VIDEO Peste 1.000 de sindicaliști din educație s-au adunat la protestul anunțat în fața Guvernului, unde cer demisia ministrului Daniel David: Demnitatea profesorilor nu se negociază

400 de vizualizări
Protestele sindicatelor din educație în fața Guvernului, 10 decembrie 2025 / Sursa foto: FSE Spiru Haret
Protestele sindicatelor din educație în fața Guvernului, 10 decembrie 2025 / Sursa foto: FSE Spiru Haret
Protestul anunțat de sindicatele din educație în Piața Victoriei a început în jurul ore 13:00, când peste 1.000 de profesori membri ai celor două federații sindicale din preuniversitar s-au adunat pentru a cere demisia ministrului Daniel David. Mitingul este organizat în contextul escaladării conflictului dintre sindicate și ministrul Educației și Cercetării și pe fondul tensiunilor acumulate în școli după măsurile fiscal-bugetare adoptate în toamnă. 

Protestul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE), care au publicat la începutul săptămânii afișele oficiale ale mobilizării, însoțite de mesaje critice la adresa Guvernului și a ministrului.

FSLI își cheamă membrii „împreună pentru educație” cu mesajul „demnitatea profesorilor nu se negociază și școala românească nu se reformează prin dezbinare”, iar FSE transmite că „pe 10 decembrie putem arăta Guvernului că demnitatea profesorilor nu se negociază”. În mesajul publicat de FSE apare și o critică directă la adresa ministrului Daniel David: „Domnule ministru, criza sistemică nu este o simplă stare emoțională sau o supărare trecătoare”. Federația subliniază că profesorii sunt profund nemulțumiți de situația actuală și că măsurile recente din educație, adoptate fără consultare, au amplificat tensiunile din sistem.

Înaintea protestului, ministrul Educației Daniel David a spus că „sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un sindicat, îşi apără drepturile”, iar el face „ceea ce trebuie să facă un ministru” (sursa și detalii).

Protestul de pe 10 decembrie vine într-un context în care federațiile sindicale au cerut public demiterea ministrului Daniel David, după ce acesta a declarat într-o intervenție publică faptul că „sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem” și că a vedea totul în alb și negru este „o gândire infantilă”. Liderii FSLI și FSE au reacționat dur, afirmând că declarațiile ministrului „nu sunt simple opinii personale”, ci reprezintă o viziune autoritară asupra dialogului social. 

Sindicatele au acuzat că ministrul încearcă „să reducă la tăcere vocea a peste 300.000 de angajați din sistemul de educație”, iar afirmațiile sale afectează grav credibilitatea și neutralitatea funcției publice pe care o ocupă.

În replică, ministrul Educației, Daniel David, a respins acuzațiile de autoritarism și a afirmat, într-un mesaj public, că este „un democrat convins” și că în democrație este normal să existe dezacorduri.

Ministrul a admis că declarațiile sale au fost interpretate ca un atac la adresa sindicatelor, dar susține că mesajul său a fost legat de necesitatea unei transformări de sistem și a unei relații instituționale bazate pe argumente și responsabilitate, nu pe presiune. „Este absolut firesc să avem dezacorduri. Cred însă că în democrație pot exista perspective diferite”, a afirmat Daniel David, menționând că nu intenționează să reducă rolul sindicatelor, ci să promoveze „o schimbare a modului de lucru”.


4 comments
  1. Ma doare fix in…daca e sau nu demis David. Nu David face legile. Cu sau fara David, calendarul de mobilitate merge inainte. Oamenii tot fara serviciu raman daca nu da inapoi norma si numarul de elevi.

  2. Sindicatele isi joaca rolul perfid, de fațadă. Este o falsă reprezentare. Nu se rezolva nimic așa. Cand se face mult anuntatele sondaje pt intrarea in greva? Niciodata. Fraierii cotizează in continuare. Isi merita soarta.

  3. Daniel David si-a asigurat disprețul profesorilor pana la sfârșit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Bancă de întrebări” pentru verificarea competențelor elevilor – lansată ca platformă digitală în Grecia / Include probleme „din viața reală” legate de matematică, științe, abilități de lectură

Ministerul Educației din Grecia a lansat la începutul acestui an o așa-numită Bancă de Întrebări „Skills4Life” (Competențe pentru viață – n.red.), instrument cu ajutorul căruia elevii de final de gimnaziu…
Vezi articolul

LIVE VIDEO TEXT Luăm în calcul ca ceea ce acum este Curriculum la decizia școlii să devină Curriculum la decizia elevului, din oferta școlii / Reevaluare după un an pentru organizarea modulară a anului școlar – Ligia Deca, în prima conferință de presă în calitate de ministru al Educației

Prima conferință de presă a noului ministru al Educației, Ligia Deca, a avut loc joi, 13 octombrie, între 11:00 și 12:00. Subiectele conferinței: prioritățile mandatului și proiectele legislative ale educației.…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Ghe. Asachi”, Dan Cașcaval, primul pe lista PSD pentru Senat la Iași: Nu am nicio calitate să recomand un candidat sau altul la prezidențiale, e o „alegere cu o miză originală, ca să folosesc un eufemism” / Rectorul-politician menționează doar în plan secund apartenența la Europa

Dan Cașcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și unul dintre liderii universitari implicați politic, a emis, joi, un mesaj cu privire la al doilea tur al alegerilor…
Vezi articolul