VIDEO Orban: Plata a 75% din salariu pentru părinții care stau cu copiii încetează pe 12 iunie. Recomandăm soluții în mediul familial să lase copiii, dar permitem redeschiderea grădinițelor și after school-urilor

4.824 de vizualizări
Redeschiderea grădinițelor și after school-urilor a fost aprobată în ședința de Guvern, potrivit declarației făcute de premierul Ludovic Orban.

„Odată cu încheierea școlii va înceta măsura de sprijin care a fost instituită pe perioada suspendării școlilor care a permis părinților să poată să stea acasă cu elevul, cu copilul său, beneficiind de plata a 75% din salariu.

Deci, practic, această formă de sprijin care a funcționat pe perioada stării de urgență și stării de alertă cât au fost suspendate cursurile va înceta și pentru foarte multe familii active va fi extrem de dificil să găsească o soluție pentru ca în perioada în care se duc la serviciu, la muncă să găsească persoane care să aibă grijă de copii.

Sigur, recomandarea noastră este să facă tot ce-i posibil să găsească soluții în cadrul familial pentru a putea avea grijă de copii, dar dacă nu vor exista astfel de soluții, permitem în condiții extrem de stricte care vor fi reglementate prin ordin comun al ministrului Sănătăți și al ministrului Educației, permitem redeschiderea grădinițelor, și activităților de tip atfer school care funcționează de obicei pe perioada verii”, a spus Ludovic Orban.

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2025 – Educatori au fost publicate. Candidații au avut un eseu în care să prezente particularitățile unui basm popular

Subiectele și baremele de la Titularizare 2025 pentru profesorii de învățământ preșcolar au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Proba scrisă a concursului…
Vezi articolul

Radu Gologan, despre închiderea școlilor: În preuniversitar nu este atât de important ce faci, ci cum înveți să gândești / Trebuia să li se pună părinților la dispoziție măcar minimul necesar să-i învețe pe copii să citească, să scrie, în mediile defavorizate

„Mai ales la politicieni, vedem că problema se pune în următorii termeni: dar cum o să recupereze materia? cum o să ajungă în viață fără capitolul de derivate de ordin…
Vezi articolul

UPDATE „Elevii dezavantajați” trebuie să aștepte să înceapă școala pentru a-și cumpăra rechizite / Cei 500 de lei care intră pe cardurile sociale vor fi virați în septembrie, potrivit ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care se ocupă de implementare

În total, 235.000 de elevi din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, care riscă să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale au primit anul trecut câte 500 de lei pentru a-și…
Vezi articolul

Triaj epidemiologic – ce înseamnă, cine îl face și ce boli au descoperit medicii anul trecut, după vacanța de iarnă

Triajul epidemiologic în școli și grădinițe este, teoretic, un consult sumar al copilului pentru supravegherea stării de sănătate în colectivități. Acesta se practică după fiecare vacanță școlară în creșe, grădinițe,…
Vezi articolul