René Magritte e poate cel mai cunoscut reprezentant al suprarealismului belgian. Dacă numele în sine nu trezește o amintire vizuală, poate sintagma „Ceci n’est pas une pipe” e ceva mai familiară. În spatele numelui cu mare rezonanță în lumea artistică s-a aflat, totuși, omul René Magritte, care s-a născut pe 21 noiembrie 1898.
Câteva dintre motivele care-i definesc stilul pictorului belgian sunt expresia unei traume pe care Magritte a trăit-o în copilărie: când avea doar 13 ani, mama sa, Regina Bertinchamps, se sinucide aruncându-se în râul Sambre, după multe luni de depresie.
Ultima imagine a mamei e cea care-l marchează pe tânărul René – chipul femeii era acoperit cu cămașa ei de noapte. Magritte nu a vorbit niciodată despre sinuciderea ei, dar operele sale sunt suficient de sugestive în acest sens.
Fie că asociază cuvintele unor obiecte cu care nu au nicio legătură, ca în „ La Clef des songes” (1935) sau le inserează în forme abstracte, ca în ”Le monde perdu” (1928), artistul urmărește același scop: să submineze concepția conform cărei cuvântul reprezintă cu adevărat conceptul pe care îl definește. În această serie de ”tablouri-alfabete” se încadrează și faimoasa ”La trahison des images” (1929) – „Ceci n’est pas une pipe”, după cum e mai bine cunoscută.
Citește articolul complet pe Cultura la Dubă.
Mihai Peticilă
Matei Pop
Diana Ghimiși