Zi liberă pentru profesori și elevi, marți, 5 octombrie, cu ocazia Zilei Educației

83.687 de vizualizări
Foto: 15476213 © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Elevii, profesorii și restul angajaților din sistemul de Educație vor avea o zi liberă marți, săptămâna viitoare, de Ziua Mondială a Educației, ca în fiecare an pe 5 octombrie, începând din 1994.

Prevederile legale:

Articolul 3 din Ordinul nr. 3243/2021 din 5 februarie 2021 privind structura anului şcolar 2021 – 2022 prevede că „În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.

În contractul colectiv de muncă pe 2021, la articolul 28, alineatul 4, sunt enumerate zilele nelucrătoare:

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.

Pentru a fi recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice “Education International” a lansat, la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial. Totodată, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor.

  • Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, care se împart între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor. Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973).

La împlinirea a 50 de ani de la adoptarea “Recomandării privind statutul profesorilor”, în 2016, Ziua Mondială a Educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor.

  • Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învăţământul primar universal, şi încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învăţământului secundar general (gimnazial).

În anul 2017, când s-au împlinit 20 de ani de la “Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învăţământul superior”, această zi a fost sărbătorită sub sloganul “Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor”, reluând tema din 2015.

În 2020, în contextual pandemiei COVID-19, această zi este marcată sub sloganul “Profesorii: Conducerea în criză, reimaginarea viitorului”. Problema conducerii cadrelor didactice în legătură cu răspunsurile la crize nu este doar oportună, ci este esenţială în ceea ce priveşte contribuţiile pe care cadrele didactice le-au adus pentru a oferi învăţare la distanţă, pentru a sprijini populaţiile vulnerabile, pentru a redeschide şcolile şi pentru a se asigura că lacunele în materie de învăţare au fost atenuate. Discuţiile vor aborda rolul profesorilor în consolidarea rezilienţei şi conturarea viitorului educaţiei şi al profesiei didactice, potrivit site-ului en.unesco.org.

În ţara noastră, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”). 

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie


13 comments
  1. Eu lucrez în învățământ din 2007 și nu am avut niciodată liber!!!! Totdeauna am fost puși sa venim la scoala dar in loc de ore sa facem activități de serbare a educației!!!!! O mare porcărie. Imaginati-va și ca elev și ca prof ce fain e sa ti intre 6-7 profi la clasa care de la 8 la 14 sa ti explice ce utila e educația și tu ca prof sa te duci la 4-5 clase sa le explici ce utila e educația. Dc elevii nu știu deja asta de la părinți dinainte sa vina la sc pt prima data și vin doar din obligație sa venim noi după nu știu câți ani sa le explicam la cele bună educația???? Părinții cand I au dus la sc prima data nu le au explicat de ce i au dus la sc? Ce le au zis, va ducem acolo ca ne obliga legea?

      1. de stat, public. de ce, dvs ati avut liber pana acum? nu ca m-ar mira ca in alte scoli sa fie altfel, in fiecare scoala directorii aplica legea cum vor ei…

  2. Un articol inutil, istoria zilei mondiale a educatiei… bla,bla.
    Am inteles ca a fost introdusa ziua invatatorului in structura anului scolar, dar care e treaba cu 5 octombrie?!?!?
    Cautam motive sa stam acasa? Din nou ne agatam de orice…
    Eu nu am vazut aceasta zi trecuta in structura 2021-2022. Poate mi-a scapat.
    Cine a hotarat? Cine a aprobat? Cine a avut ceva de spus in sensul asta?
    Educatoarele si invatatoarea copiilor mei habar nu au de 5 octombrie. A gasit un parinte articolul asta pe net si l-a distribuit… Voi, Edupedu, va asumati?

    1. Ca mama va înțeleg,, dar ca prof va spun ca scoala nu e bona, dc părinții ar înțelege astea multe probleme din învățământ nu ar exista…

      1. Scoala nu e bona, intr-adevar. Dar copilul meu a venit plangand acasa ca maine nu merge la scoala. Si asta pentru ca voi, cadrele didactice, vreti sa sarbatoriti educatia stand o zi cu picioarele in sus si facand orice altceva in afara de educatie. Ce-ar fi sa aveti atata decenta si integritate ca sa tratati aceasta sarbatoare nu in clasicul stil romanesc, cu mici si bere, ci acolo unde ar trebui sarbatorita: la scoala, facand educatie! Cata vreme parintele va suplineste de aproape 2 ani, este in primul rand o lipsa de respect sa pretindeti tot de la parinte sa accepte aceasta bataie de joc la adresa tuturor beneficiarilor sistemului de invatamant romanesc. Sa va fie rusine!

        1. copilul meu a venit plangand de la scoala nu o data, de mai multe ori de cate pot numara, pt ca exista si asa zisi educatori, defapt abuzatori, ca de nu poarta cercei, ca de nu poarta bluze de plastic cu nu stiu ce imprimeuri etc. nu mi spuneti mie de suferintele unui copil in scoala. le cunosc mult prea bine, noi eram dati cu capul de tabla la matematica, are rost sa spun de jigniri?… orice padure are uscaciuni. asta nu inseamna ca toti intram in sistem pentru a ne bate joc de copii. nu mai ne condamnati pe noi toti la gramada pt tot ce nu va convine in sistem!!!

    1. La noi e 11 draga și nimănui nu I pasa, exact cum prevazusem, după 25 sept- congresul PNL, potopul….nimănui nu ii pasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Fără telefoane în școli, propune ministrul francez al educației. Nicole Belloubet: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri. În timpul școlii, să existe o adevărată pauză de la digital

Ministra Educației din Franța, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să își lase telefoanele la intrarea în școli și să le recupereze la finalul programului, potrivit BFM…
Vezi articolul