Zi liberă pentru elevii și profesorii din județul Iași, pe 14 octombrie, de Sfânta Parascheva

5.957 de vizualizări
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.
Foto: Edupedu.ro
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași a anunțat că ziua de 14 octombrie, când se sărbătoreşte Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, va fi zi liberă atât pentru profesorii, cât și pentru elevii din județul Iași, transmite Rador, preluat de G4Media.ro.

Inspectorul general, Luciana Antoci, a precizat că decizia a fost luată în condiţiile în care, în zona centrală a municipiului, sunt 4 unități de învățământ către care accesul autovehiculelor este restricționat.

De asemenea, s-a ținut cont şi de faptul că sunt peste 10.000 de elevi care fac naveta către diferite unități de învățământ din Iași și, în aceea zi, deplasarea s-ar realiza cu dificultate și întârzieri.

Luciana Antoci a mai spus că orele din ziua de 14 octombrie vor fi recuperate ulterior: „Da, Sfânta Parascheva, ziua specifică pe 14 octombrie este pentru întreg județul Iași, prin contractul colectiv de muncă, zi liberă pentru profesori, așadar vor fi liberi și elevii cu acest prilej. Cu siguranță va fi o formulă de recuperare pentru ceea ce nu se învață vineri”.


1 comment
  1. Liber la îndobitocire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Felul în care funcționează școala în pandemie, decis pe baza unui algoritm cu mai mulți indicatori, de la vaccinare la mărimea claselor – idee “agreată” de ministrul Educației și un secretar de stat de la Sănătate, spune Consiliul Elevilor

Modul de funcționare a unei unități de învățământ în condiții de pandemie ar putea fi decis pe baza unui algoritm care să țină cont de mai mulți indicatori: ministrul Educației,…
Vezi articolul

Cum și-au bătut joc șefii unei școli și ai inspectoratului școlar Gorj de Ministerul Educației – un caz de abuz administrativ în care o profesoară a fost împiedicată sistematic să predea

Conducerea Liceului Tehnologic Motru și cea a Inspectoratului Școlar Județean Gorj au sfidat instituția care gestionează și guvernează sistemul de învățământ din România – Ministerul Educației. Totul s-a petrecut în…
Vezi articolul