Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională 2025 vor primi 2.000 de lei, iar cei cu media 10 la Bacalaureat 2025 vor primi 5.000 de lei, potrivit proiectului de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2025 și la examenul național de bacalaureat, sesiunea specială și sesiunea iunie 2025, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării.
- Sumele acordate elevilor care iau medii de 10 la examenele naționale sunt aceleași din 2022: 2000 de lei pentru fiecare absolvent de clasa a VIII-a cu media 10 și câte 5000 de lei pentru fiecare elev care a luat media 10 la Bac.
Lista cu elevii care vor primi stimulentele financiare și modalitatea de acordare a acestora se vor aproba ulterior prin ordin al ministrului educației și cercetării, conform proiectului de HG.
Astfel, conform proiectului:
- Elevii care au obținut media 10 la evaluarea națională 2025 vor primi 2000 de lei,
- Elevii care au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea specială și sesiunea iunie 2025 vor primi 5000 de lei.
Art. 1. „Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 2000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2025.
Art. 2. Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 5000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea specială și sesiunea iunie 2025.
Art. 3. Sumele necesare acordării stimulentelor financiare prevăzute la art. 1 și 2 se alocă din bugetul aprobat pe anul 2025 Ministerului Educației și Cercetării, titlul 57. „Asistență socială”, cap. 65.01 „Învăţământ”.
Art. 4. Lista beneficiarilor stimulentelor financiare prevăzute la art.1 și 2 și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării.”
127 de elevi vor fi premiați, iar bugetul total este de 380.000 lei
Conform notei de fundamentare:
- 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la bacalaureat 2025 (32 la sesiunea iunie, 1 la sesiunea specială și 9 la bacalaureatul german).
- 85 de absolvenți de gimnaziu au obținut media 10 la evaluarea națională 2025.
În total, 127 de elevi vor fi premiați în 2025.
Bugetul total alocat este de 380.000 lei, sumă deja prevăzută în bugetul Ministerului Educației pentru anul 2025:
- 170.000 lei pentru premierea elevilor de clasa a VIII-a,
- 210.000 lei pentru premierea elevilor de clasa a XII-a.
În anul 2025, 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat (32 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, 1 la sesiunea specială și 9 la examenul de bacalaureat german, sesiunea iunie 2025), iar 85 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.
Proiectul de act normativ nu are impact asupra bugetului general consolidat, deoarece suma totală de 380000 lei – în mii lei (RON), reprezentând stimulente pentru elevii de clasa a VIII-a: 170000 lei și de clasa a XII-a: 210000 lei, se încadrează în limita fondurilor aprobate în bugetul MEC pentru anul 2025, se precizează în nota de fundamentare.