Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Pe apelul de dotări, de exemplu, nu aduc în școală ceva doar de dragul de a aduce. Îmi doresc să aducem produse de calitate, pe care copiii noștri să poată să le folosească, spune primarul comunei Țibucani / Parteneriatul școală-autoritate publică locală poate moderniza în mod real Educația

1.307 vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Colaborarea între Școala Gimnazială „prof. Vasile Gherasim”, din comuna Țibucani, județul Neamț și administrația locală a comunei din care face parte este un exemplu de bună-practică oferit de două instituții. Conducerile lor – reprezentate de primarul Ioan Rusu și directorul Liviu Popovici – demonstrează că instituțiile educaționale și cele administrative pot colabora astfel încât să ducă la îmbunătățiri palpabile în educație.

Acest parteneriat nu numai că poate influența în bine calitatea educației, dar în acest an a fost esențial pentru că primăriile au fost parteneri eligibili pentru mai multe apeluri de dotări ale unităților de învățământ prin programe din PNRR.

Colaborarea școală-primărie a însemnat acces la tehnologie avansată pentru cele care au ales această investiție care creează un mediu stimulativ pentru elevi, pregătindu-i pentru provocările viitorului.

Ioan Rusu, primarul comunei Țibucani, Neamț

„Lucrăm foarte aproape cu domnul director și cu cadrele didactice. Fiindcă atâta timp cât am obținut o finanțare pe un proiect, eu nu-mi doresc să aduc în școală suma respectivă cu care să iau un calculator sau un bun mobil, doar de dragul de a-l aduce. Nu! Îmi doresc să aducem lucruri de calitate, lucruri pe care copiii noștri să poată să le folosească”, spune Ioan Rusu, primarul comunei Țibucani.

În acest an toate școlile din România vor fi dotate cu bani din PNRR, fonduri europene disponibile pentru modernizarea claselor care nu au fost dotate în ultimii 5 ani. Ministrul Educației susținea recent că 2024 „este un an de vârf”, „fiecare școală ar trebui să aibă dotări noi în clase, în laboratoare, în atelierele de practică, sălile de sport, ba chiar și în cabinetele de consiliere școlară în acest an”, declara Ligia Deca la Bistrița, la jumătatea lunii februarie.

Liviu Popovici, directorul Școlii Gimnaziale „prof. Vasile Gherasim” Țibucani, jud. Neamț

Liviu Popovici, directorul Școlii Gimnaziale „prof. Vasile Gherasim” Țibucani, este de 23 de ani profesor de Chimie și Fizică. Simte nevoia de modernizare și pentru că oportunitatea programelor PNRR este una mult așteptată în sistemul de educație de la noi, crede că doar punând accent pe calitatea dotărilor alese, profesorii și elevii se pot bucura apoi de o școală modernă cu adevărat. „Este necesară introducerea tehnologiei în clasă. Ne ajută foarte mult la predare. Eu personal, pe partea de chimie, de fizică, mă străduiesc să le arăt experimentele copiilor. Experimentele pe care le facem LIVE sunt cele mai atractive pentru ei, dar nu putem să facem chiar orice. Și atunci putem viziona experimente efectuate de specialiști în spații special amenajate pentru asta. Și atunci pentru ei totul devine WOW în chimie”, spune Liviu Popovici.

Este implicat în educația comunității, dar ca să sprijine, nu să comande și să impună, spune primarul Ioan Rusu:„ Politicul nu are ce căuta în școală. Am susținut școala și înainte să ajung primar, îl susțin și îl voi susține în continuare pe domnul director Liviu Popovici. Este un director profesionist. Susțin cadrele didactice care sunt în școală la ora actuală, sunt niște cadre care își fac treaba de fiecare dată, răspund pozitiv la orice activitate. Nu mi se pare normal (n.red. ca școala să fie politizată), politicul este politic. Lăsând oamenii să-și facă treaba profesionist, așa mi se pare normal, așa mi se pare firesc, vor progresa lucrurile”. 

Școala Gimnazială „prof. Vasile Gherasim”, din comuna Țibucani, județul Neamț a dotat prin PNRAS câte o sală de clasă gimnazială de la toate cele 3 corpuri de școală – pe lângă cea cu personalitate juridică, având arondate alte două – Școala Gimnazială Nr.2, sat Davideni, și Școala Gimnazială Nr.3 Țibucani. Pe lângă display-urile interactive, clasele au fost dotate și cu imprimante multifuncționale și laptopuri pentru utilizarea la ore. Tot în programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, finanțat prin PNRR, vor fi desfășurate cursuri de formare a cadrelor didactice care predau la clasele de gimnaziu prin care acestea să dobândească toate competențele profesionale necesare digitalizării procesului de predare-învățare și evaluare.

