“Unde este mai înțelept să investesc? Să trec de la 9 la 10 pe axa profesională sau să trec de la 2 la 6 pe axa relațională?”, este întrebarea pusă de Daniel Funeriu și la care Mircea Miclea a răspuns în cadrul unei conferințe eveniment intitulată „Cum gândim propria noastră educație pentru lumea de mâine”, organizată la Reșita, pe 26 mai 2023. “Costurile faptului că neglijăm o dimensiune pot să fie critice. Adică poți ajungi la 9 din 10 din punct de vedere profesional și copilul tău, ajuns la adolescență, bagă droguri în el și nu mai poți corecta”, spune Mircea Miclea, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească.
- Citește despre cele trei atitudini de învățare pe care adulții trebuie să le însușească, pentru o pregătire și o adaptare mai bune la viitorul tot mai volatil – Mircea Miclea
Psihologul Mircea Miclea a răspuns unei întrebări adresate de Daniel Funeriu: Unde este mai înțelept să investesc? Să trec de la 9 la 10 pe axa profesională sau să trec de la 2 la 6 pe axa relațională?
Mircea Miclea spune că “de fiecare dată când ne uităm la o axă, trebuie să conștientizăm care este nivelul critic și care este nivelul excelenței. Și atunci să tindem, dacă suntem undeva la mijloc, să nu cădem sub nivelul critic și să tindem înspre zona excelenței”. El a dat un exemplu foarte dur: dacă unii adulți aleg să performeze în carieră, le poate afecta viața personală, ducând la o probleme în familie: “Costurile faptului că neglijăm o dimensiune pot să fie critice. Adică poți ajungi la 9 din 10 din punct de vedere profesional și copilul tău, ajuns la adolescență, bagă droguri în el și nu mai poți corecta. Și ce faci tu cu viața ta?”
În plus, Mircea Miclea amintește în acest context și de spunea scriitorul italian, Cesare Pavese: “Pe patul de moarte, nimeni n-a regretat că n-a stat cu o oră mai mult la birou. Toți au regretat când n-au stat mai mult cu cei dragi, că nu au făcut anumite lucruri pe care ar fi vrut să le facă și le-au tot amânat crezând că viața lor e infinită“, spunea în conferința de la Reșița fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, fost ministru al Educației, Mircea Miclea.
Redăm dialogul pe acest subiect:
Daniel Funeriu: Mă simt obligat să pun o întrebare: Avem trei axe. Să zicem că pe axa profesională am 9, pe axa personală am 6 și pe axa relațională am 3. Următorul an am o energie, am o cantitate de energie, am resurse limitate. Unde este mai înțelept să investesc? Să trec de la 9 la 10 pe axa profesională sau să trec de la 2 la 6 pe axa relațională? Ca să fac o mică analogie: Messi, când se trezește dimineața, se gândește se joace mai bine tenis, că poate câștigă trei puncte când joacă cu Nadal, sau să tragă și mai bine la poartă?
Mircea Miclea: Da, automat ai selectat o dimensiune, cea profesională. Da, răspund la întrebare. Tipul care a inventat management-ul, Peter Drucker, a făcut o analiză a firmelor care au performat cel mai bine de-a lungul câtorva zeci de ani și a constatat că cele mai bune firme sunt cele care au investit mai degrabă în punctele lor forte ca să le maximizeze decât în punctele lor slabe ca să le remedieze. Și el vine după aceea cu un exemplu, apropo de el, și spune: Și eu am ajuns unde am ajuns pentru că mi-am maximizat punctele tari. Nu pentru că am prioritizat reducerea diferenței la punctele slabe pe care le am. Această versiune este corectă parțial. Trăim într-o economie care seamănă în mare măsură cu un cântec de-al lui Abba: The Winner takes it all, the loser is standing small. Trăim într-o economie de genul acesta: câstigătorul ia totul. Primii 10% dintre medici au clientelă cât cuprinde, restul se bagă pe ce rămâne, primii 10% din avocați au caimacul, restul fac foamea. Primii 10% dintre fotbaliștii lumii ăsteia au salarii de milioane, restul supraviețuiesc. Cum pot? Cei 10-15% din vârf iau majoritatea câștigurilor de pe piață. Așa că din