VIDEO Ministra Culturii, Natalia Intotero, anunță că îl demite pe directorul Muzeului Național de Istorie, după furtul Coifului de la Coțofenești în Olanda: Are 15 zile preaviz. Nu a vrut să-și dea demisia de onoare

848 de vizualizări
Natalia Intotero / Foto: Gov.ro
Ministra Culturii, Natalia Intotero, a anunțat marți că îl demite pe directorul Muzeului Național de Istorie (MNIR), Ernest Oberlander-Târnoveanu, după ce acesta a refuzat să-și dea demisia de onoare. Într-o conferință de presă de la sediul ministerului, Intotero a spus că „e o situație neplăcută și pentru dânsul, dar l-am simțit depășit de această situație pe parte de comunicare”.

„După ședința de guvern, ajunsă la minister, am emis câteva solicitări. Am rugat toți managerii de muzee să ne comunice până joi ce sisteme de pază și securitate are fiecare. Până joi, să ne spună dacă au bunuri culturale în afara țării”, a spus ministra, despre termenul dat pentru 30 ianuarie ca muzeele să-i comunice ce fel de pază au pentru obiectele pe care le găzduiesc.

„Am făcut o solicitare către Ernest Oberlander-Târnoveanu să ne comunice de urgență toate demersurile aferente organizării expoziției, de la oportunitatea desfășurării la acel muzeu și toată corespondența cu managerul muzeului olandez”, a completat ea.

„Nu am primit informații cu privire la oportunitatea acestei expoziții. Am avut o întâlnire cu directorul muzeului prin care mi-am expus nemulțumirea față de modul de comunciare în situația de criză. E important să oferim răspuns la răspuns. E o durere ce nu poate fi exprimată în cuvinte”, a mai spus Natalia Intotero.

Oficialul a precizat că Oberlander-Târnoveanu a refuzat să-și depună demisia de onoare: „I-am solicitat directorului să-și prezinte demisia de onoare, a refuzat. În consecință, am mers mai departe, am denunțat contractul de management, va fi un termen de 15 zile de preaviz”.

„Am prelungit mandatul domnului Oberlander, pentru că îi expirase, dar nu numai lui, ci și celorlalți, pentru că nu puteam lăsa instituțiile fără conducere. Dar le-am spus colegilor că trebuie să demarăm proceduri pentru concurs. (…) Sunt 17 persoane în această situație (n. red. cu mandat prelungit)”, a mai menționat ministra.

Ea a explicat și cum a comunicat cu MNIR în primele zile după furt: „Am avut o dificultate, eram în drum spre Polonia, era o dificultate de semnal la telefon. Îmi aduc aminte că în prima seară, în data de 25, după ce am aflat de această nenorocire, ați început să mă sunați nonstop și eu v-am răspuns. Dar eu nu primeam informații din țară de la Muzeul Național de Istorie a României”.

„Am fost pusă într-o situație penibilă. Eu sunt un om al dialogului. Nu am venit aici ca să dau pe cineva afară. Eu vreau să fac echipă. Cei din subordinea mea trebuie să-mi transmită informațiile rapid. Poate că și dânsul a fost presat. E o situație neplăcută și pentru dânsul, dar l-am simțit depășit de această situație pe parte de comunicare”, a adăugat Intotero „Cred că trebuie să fim mai atenți cu tezaurul nostru, cu ce am primit, să îl admirăm la noi în țară. (…) Nu trebuie să mai existe nicio situație care să pericliteze bogăția noastră și să încercăm cu toții să promovăm cum putem mai bine patrimoniul nostru. Trebuie făcută o analiză foarte serioasă”.

La conferința de presă a participat și Diana-Ștefana Băciună, care a spus că a semnat ca delegat sub ministra Culturii de la acea vreme, Raluca Turcan, decizia de expediere a Coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice în Olanda.

