Zeci de cămine studențești și cantine din țară, controlate de Protecția Consumatorilor – amenzi de 192.000 de lei / Șapte cantine din București, Suceava, Pitești, Bacău, Brăila și Miercurea Ciuc au fost suspendate

720 de vizualizări
Foto: © Aprescindere | Dreamstime.com
Un număr de 33 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 avertismente şi 16 amenzi în valoare de 192.000 lei, au fost aplicate, sâmbătă, de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale în campusurile universitare, transmite Agerpres.

„Din dispoziţia preşedintelui Cristian Popescu Piedone, ANPC a început o serie de controale în campusurile universitare, având ca scop verificarea respectării reglementărilor legale în vigoare în căminele şi cantinele studenţeşti. În cadrul acestui control, astăzi, au fost inspectate un total de 82 de campusuri universitare, care includ atât cămine, cât şi cantine, fiecare cu mai multe structuri de cazare”, se arată într-o informare a instituţiei.

Au fost inspectate 78 de cămine studenţeşti şi 42 de cantine. În cazul a 62 de cămine studenţeşti au fost identificate abateri de la legislaţia privind Protecţia Consumatorilor. Drept urmare, s-au dispus măsuri pentru oprirea temporară a comercializării până la remedierea deficienţelor pentru 5 kg de produse alimentare în valoare de 340 lei. De asemenea, s-au luat măsuri de oprire definitivă a comercializării şi retragere din circuitul uman pentru 224 kg de produse alimentare, în valoare de 6.403 lei.

În plus, şapte unităţi au fost supuse măsurii de oprire temporară a prestării serviciilor, ca urmare a deficienţelor constatate în blocurile alimentare sau în grupurile sanitare. Acestea sunt: Cantina Universităţii Sapientia din Miercurea Ciuc, Cantina Complex Studenţesc Leu din Bucureşti, Cantina Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, Cantina Liceului Tehnologic Edmond Nicolau din Brăila, Cantina Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Centrul Universitar din Piteşti şi Cantina Universităţii Vasile Alecsandri din Bacău.

În urma controalelor, au fost identificate şi abateri în ceea ce priveşte calitatea serviciilor prestate în spaţiile destinate educaţiei. 19 unităţi au înregistrat deficienţe privind legalitatea funcţionării sau existenţa Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, precizează ANPC.

Principalele abateri identificate în spaţiile de cazare au fost: lipsa huselor de protecţie pentru perne, lipsa huselor pentru saltele, becuri arse, mobilier deteriorat, grupuri sanitare cu instalaţii incomplete şi deteriorate, saltele neigienizate şi deteriorate, infiltraţii şi igrasie, precum şi lipsa unor spaţii corespunzătoare pentru spălarea hainelor şi pregătirea meselor.

„În ceea ce priveşte cantinele şi calitatea serviciilor alimentare, au fost identificate numeroase deficienţe, inclusiv proceduri nesigure de preparare şi depozitare a alimentelor, ustensile necorespunzător igienizate, agregate frigorifice deteriorate, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, precum şi nerespectarea temperaturii de păstrare a alimentelor. De asemenea, au fost identificate produse cu data durabilităţii minimale (DDM) sau a datei limita de consum (DLC) expirate, preparate păstrate la temperaturi necorespunzătoare şi lipsa etichetelor de identificare. În ceea ce priveşte informarea consumatorilor, au fost identificate meniuri care nu conţineau informaţii despre alergeni sau valorile nutriţionale, iar anumite produse alimentare nu aveau etichete corespunzătoare”, menţionează Autoritatea.

Pentru remedierea deficienţelor constatate, au fost acordate termene corespunzătoare. De asemenea, au fost înmânate 50 de invitaţii, iar documentele de control vor fi finalizate ulterior.

„ANPC atrage atenţia tuturor celor care, în inconştienţa lor, sunt avizi doar de câştig ilicit, mai ales în ceea ce priveşte alimentaţia şi respectul faţă de tânăra generaţie, studenţi şi elevi, şi care oferă servicii de cazare sau de alimentaţie în condiţii inacceptabile. Aceşti indivizi, care pun în pericol sănătatea şi viitorul unei noi generaţii, vor fi aspru pedepsiţi de autorităţile statului. ANPC, în urma controalelor, va informa fiecare structură relevantă pentru a lua măsurile legale ce se impun. Prestatori, gândiţi-vă că acolo unde vă desfăşuraţi activitatea sunt şi copiii voştri, părinţii voştri, bătrânii voştri, sau vă pasă doar de ai voştri? Voi, cei care aţi ales să fiţi iresponsabili sau nesimţiţi, veţi suporta consecinţele! Eu, Cristian Popescu Piedone, nu voi avea niciun rabat! Aşa cum aţi văzut deja, indiferent că este vorba de cantine studenţeşti sau de bătrâni, voi dispune măsuri drastice, nu doar contravenţionale pe care cu nonşalanţă le plătiţi şi reveniţi rapid la vechile obiceiuri, ci şi măsuri complementare care vă vor durea mult mai tare şi vor dezvălui adevărul în piaţa publică, pentru ca voi să fiţi batjocoriţi de consumatori”, a declarat Cristian Popescu Piedone, preşedintele ANPC.

Foto: © Aprescindere | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele „Ligia Deca“, pentru medii sub 5, se dau un an întreg, chiar dacă beneficiarii chiulesc masiv. Situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși de la începutul anului nu a venit deloc la școală

Un elev de clasa a IX-a cu media generală 3,50 primește lunar sute de lei bursa de merit „Ligia Deca“, chiar dacă nu a venit nicio zi la școală de…
Vezi articolul

Universitatea din București înființează o Facultate de Studii Interdisciplinare, care a stârnit criticile unei părți a profesorilor care acuză că scopul facultății este să asigure catedre. Rectorul Marian Preda: Vor fi specializări care nu sunt în mod clar majoritar sub un domeniu / Susținerea a fost foarte mare pentru înființare

Universitatea din București (UB) înființează o nouă facultate din anul universitar 2025-2026, anume Facultatea de Studii interdisciplinare (FSI), potrivit surselor Edupedu.ro, confirmate de rectorul Marian Preda. Facultatea va avea inițial…
Vezi articolul

Cum vede școala Marinela Muntean, olimpică la Limba rromani și prima din familia ei „cu liceu”: Am întâlnit persoane care îmi spuneau să mă las de școală, că oricum n-o să ajung educatoare, profesoară. Dar eu știam cum se descurcă ai mei și știam că vreau și că pot mai mult. În școală eu mă regăsesc

Am întâlnit persoane care mi-au spus să mă las de școală, că oricum n-o să ajung educatoare. Am văzut în aceste persoane proiectată neîncrederea lor în sine, povestește Marinela Muntean,…
Vezi articolul