acest punct de vedere aș spune da, trebuie să ne maximizăm punctele tari, să le ducem de la 9 la 10. Problema e că avem totuși trei dimensiuni, nu numai cele care se referă la punctele noastre foarte și la un moment dat, costurile faptului că neglijăm o dimensiune pot să fie critice. Adică poți să-ți ratezi relația ta cu copilul pentru că habar n-ai cum să-l crești. Ai ajuns de la 9 la 10 din punct de vedere profesional și copilul tău a ajuns la adolescență și bagă droguri în el și nu mai poți corecta. Și ce faci tu cu viața ta? Cum ești tu cu viața ta? Da, pentru că n-ai reușit să dezvolți o relație cât de cât firească cu el, cât de cât funcțional, n-ai reușit. Costurile sunt enorme. Da, la fel costurile pe care le ai cu tine însuți. Adică poți să devii profesional foarte bun, dar dacă nu ai o minimă empatie față de colegii tăi, devii ca acidul sulfuric. Arzi tot în jur, nimeni nu poate lucra cu tine. Cum se apropie cineva mai mult de tine, cum l-ai plesnit. Tot timpul trebuie să fii tu. Nimic nu se întâmplă, nu faci nimic. Ajungi tu singur undeva. (…) Dacă judecăm o singură dimensiune, cea profesională, abordarea mea ar fi ca și a lui Peter Drucker: hai să ne maximizăm mai degrabă punctele tari și nu să prioritizăm remedierea punctelor slabe, dar n-avem o singură axă. Avem trei axe esențiale pentru noi. Le-am extras uitându-mă la o grămadă de literatură ca să văd totuși care sunt lucrurile chiar relevante. Și astea sunt cele trei relevante ca dimensiune a condiției umane. Și atunci trebuie să ne uităm la costurile colaterale. Sigur, opțiunea noastră va fi într-un fel sau altul, ea poate varia și pe parcursul vieții. Ai o perioadă care favorizezi mai degrabă dimensiunea profesională.
De exemplu, vrei să ajungi în carieră de la A la B. Ok, te concentrezi pe chestia asta, dar după ce îți dai seama că ai vrea să fii mama și te gândești că acum, pentru mine cel puțin 2 ani de zile, 3 ani de zile e mult mai important să fiu mamă decât să mai promovez încă un grad la firmă sau în profesie și e mai important să am o relație bună cu copilul meu. Sau e mai important să ies din depresia în care am intrat decât să mai urc o treaptă profesional. Deci de asta spun, profesional vorbind, putem să mergem pe maximizarea punctelor tari, dar să nu uităm că avem celelalte două axe care sunt la fel de importante.
Mi-aduc aminte de o notație pe care o făcea un scriitor italian, Cesare Pavese. (n. red – un scriitor, poet, critic literar și traducător italian). El spunea la un moment dat că a citit și a fost atent adesea la jurnalele și la anecdotele despre ce au spus cei care erau pe patul de moarte. Nimeni n-a regretat că n-a stat cu o oră mai mult la birou. Toți au regretat când n-au stat mai mult cu cei dragi, că nu au făcut anumite lucruri pe care ar fi vrut să le facă și le-au tot amânat crezând că viața lor e infinită. Adică trebuie să luăm în calcul lucrul acesta, dar repet, opțiunile sunt variabile și sunt variabile și în funcție de vârstă și avem dreptul fiecare să le alegem. Facem alegerile ținându-se cont de toate cele trei axe.
Din când în când e bine să reflectăm iarăși asupra lor: cumva totuși ar merita să mai facem ceva și pe alte axe decât numai o axă? Nici să stai numai pe ai relații foarte bune cu toată lumea, dar să fii o nulitate profesională, nu e o idee. Deci de asta ne ajută reflecția, dar ne ajută și acest model. Adică știu ce să mă uit. Mă uit la aceste trei dimensiuni și din când în când mă evaluez: care e locația mea azi, unde vreau să ajung mâine și-mi asum tot. Îmi asum toate costurile și toate beneficiile. Și deci, ca o sinteză: de fiecare dată când ne uităm la o axă, trebuie să conștientizăm care este nivelul critic și care este nivelul excelenței. Și atunci să tindem, dacă suntem undeva la mijloc, să nu cădem sub nivelul critic și să tindem înspre zona excelenței. Deci, două filtre distincte, cam asta e”.
