Webinar gratuit pentru profesorii de fizică din țară, despre modelul celor „5E” în proiectare activităților de învățare. Fizicianul Cristian Presură și profesoarele Daniela Berchez și Aneta Mihalcsik – printre vorbitori

2.479 de vizualizări
Foto: © Eakrin Rasadonyindee | Dreamstime.com
Profesorii de fizică interesați să îmbunătățească abordarea didactică prin metode interactive pot participa luni, 24 februarie 2025, de la ora 18:00, la un webinar gratuit despre Modelul celor „5E” – Evocare (Angajare), Explorare, Explicare, Elaborare (Aplicare), Evaluare.

Evenimentul se va desfășura pe Zoom și va prezenta aplicarea metodei investigației în lecțiile de fizică, pentru a stimula gândirea critică și înțelegerea aprofundată a fenomenelor științifice de către elevi.

La eveniment vor participa specialiști din domeniul educației și fizicii:

  • Cristian Presură, doctor în fizică (Universitatea Groningen, Olanda), profesor nominalizat la categoria Educație pentru eforturile sale de promovare a fizicii;
  • Cristian Hatu, președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, fondator al programului „Fizica Altfel”;
  • Aneta Mihalcsik, profesor cu grad didactic I la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” din Arad, coordonator județean al grupului de sprijin pentru profesori în cadrul programului „Fizica Altfel” și formator;
  • Daniela Berchez, profesor cu grad didactic I la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, formator în cadrul programului „Fizica Altfel” și coordonator județean al grupului de sprijin pentru profesori, implicată și în programul Samsung Ecosystem for Education Development (SEED).

Modelul celor „5E” este o strategie de predare care pune accent pe explorare și experimentare, ajutând elevii să înțeleagă conceptele fizicii prin descoperire și reflecție asupra observațiilor proprii. Webinarul se adresează profesorilor interesați de metode moderne de predare și de integrarea experimentelor în procesul educațional, potrivit organizatorilor.

Webinarul este organizat de Asociația Corint ProEducație, în parteneriat cu Casele Corpului Didactic (CCD) din mai multe județe.

Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac online.

Foto: © Eakrin Rasadonyindee | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
instrumente de predare la scoala

Clasele de-a V-a se reduc la maximum 29 de elevi, până la 1 septembrie. Ce copii pleacă din clasele aglomerate? „Lăsăm la latitudinea școlilor formarea efectivelor” – secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar

Numărul elevilor din clasele a V-a va fi redus până la 1 septembrie la maximum 29 de copii per clasă, așa cum prevede legea educației modificată de Parlament în urmă…
Vezi articolul

FOTO VIDEO Protest antiplagiat în fața Ministerului de Interne din București. Protestatarii au purtat măști cu chipurile lui Klaus Iohannis și ale politicienilor acuzați de plagiat, printre care Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Nicolae Ciucă și Victor Ponta

Un protest anti-plagiat a avut loc marți dimineață în fața sediului Ministerului de Interne din București, scrie G4Media.ro. Câțiva participanți la protest au purtat măști reprezentând fețele lui Nicolae Ciucă,…
Vezi articolul