  • G4Media: Declarațiile directorului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, Emanuel-Viorel Petac:
  • Alegerea muzeului în care s-a făcut expoziția a aparținut celor doi parteneri, Muzeul de Istorie și Muzeul din Drents. Noi am examinat dosarul înaintat în acest sens, constatând conformitatea normelor de export temporar, prezența tuturor documentelor necesare. Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor nu are calitatea de a evalua serviciilor de pază. Ar fi putut să ceară un fel de audit sau expertiză pe domeniul de security.
  • Nu există normativ legat de serviciile de pază.
  • De ce era oportună expoziția în acel orășel? Muzeul respectiv nu îl consideră un muzeu relevant. E cel mai vechi muzeu de arheologie din Olanda. Sediul principal e într-un conac. A fost doi ani declarat muzeul european al anului, ceea ce nu e deloc puțin lucru, are o bună expoziție de arheologie. Sala respectivă era una modernă, recent deschisă, condițiile de securitate electronice erau la zi – senzori de mișcare, de presiune, camere, senzori de efracție, vitrine securizate. Firma de asigurare și-a pus și ea condiții. Muzeul a cerut și el pază non stop.
  • Artefactele au fost în China, la Madrid, la Lisabona, la Roma. Aici a existat transport militar, dar nu pază militară. (…) Pază românească într-o altă țară nu se poate din punct de vedere legal.

Articol în curs de actualizare.


1 comment
  1. Ce treabă avea directorul muzeului din București cu paza care trebuia asigurată de olandezi? Olandezii nu sunt la prima spargere pe teritoriul lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Povești audio ca niște călătorii pe un tărâm magic pentru copiii ucraineni refugiați și carte de colorat specială, puse gratuit la dispoziție de o platformă românească de educație

O secțiune gratuită unde se găsesc povești în format audio pentru copiii ucraineni este disponibilă pe platforma superscoala.ro, anunță organizatorii care au completat formularul special din platforma EduCare, pe EduPedu.ro.…
Vezi articolul

Simulare BAC 2024. Proba de Limba și literatura română începe luni la ora 9. Candidații intră în săli până la 8.30 pe baza unui act de identitate și pot tăia pe lucrare cu o linie simplă dacă greșesc – procedura de desfășurare

Elevii din ultimul an de liceu susțin luni, 4 martie, prima probă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat (BAC) 2024, cea de Limba și literatura română, potrivit calendarului simulării. Accesul…
Vezi articolul
Jocuri multiplayer online / Foto: Dreamstime.com

Europol avertizează asupra fenomenului recrutării copiilor de către grupări criminale și chiar de servicii secrete ostile, prin intermediul chat-urilor de pe jocurile multiplayer: „Este cea mai mare amenințare cu care se confruntă UE în prezent, pentru că ei, copiii, sunt viitorul Uniunii Europene. Dacă îi pierzi, pierzi totul”

Recrutarea copiilor și „transformarea lor în arme”, de către grupări criminale sau chiar de către state ostile, este „cea mai mare amenințare infracțională la adresa Uniunii Europene” – avertizează într-un…
Vezi articolul

Ministerul Educației vrea să plătească 735 de lei pentru un item de evaluare în cadrul platformei online de evaluare a elevilor și 2.084 de lei pentru o resursă educațională / Profesorii care au trimis până acum subiecte pentru examenele naționale nu au fost niciodată plătiți

Banca de 200.000 de itemi obiectivi pentru evaluare, integrată în platforma de evaluare online a elevilor la clasă și la examenele naționale, va costa 30 de milioane de euro, estimează…
Vezi articolul

Introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în toate școlile, solicitată de Consiliul Național al Elevilor pe fondul agresiunilor sexuale din universități și al declarațiilor candidaților la alegerile prezidențiale în legătură cu drepturile femeilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) lansează apelul „Educă astăzi, pentru a preveni ziua de mâine” prin care subliniază „necesitatea urgentă de a introduce educația sexuală comprehensivă în școli, un pas…
Vezi articolul

Corina Popa, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, despre motivul principal pe care-l invocă școlile care aprobă “program de iarnă“ – elevii navetiști: Orarul mijloacelor de transport nu se schimbă, asta pe de o parte, pe de altă parte întuneric este și la 7:00, după cum întuneric este și la 8:00

Situația meteorologică nu este un excepțională, care să poată duce la adoptarea unui orar excepțional, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educației, Corina Popa. Aceasta a declarat pentru Edupedu.ro că…
Vezi articolul