Răspunsul lui Mircea Miclea din cadrul conferinței eveniment
Citește și:
ANALIZĂ Cele trei atitudini de învățare pe care adulții trebuie să le însușească, pentru o pregătire și o adaptare mai bune la viitorul tot mai volatil – Mircea Miclea
VIDEO Psihologul Mircea Miclea: E o modă acum, care bântuie printre părinți, că trebuie să-i lăsăm pe copii să facă numai ce le place lor să facă. Nu e bine. Educă-te să-ți placă ceea ce ești obligat să faci, nu să faci doar ceea ce îți place
Redacția
Doru Căstăian
Raluca Pantazi
2 comments
“Axa profesionala” este “prioritatra zero”, intrucat, daca n-ai BANI, obtinuti din truda profesionala, nu poti onora, nici “axa personala”, nici ‘pe cea relationala” ! De ce? Personal, sufleteste, te simti neimplinit/a, pentru ca nu poti satisface, nici placerile tale, nici ale Familiei, iar de avut o relatie adecvata cu Partenera /Partenerul si cu Copiii, nici atat, deoarece mereu te simti frustrat si incapabil ! Se cunosc Familii, in care nu numai Sotia/ Sotul e vesnic nemultumit /a, ci si Copiii, care, la unison le reproseaza Parintilor “starea deplorabila” in care se zbat – unii doar sa supravietuiasca – , iar altii sa vrea sa-si permita niste placeri! Dupa umila mea opinie( mai ales acum, cand inca de la ” Gradinita” Copilul realizeaza “ce bine e sa ai pe Tati su pe Mami, bogati!’), “BANUL dicteaza si guverneaza TOTUL!” Este o ” parere”, dar nu am pretentia ca e” PAREREA”! PUNCT!
BANUL in sine nu dicteaza si nu face nimic, insa oamenii decid ce fac cu banii pe care-i au.
BANUL a ajuns pentru multi un SCOP in sine, desi BANUL este, de fapt, un Mijloc.
Decizi ca vrei bani, dar de cat de multi ai nevoie? Cate case si masini si alte bunuri care se obtin cu bani iti trebuie?
Când copilul tau ajunge sa arunce cu bani pt pe distracti “ieftine” (aici ieftin se refera la valoarea morala si spirituala), cand copilul tau se declara multumit de parinti pt ca ii asigura haine de firma, masina scumpa si petreceri unde se poate face praf cu bautura si “substante” etc, atunci cred ca tu, ca parinte, prin banii pe care i-ai pus la dispozitie copilului, ai construit zi de zi situatia dezastruoasa in care se afla copilul tau si familia ta.
Tu, parintele care te-ai ocupat (doar sau cu precadere) de obtinerea banilor, sacrificand pe parcurs chiar relatia cu copilul tau si familia ta, e clar ca ar trebui sa înțelegi că omul nu are nevoie doar de bani, ci si de caldura sufleteasca, apropiere si indrumare parinteasca …pe care NU le cumperi cu bani. Când prezenta parintilor si caldura sufleteasca sunt inlocuite cu bani (“nu am timp să vorbesc azi cu tine sau să mergem impreuna la un fotbal in parc sau sa-ti fac codite impletite” – lucruri care nu se obtin cu bani, “pt ca azi mami/Tati trebuie sa faca afaceri/sa mearga la munca… sa FACA BANI MULTI”), atunci copiii sunt “crescuti” cu/de catre bani si in “cultul” banilor.
Când copilul tau are deja atat de multi bani, si fara sa munceasca, incat nu mai stie ce sa faca cu ei – umbla permanent beat/drogat, ruleaza bancnote doar ca sa le dea foc sau să prizeze cu ele etc oare copilul tau este OM in stare aceea? Copilul tau ajunge sa-i desconsidere pe toți din jurul lui care nu au banii pe care-i are el, sfideaza si batjocoreste oameni numai in functie de cati bani au acei oameni, ajunge la catastrofa si tu, ca parinte, ajungi (poate abia acum) sa-ti dai seama ca, indiferent cati bani “ai facut” toate viata, si esuat ca parInte si ca OM. Acum, poate, in al doisprezecelea ceas, iti dai seama care este, de fapt valoarea BANULUI si, mai ales, realizezi ca nu tu stapanesti o sumă uriasa de bani, cu BANUL a ajuns sa fie stapanul tau.
In toate trebuie sa existe un echilibru, o măsură. OMUL trebuie sa aiba un set de principii, valori morale, etice, intelectuale si, mai ales, spirituale.
Nu cred ca venim in lumea asta ca sa ne ocupam cu “a face” bani la nesfarsit, fara numar (!!), din moment ce plecam de aici fara a putea sa luam cu noi acei bani sau lucrurile pe care le-am obtinut cu acei bani.