VIDEO Valul 5 ajunge în România în „probabil nu mai mult de trei săptămâni”, anunță premierul Ciucă, de la Bruxelles / Am primit un semnal că trebuie să fim cu adevărat pregătiți

1.420 de vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în urma discuțiilor de la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu șefa Comisiei Europene și mai mulți oficiali ai blocului comunitar, valul 5 al pandemiei de Coronavirus, produs de noua varianta omicron, ar ajunge în România într-un „interval de timp probabil nu mai mare de trei săptămâni”.

Aceasta este prima așteptare pe care șefa Comisiei Europene o are de la Guvernului condus de Ciucă, a explicat acesta din urmă, ca țara noastră să fie foarte bine pregătită pentru acest val. „Un semnal că trebuie să fim cu adevărat pregătiți pentru ceea ce înseamnă impactul pe care acesta îl va avea și la nivelul țării noastre”, a spus Ciucă.

România este în acest moment în plină relaxare a măsurilor care privesc combaterea pandemiei. În privința școlilor, nu există niciun plan anunțat de autorități pentru prevenirea răspândirii noii tulpini.

Reporter: Bună ziua, domnule prim-ministru! Aş avea două întrebări, dacă se poate. Prima este legată de întrevederea dumneavoastră cu doamna Ursula von der Leyen. A fost prima dumneavoastră întrevedere cu președinta Comisiei Europene. M-ar interesa care este principalul mesaj pe care vi l-a transmis, principala așteptare pe care o are Ursula von der Leyen din partea guvernului dumneavoastră. În al doilea rând, v-aș întreba, aţi spus mai devreme, aţi subliniat importanța pe care România vrea să o aibă, gazul și energia nucleară, în timpul tranziției ecologice, m-ar interesa ce semnale ați primit. Ce șanse există ca gazul și energia nucleară să facă parte din actul delegat pentru taxonomie? Dacă România va iniția, știu eu, la nivel bilateral contacte cu țări care să permită includerea acestor două tipuri de energie în actul delegat pentru taxonomie. Mulțumesc.

Nicolae Ciucă: „Am înțeles. Vă mulțumesc. Mesajul şi esența discuțiilor pe care le-am avut cu doamna președinte Von der Leyen au vizat elementele legate de criza COVID. Este cu adevărat o preocupare majoră vizavi de modul în care fiecare stat membru și Uniunea în ansamblu sunt în măsură să gestioneze pandemia de COVID-19. De asemenea, am discutat impactul pe care noul val al variantei Omicron îl are deja într-o serie din țările Europei, primind un semnal că trebuie să fim cu adevărat pregătiți pentru ceea ce înseamnă impactul pe care acesta îl va avea și la nivelul țării noastre, discutându-se și despre un interval de timp, probabil nu mai mare de trei săptămâni, în care el va fi prezent și în zona țării noastre. Ca atare, principalul subiect de discuție a fost legat de modul în care noi suntem pregătiți să gestionăm cel de-al cincilea val.

Şi, desigur, au fost discuții legate de modul în care decurge campania de vaccinare și de necesitatea ca la nivel guvernamental și al instituțiilor de specialitate – și aici insist, instituțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății – să poată să aibă o comunicare și să convingă din punct de vedere profesional necesitatea ca populația să se vaccineze, fiind, practic, singurul instrument prin care, cu certitudine, așa cum am putut să desprindem din ceea ce s-a întâmplat, nu ne protejează de a ne infecta, în schimb, ne protejează să trecem mai ușor prin boală și să nu avem atâtea cazuri, așa cum am avut în perioada valului 4, când zeci de mii de români și-au pierdut viaţa”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, despre salariile profesorilor: Din ultimele discuții cu sindicatele, s-a desprins un posibil 20% ca procent de creștere pe 2024, care să și arate semnul de respect pe care-l avem pentru profesia didactică. S-au discutat mai multe variante de etapizare

Creșterea salarială convenită cu sindicatele ar fi de 20% pentru profesori și angajații din Învățământ, pentru anul 2024, confirmă Ligia Deca, ministra Educației. Întrebată la un eveniment al OCDE la…
Vezi articolul

Aproape 45% dintre fetele care au devenit mame sub vârsta de 15 ani în 2020 în statele UE provin din România, arată datele Eurostat / Caravana Salvați Copiii aduce medici în zonele rurale din 3 județe, iar tinerele primesc analize medicale gratuite și consiliere

Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie, potrivit unui…
Vezi articolul

Daniel David, despre „provocarea” întârzierilor în proiectele PNRR: „Lucrăm la eficientizarea procesului” / El prezintă un „raport succint după 3 luni ca ministru”, cu 5 reforme începute sau continuate de când a preluat mandatul

„Derularea PNRR este acum o altă provocare, ca urmare a volumului mare de activități angajate din anii trecuți prin raportare la timpul disponibil, dar lucrăm și aici la eficientizarea procesului”,…
Vezi articolul

Institutul de Istorie a Religiilor are susținerea ministrului Cercetării, care a aprobat un memorandum prin care să fie exceptat de la desființare, spune directorul Eugen Ciurtin: Avem nevoie în acest moment doar de avizul prezidiului Academiei Române

Cercetătorul Eugen Ciurtin, director al Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române, a anunțat marți, 3 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Casa Academiei Române, că…
Vezi articolul