că MTS a ales să celebreze o zi importantă într-un mod atât de penibil. În acest timp, la Iași, Consiliul Tineretului din România participă la lansarea programului Iași – Capitala Tineretului din România 2019-2020, un proiect care schimbă viața tinerilor din regiune”, spune Marius Deaconu, pentru Edupedu.ro.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bacalaureat de toamnă. Profesoara de limba română Adelina Beldugan: Subiectul are o dificultate medie spre ridicată, având în vedere partea a III-a – poezia lui Mihai Eminescu sau George Bacovia / Sfaturi pentru BAC 2025

Subiectul dat luni la proba de Limba și literatura română – Bacalaureat 2024 de toamnă, „privit în ansamblu, are o dificultate medie spre ridicată, având în vedere partea a III-a,…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației s-a sesizat, după ce în subiectele de la Bacalaureat l-a introdus anul acesta pe Nichifor Crainic, ministrul Propagandei în regimul legionar antisemit condus de Ion Antonescu: Programele de Bacalaureat vor fi revizuite, „ca să nu mai apară astfel de texte”

Programele de Bacalaureat vor fi revizuite, anunță secretarul de stat din ministerul Educației și Cercetării (MEC) Kallos Zoltan. Revizuirea conținuturilor din programa de examen vine după ce Edupedu.ro a arătat…
Vezi articolul

Scoaterea Informaticii de la BAC generează reacția dură a celor mai bune universități: scrisoare către Andronescu de la profesorii de Informatică din Consorțiul Universitaria

Scoaterea informaticii de la bacalaureat – așa cum prevede viziunea pe educație lansată de Ecaterina Andronescu – generează reacția dură a celor mai bune universități*. Profesorii de informatică din Universitatea…
Vezi articolul

DOCUMENT Profesorii și viitoarele cadre didactice care au participat la concursul de Titularizare 2025 vor primi deciziile de repartizare pe post/catedră în perioada 4-8 august, potrivit noului calendar – proiect

Candidații care au participat la concursul național de Titularizare 2025 o să primească deciziile de repartizare pe post/catedră în perioada 4-8 august, potrivit unui document pus în consultare publică de…
Vezi articolul

ANALIZĂ Cele mai multe instituții care acum 14 ani erau identificate, independent, ca universități de educație se declară acum universități de educație și cercetare sau de cercetare avansată, deși numărul absolvenților de masterat, doctorat și studii postuniversitare s-a prăbușit

Mai bine de jumătate dintre universitățile românești se declară, în 2025, universități de educație și cercetare, iar aproape 40% dintre ele se declară universități de cercetare avansată. În același timp,…
Vezi articolul