VIDEO Protest al elevilor în fața Ministerului Educației, după modificarea criteriilor de acordare a burselor școlare

3.374 de vizualizări
Foto: captură video Live
Mai mulţi elevi protestează joi în faţa Ministerului Educaţiei, fiind nemulţumiţi de modificarea criteriilor de acordare a burselor, scrie Agerpres. Elevii scandează: „Vrem bursele înapoi!”, „Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!”, „Elevii vor bursele!”, „Demisia!”, „Minciunile se plătesc, elevii ies la protest”. Imagini LIVE sunt transmise de Asociația Elevilor din Constanța.

„Reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Asociaţiei Vâlcene a Elevilor şi Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor fi prezenţi în faţa Ministerului Educaţiei pentru a protesta împotriva modificării criteriilor de acordare a burselor, tăierii burselor a peste 700 000 de elevi, precum şi a solicita mărirea costului standard per elev”, anunţau reprezentanţii asociaţiilor de elevi.

Mai multe asociaţii ale elevilor anunţau, miercuri, că vor ataca în instanţă ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor de merit, de la 8.50 la 9.50.

Potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Elevilor Constanţa, iniţiativa este susţinută de Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm).


4 comments
  1. Rusine celor care fac discriminari

  2. Sindicatele plătite de profesori. Cel mai bun serviciu! Al doilea minister! Un profesor până la pensie plătește cam 25-30.000 RON. Sunt ceva bani care plătesc președintele gras să ne ducă de nas ca lumea. Aceste motive puteau constitui un protest spontan în toată țara! La noi sindicatele au această „tehnică” de liniștire a oamenilor… Mi se par nu inutile ci contraproductive.

  3. Poate rezolva elevii problema PIB-ului din educatie ceea ce sindicatele nu au reusit sa faca de 20 de ani. Sindicatele stau tot timpul la cutie daca era un PIB mai mare erau bani de burse.

  4. Speram ca elevii au mai mult succes se pare ca sindicatele s-au inecat din nou la mal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele 8 tipuri de cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ din școli și grădinițe, publicate în Monitorul Oficial. Dezvoltarea competențelor în domeniile igienă și acordarea primului ajutor se află pe listă

Dezvoltarea competențelor în domeniul incluziunii și dezvoltarea competențelor în domeniile igienă și acordarea primului ajutor sunt câteva dintre cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ din școli și grădinițe, potrivit…
Vezi articolul

SURSE Înființarea unui „Netflix educațional românesc”, în programul de guvernare PSD-PNL, pe Educație, plus vouchere culturale pentru elevi de 250 lei pe an

Programul de guvernare al PSD-PNL propune înființarea Programului național de învățământ TVR Educațional, de tip Netflix educațional românesc, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Conform documentului, acest program ca scop realizarea…
Vezi articolul

45 de posturi de învățători și 20 de educatori sunt libere în județul Botoșani, spune inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc: Toate aceste locuri se datorează în primul rând unui număr mare de pensionări, multe și la disciplinele tehnice

Sistemul de învăţământ din Botoşani se confruntă cu un deficit de cadre didactice, în special de învăţători, educatori şi profesori care predau disciplinele tehnice, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul general…
Vezi articolul