70% dintre medicii rezidenţi de sănătate publică și management iau în calcul plecarea din ţară – studiu susținut de Colegiul Medicilor din România

46 de vizualizări
Foto: Edhardream | Dreamstime.com
70% dintre medicii rezidenţi din domeniul Sănătății publice și managementului (SPM) iau în calcul plecarea din ţară, în lipsa unor oportunităţi profesionale clare, arată studiul naţional ‘Traseul în carieră al medicilor de sănătate publică şi management din România de la rezidenţiat la angajare’, făcut public luni de UMF Carol Davila și Asociația Română de Sănătate Publică și Management Sanitar și susținut de Colegiul Medicilor din România, studiu citat de Agerpres.

Deşi 97,6% dintre rezidenţii în domeniu se declară mulţumiţi de pregătirea profesională, studiul evidenţiază probleme structurale majore: lipsa locurilor de muncă (43%), incertitudinea poziţiilor din sănătatea publică pentru profesioniştii SPM, birocraţia şi influenţa politică în procesul decizional.

Totodată, cercetarea conturează profilul unei noi generaţii de medici care aleg conştient specializarea în sănătate publică şi management sanitar. 58,8% preferă un mediu non-clinic, fiind interesaţi de promovarea sănătăţii (53%), prevenţie (46%) şi management sanitar (36%).

Dintre rezidenţi, 16,5% intenţionează să plece din ţară, 53,6% dau ca posibilă plecarea în funcţie de oportunităţi, 31% vor să rămână în România.

Conform datelor Colegiului Medicilor din România, în septembrie 2025, când a fost demarat studiul, existau 199 de medici specializaţi în Sănătate Publică şi Management cu Aviz de Liberă Practică. La nivelul lunii aprilie 2026, la Colegiul Medicilor din România sunt înregistraţi un număr de 213 medici specialişti şi primari de sănătate publică şi management cu aviz de liberă practică şi un număr de aproximativ 270 de medici rezidenţi în pregătire în specialitatea de sănătate publică şi management.

„Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti are un rol esenţial în coordonarea pregătirii postuniversitare, alături de celelalte universităţi de medicină şi farmacie din ţară din cadrul Alianţei G6-UMF. Ca universitate, suntem preocupaţi de formarea medicilor, prin elaborarea şi actualizarea continuă a curriculelor de pregătire în acord cu standardele europene, investiţii consistente în centrele de simulare medicală – ce permit dezvoltarea abilităţilor practice într-un mediu sigur şi controlat – precum şi prin implicarea unui corp profesoral de elită în coordonarea directă a fiecărei specialităţi. De asemenea, prin parteneriatul academic cu unităţile sanitare, integrăm educaţia medicală continuă cu practica la patul bolnavului, asigurând o tranziţie coerentă de la statutul de absolvent la cel de medic rezident. Acest model de formare este valabil şi pentru specialităţile preclinice, iar Sănătatea Publică şi Managementul reprezintă un domeniu esenţial pentru organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate, atât la nivel spitalicesc, cât şi în afara acestuia, în zona de prevenţie şi politici de sănătate”, a declarat Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila.

Preşedinte Colegiul Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat că rezultatele studiului evidenţiază o realitate care nu poate fi ignorată: dezvoltarea sistemului de sănătate depinde în mod direct de modul în care este formată şi valorificată resursa umană.

„Sistemul de sănătate din România are nevoie reală de medici specializaţi în sănătate publică şi management sanitar, în special în zona spitalelor şi a prevenţiei. Colegiul Medicilor din România susţine ferm debirocratizarea şi depolitizarea acestor domenii şi promovarea accesului acestor specialişti în poziţiile în care expertiza lor poate contribui direct la dezvoltarea şi eficientizarea sistemului de sănătate”, a afirmat Poiană.

Ea a spus că prin proiectul naţional EXCELL-MED se lucrează la modernizarea curriculei medicale, pentru a alinia pregătirea acestor medici la realităţile actuale: utilizarea datelor, sănătatea digitală, managementul serviciilor şi dezvoltarea de politici bazate pe dovezi.

Conf. dr. Bogdan Pană, coautor al studiului şi preşedinte ARSPMS, a subliniat că problema nu este lipsa specialiştilor, ci lipsa unui cadru adecvat pentru valorificarea competenţelor lor.

„Avem medici pregătiţi, avem date care arată clar problemele sistemului şi avem şi instrumentele necesare pentru schimbare. Ceea ce lipseşte este alinierea reglementărilor şi a mecanismelor de angajare, astfel încât această resursă umană să fie utilizată eficient. În lipsa acestei alinieri, riscăm să pierdem o generaţie de profesionişti care ar putea contribui direct la îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei”, a spus Pană.

Florentina Furtunescu, prorector UMFCD şi coordonator al Disciplinei de Sănătate Publică şi Management, a afirmat că actualizarea curriculei în Sănătate Publică şi Management a fost necesară pentru a răspunde atât evoluţiei domeniului, cât şi provocărilor reale din sistemul de sănătate.

„Prin acest studiu, am înţeles mai clar aşteptările rezidenţilor, dar şi barierele cu care se confruntă la început de carieră. Am integrat în noul curriculum competenţe esenţiale precum sănătatea digitală, utilizarea inteligenţei artificiale, analiza datelor şi politicile de sănătate bazate pe dovezi. În acelaşi timp, accentul este pus mult mai puternic pe componenta practică: implicarea în proiecte reale şi expunerea directă la instituţiile în care aceşti medici vor activa. Obiectivul nostru este ca medicii de sănătate publică să fie nu doar bine pregătiţi teoretic, ci şi capabili să intervină concret în îmbunătăţirea funcţionării sistemului de sănătate”, a susţinut Furtunescu.

Studiul ‘Traseul în carieră al Medicilor de Sănătate Publică şi Management din România’ a fost realizat în perioada septembrie-decembrie 2025, pe un eşantion de 184 de medici (aproximativ 50% din totalul medicilor activi în specialitate), şi analizează parcursul profesional, motivaţiile, barierele şi perspectivele de carieră ale acestora. Studiul a fost realizat de Disciplina de Sănătate Publică şi Management a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ (UMFCD), în colaborare cu Asociaţia Română de Sănătate Publica şi Management Sanitar (ARSPMS) şi cadrele universitare de la Disciplinele de Sănătate Publică şi Management ale Universităţilor şi Facultăţilor de Medicină din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Târgu Mureş, Constanţa, Craiova, Sibiu, Braşov, Oradea şi Galaţi, cu sprijinul Colegiului Medicilor din România.

Foto: Edhardream | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Au pătruns tot mai multe universități românești în clasamente, dar nu performăm la vârf. Avem nevoie de programe care să susțină excelența, să schimbe paradigme – câteva gânduri despre raportul Draghi

Recent a fost publicat „Raportul Draghi” asupra competitivității europene: The future of European competitiveness – A competitiveness strategy for Europe. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către…
Vezi articolul

Secretarul de stat Bogdan Cristescu, despre lipsa de profesori: Sunt foarte multe situații, în special la matematică și științe, unde facem apel la colegi pensionari. Profesorii nu au dispărut deodată, ci nu am reușit noi să avem o parte de predictibilitate a angajărilor

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre lipsa de profesori la matematică și științe: „facem apel la colegi pensionari, pentru că nu avem…
Vezi articolul