Inaugurare ca în comunism a unei grădinițe din Focșani / Copiii au fost aduși de acasă, deși făceau cursuri online din cauza infectărilor cu virusul Covid-19 / Oficialii, inclusiv primarul, și-au dat măștile jos pentru poza de grup

796 de vizualizări
Dezvoltarea copiilor în creșă și la grădiniță
Foto: Pixabay.com
Inaugurare ca în ”epoca de aur” la Grădinița 18 Focșani. Copiii, deși făceau cursuri online din cauza infectărilor cu virusul Covid-19, au fost aduși de acasă ca să cânte și să danseze auditoriului. Cu toate acestea, potrivit unei comunicări oficiale, Grădinița 18 desfășura cursurile și din cauza reabilitării sediului, scrie G4Media.ro.

La eveniment au participat, într-o sală devenită neîncăpătoare, primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, directorul Grădiniței – Doina Dima, șefa Inspectoratului Școlar Județean Vrancea – Daniela Marchitan, consilieri locali, copii și elevi.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


3 comments
  1. titlul articolului mi se pare mai degraba un clickbait. Inaugurari de genul asta se intampla peste tot, in fiecare an. Pornind de la inaugurarile de inceput de an (director + primar + preot + milițian + multe flori pentru ”doamna”). Problema nu este la Focșani. Problema este la (genul asta de ”informație” și la ) intreg sistemul educațional din romania.

    Am putea spune că articolul este indirect despre ceva ce iese la iveala într-un studiu recent, intitulat Educatie pentru democratie in scolile din Romania. S-a scris despre rezultatele studiului si pe acest site. Zice așa:
    „… aproape jumătate dintre-aceştia [profesorii din romania] au un “ataşament scăzut faţă de prezenţa unui regim democratic” (în schimb sunt sensibili la un lider autoritar şi – e de bănuit – carismatic), au o încredere ridicată în instituţiile de forţă (armată şi poliţie) şi în “gardianul tradiţiei” (Biserica), sunt (din ce în ce mai) reticenţi faţă de “străini” – romi, imigranţi, cupluri dezorganizate (ca să nu mai vorbim de homosexuali) – şi cred că şcoala românească e mai bună decât cea din alte ţări (dar nu tot aşa de bună ca pe vremea lui Ceauşescu). (https://www.edupedu.ro/declasarea-profesorimii-romane/)

    De ce au acceptat părinții ca să-și trimita copiii la marele eveniment? În cele mai multe cazuri ei acceptă pentru că așa li se zice să facă. Ei NU sunt o notă discordantă într-un sistem bazat și promovat prin valori ierarhice și autoritare. Nota discordantă sunt acei profesori (nu mai spunem de directori de școală) care vorbesc despre promovarea unei „gandiri critice” dar care se comportă ca niște mici dictatori atât cu elevii cât și cu părinții acestora.
    ps. Respect pentru colegii de la Focșani – și nu numai – care rezistă și luptă împotriva acestor mentalități autoritare! (colegii/colegele despre care nu se scrie în acest „articol”)

  2. Faptul ca niște imbecili cu educație comunista au luat aceasta decizie nu ma mira. Ce ma mira este faptul ca părinții au acceptat așa ceva. De ce nu au refuzat? Problema nu pleacă doar de la imbecilii care cer așa ceva fără sa se gândească la interesul și sănătatea celorlalți. Problema pleacă și de la cei care executa ce li se spune ca pe vremea lui Ceausescu. Au dreptul sa refuze. De ce au acceptat?

  3. Încă nu am scăpat de urmele comunismului. Sa arătăm ce???…. Ca este totul roz și perfect. Dar sa ne uitam cine ne conduce și găsim ușor răspunsul…. Păcat de sacrificiul celor care și-au dat viata pentru noi sa fim liberi….. Nu suntem liberi!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevul din Deva prins cu droguri asupra sa, într-o deplasare Erasmus+, în Macedonia, consumase alcool și s-a comportat urât cu profesorii însoțitori, arată raportul Inspectoratului Școlar / Maria Ștefănie, șefa ISJ Hunedoara: Trebuie să îl consiliem și să-l ajutăm să depășească această etapă

Inspectoratul Școlar Hunedoara nu recomandă nicio sancțiune anume pentru elevul din Deva prins cu droguri asupra sa într-un proiect de mobilitate Erasmus+, în Macedonia de Nord, potrivit raportului final în…
Vezi articolul

VIDEO Manifest împotriva copiatului în sesiunea de examene: Tu ai avea curajul să te lași pe mâna unui profesionist care a trecut prin facultate cum treci tu? Dacă ești la Drept sau Administrație publică, avem cu toții o problemă! / Apelul studenților din Galați

Un manifest împotriva fraudei în sesiune a fost lansat de studenții Facultății de Drept și Științe Administrative de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în plină perioade de examene…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghidul pentru Smart Lab-uri de 60.000 de euro, finanțate din PNRR, lansat în consultare publică. Liceele și școlile profesionale pot cumpăra zeci de dispozitive, ochelari de realitate virtuală, dar totul fără mentenanță

Un ghid al solicitantului pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior”, finanțat prin Investiția 9, a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, pe edu.ro. Solicitanții…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Dacă noi vom continua acest proces de predare și examinare online fără să fim pregătiți, fără să avem platforme de evaluare securizate, nu vom face altceva decât să încurajăm frauda de la vârste fragede / După această perioadă lucrurile vor merge mult mai mult către predarea online

„Dacă noi vom continua acest proces de predare şi examinare online fără să fim pregătiţi asta însemnând fără să avem profesori pregătiţi, fără să avem acces generalizat la internet şi…
Vezi articolul

PROIECT Cine nu are dreptul să participe la concursurile pentru angajările pe școală. Metodologia pentru posturile care se vacantează în timpul anului școlar, pusă în consultare publică de Ministerul Educației

Cele 4 situații în care profesorii nu au dreptul să participe la concursurile pentru angajările pe școală, potrivit unui proiect pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba despre…
Vezi articolul