Foto: Edupedu.ro

Prin PNRAS, unitățile de învățământ preuniversitar de stat au obținut finanțare nerambursabilă pentru intervenții care să conducă la diminuarea riscului de abandon școlar, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale, creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial, precum și pentru creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior, conform descrierii de proiect de pe site-ul Ministerului Educației.

Finanțarea prin PNRR este realizată în cadrul Componentei C.15 – Educație, Reforma 3 Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii, Investiția 4- Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar. Grantul maxim pentru o unitate de învățământ este acum de 300.000 de euro.

Autoritățile centrale au recomandat ca echipamentele digitale pentru dotarea claselor, pe care primăriile le vor cumpăra cu bani din PNRR, să fie „calitative, moderne și adaptate vârstei elevilor“.

Puteți citi aici și un ghid pentru unitățile de învățământDigitalizarea unei școli din trei perspective – a unui profesor, a unui director și a unui primar.

Samsung Electronics Romania susține Educația digitală, consideră că digitalizarea în Educație nu este o opțiune, ci o necesitate și și-a propus să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. În cadrul celui mai recent proiect de acest fel, SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare.

Citește și:
VIDEO Oră de Geografie la clasa a VI-a cu aplicații pe tabla interactivă / Profesoara Elena Nistor: Aplicațiile pe care le avem la dispoziție ne ajută să consolidăm informațiile. Ne-ar fi nouă mult mai ușor cu un specialist care să ne pregătească materialele, la indicațiile noastre
VIDEO E nevoie de o comunitate întreagă pentru a moderniza cu sens o școală. Colaborarea dintre autoritățile locale, profesorii și părinții din comuna Țibucani, Neamț poate fi soluția pentru viitorul elevilor
VIDEO Oră de chimie cu experiment în clasă și explicații pregătitoare sau suplimentare în „laboratorul virtual” de pe tabla interactivă, într-o școală din mediul rural / Profesorul Liviu Popovici: Sper din tot sufletul ca rezultatele, pe viitor, să se vadă în acest tip de educație sub formă digitală
Digitalizarea unei școli din trei perspective – a unui profesor, a unui director și a unui primar – ghid pentru unitățile de învățământ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Profesorul controlează interactivitatea cu elevul, ghidează clasa, spune Marius Mazilu, fondatorul VBoard, aplicația nativă pe tablele interactive: Nu ne permitem ca procesul educațional să iasă din matcă / Funcționalitatea special construită pentru teste

Prin integrarea tehnologiei într-un mod inovativ și eficient în timpul orelor, la școală, VBoard contribuie la crearea unui mediu educațional dinamic și adaptat nevoilor actuale, pregătind astfel elevii și pentru…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Folosirea tablelor interactive la clasele primare. Primele impresii, lecții învățate și de ce ar avea nevoie cadrele didactice și școlile pentru folosirea instrumentelor moderne la clasă

Tablele interactive nu sunt o soluție magică pentru educație, dar pot aduce magie actului de predare atunci când sunt folosite în mod eficient și creativ de către cadrul didactic. Și…
Vezi articolul

Echipamentele digitale pentru dotarea claselor, pe care primăriile le vor cumpăra cu bani din PNRR, „vor fi calitative, moderne și adaptate vârstei elevilor“, transmite agenția de implementare a Ministerului Educației / Nu este menționat drept criteriu prețul cel mai mic sau produse pe standardul minimal, iar UEFISCDI avertizează că banii rămași necheltuiți nu pot fi folosiți pentru altceva

Criteriile de selecție și achiziție pentru echipamentele digitale și cele pentru laboratoare, din apelul lansat de Ministerul Educației, de 1 miliard de euro, din PNRR, nu ar trebui să fie…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

L.C.D – noul concept propus profesorilor și directorilor care vor să facă școala mai atractivă pentru elevi și să le dea posibilitatea să-și afișeze creațiile într-un mediu educațional, ca alternativă la rețelele sociale / VIDEO

Avizierul electronic poate face mult mai atractivă școala, spun specialiștii în soluții digitale pentru Educație de la Samsung. În sprijinul profesorilor și directorilor de școli aceștia aduc un concept nou,…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Munca unui profesor are un impact mai mare în clasă, dacă acesta are lecțiile deja pregătite pentru tabla interactivă. „Câștigăm timp“, spun cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 1 Jegălia, județul Călărași, care a dotat mai multe clase cu instrumente digitale prin programul PNRAS

Elevii ai căror profesori folosesc metode moderne de predare și evaluare la clasă, par să înțeleagă mai repede și mai bine noțiunile, astfel încât competențele de care au nevoie să…
Vezi articolul